Impact Hub Bucharest deschide înscrierile la Climathon Bucharest! 10.000 de euro pentru cele 2 soluții câștigătoare

0

Impact Hub Bucharest aduce în București hackathon-ul internațional Climathon și caută cele mai bune soluții la provocările climatice cu care se confruntă capitala. Reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile, arhitecți, specialiști din organizații de mediu, designeri, antreprenori și inovatori sunt invitați să contribuie la definirea de noi instrumente și activități pentru protejarea mediului înconjurător.

Climathon-ul este o inițiativă pornită de EIT Climate-KIC, o comunitate europeană de învățare și inovare care are ca scop accelerarea și tranziția la o economie cu zero emisii de carbon. În 2018, Climathon-ul a avut loc simultan în 113 orașe din 46 de țări și 6 continente, la care au participat 5000 de oameni și au fost dezbătute 196 de teme.

Decizia Impact Hub Bucharest de a aduce Climathon-ul și în capitala noastră a venit ca urmare a nevoii de a transforma Bucureștiul într-un oraș mai verde prin combaterea efectelor negative ale schimbărilor climatice și de a pune orașul pe harta inovatorilor în domeniu.

Astfel, pe 25 octombrie, Impact Hub Bucharest organizează și găzduiește Climathon-ul de 24 de ore în locația din Timpuri Noi. Această inițiativă este susținută din punct de vedere strategic de către Ministerul Mediului, dar și de partenerii care au acceptat invitația de a propune provocări ce urmează să fie soluționate în timpul hackathon-ului: WWF Romania și Urban Monkey.

Pentru cine?

Climathon Bucharest este adresat tuturor celor care pot propune acțiuni fezabile și de impact, profesioniștilor din organizații de mediu, specialiști din construcții, arhitecți sau designeri, antreprenori, inovatori și pasionați de tehnologie.

Înscrierile sunt gratuite și deschise pe site-ul: https://climathon.climate-kic.org/en/bucharest

Suntem un promotor al nevoii de inovație în toate domeniile și credem că este și responsabilitatea noastră să aducem împreună actorii care pot face o diferență în zona de mediu și schimbări climatice. Ne folosim de rețeaua noastră de resurse-cheie și inovatori pentru o experiență de co-creare a acestor soluții și a ne implica în dezvoltarea lor” a declarat Oana Craioveanu, CEO & Co-fondator Impact Hub Bucharest.

Care sunt provocările propuse?

SEApp – transparență și participare în luarea deciziilor

Challenge WWF

WWF vine cu o provocare prin care propune să creștem gradul de transparență și implicare a societății civile și a publicului în aprobarea proiectelor care vizează investiții naționale și europene mari în transport, energie și agricultură din cadrul SEA (Strategic Environmental Assesments) pentru a reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Facem București-ul un oraș verde!

Challenge Urban Monkey

Urban Monkey atrage atenția asupra refacerii spațiului comunitar pentru grădini urbane, soluție care ar putea să îmbunătățească viața locuitorilor din București. Acest apel de transformare este argumentat prin faptul că Bucureștiul este al 7-lea cel mai poluat oraș din Europa, iar suprafața verde per locuitor este de aproape 10 mp (în timp ce în Viena este de 12 ori mai mare). Vezi detalii aici.

Ce primesc participanții?

Pe durata celor 2 zile, echipele participante vor beneficia de sprijinul mentorilor și al specialiștilor în cadrul unor sesiuni de feedback, project management, dezvotare de aptitudini de prezentare și definire a următorilor pași. Pentru fiecare provocare adresată în cadrul programului, va fi desemnată o echipă câștigătoare, care va beneficia de câte un premiu de 5.000 de euro și suport după terminarea hackathon-ului.

Înscrierile se pot face până la 22 octombrie pe https://climathon.climate-kic.org/en/bucharest

Despre Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate din România, în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborativ și pentru echipe în 3 spații din capitală, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu spații de cowork și comunități de business și antreprenoriat în peste 110 de locații de pe 5 continente.

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este organizația dedicată sprijinirii inovatorilor care încearcă să rezolve provocările economice, sociale și ecologice ale zilelor noastre prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv. Parte dintr-o rețea globală, Impact Hub Bucharest oferă un spațiu de lucru și colaborare în centrul Bucureștiului, o comunitate activă de peste 200 de membri, evenimente de învățare, networking și dezvoltare, programe de accelerare și dezvoltare a afacerilor cu impact social.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.