„Îmi place/ Nu-mi place… prin artă”: proiect special pentru copiii de 9-12 ani ca să înțeleagă și să creeze artă contemporană

0

Îmi place/ Nu-mi place… prin artă!

Pentru anul 2016, Asociația Da’DeCe a pregătit un proiect special pentru cei mici. Se numește Îmi place/ Nu-mi place… prin artă și încearcă să-i invite pe copiii de 9-12 ani să înțeleagă și să creeze artă contemporană. Dacă vreți să aflați cum văd cei mici acest tip de artă, vă așteptăm la o expoziție foarte interesantă începând cu luna iunie!
logo Imi place Bucuresti

Proiectul constă în mai multe întâlniri între artiști-pedagogi, elevi de clasele III-VI și muzee de artă modernă și contemporană din 3 orașe: București, Cluj și Constanța, în vederea creării de către copii a unor lucrări de artă originale și a câte unei expoziții-instalație. Atât atelierele, cât și expozițiile, se vor desfășura în spații din cadrul muzeelor, artiștii vor ghida grupul de copii în procesul creator, pornind de la experiențele celor mici și ajungând la transpunerea acestora în lucrări de artă, în diferite tehnici: pictură, grafică, instalații care stimulează simțurile, fotografie etc. Pentru București, Aurora Kiraly, Daniela Bălăneanu, Irina Cangeopol și Cuzina vor fi îndrumătorii celor mici. În Cluj și Constanța, lor li se vor alătura și artistele Elena Ilaș și Ana Bănică.

Îmi place/ Nu-mi place… prin artă urmărește o interacțiune autentică între artiști și copii de 9-12 ani, rezolvând nevoia de exprimare personală a copiilor prin mijloace artistice, într-un cadru autentic și mai liber decât cel asociat învățământului formal. Intenția este de a-i introduce pe copii în lumea artei contemporane în calitate de receptori (pentru expozițiile deja deschise în cadrul muzeelor) dar și în calitate de creatori de artă contemporană.

Evenimentele din cadrul proiectului Îmi place/ Nu-mi place… prin artă se vor desfășura începând cu luna aprilie în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, unde vor fi primele ateliere, urmând ca în luna iunie să fie deschisă și prima expoziție. În toamnă proiectul continuă la Muzeul de Artă din Cluj și Muzeul de Artă Constanța, unde vor urma ateliere și expoziții la care vă așteptăm cu drag!

Mai multe detalii despre programul evenimentului găsiți aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/imi-placenu-mi-place-prin-arta/

Îmi place/ Nu-mi place… prin artă este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiectul își propune dezvoltarea creativității și încurajarea curiozității naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură și civilizație prin diverse activități de improvizație artistică. Pentru oferta noastră completă de programe pentru copii și părinți, vizitați-ne pe www.asociatiadadece.ro, https://www.facebook.com/asociatiadadece sau pe
https://asociatiadadece.wordpress.com/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează