iMapp Bucharest aproape de titlul Life Event of the Year la AV Awards Londra!

0

Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție organizează din anul 2014 evenimentul iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari show-uri de video-mapping 3D din lume, un concurs internațional care aduce design-ul, arta contemporană și spectacolul direct pe fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului.

AVAwards

Dintr-un eveniment memorabil doar pentru bucureșteni, iMapp Bucharest are mari șanse să devină și Life Event of the Year pentru europeni, proiectul fiind recent desemnat finalist la premiile AV Awards – renumita competiție internațională care își propune să recunoască și să recompenseze excelența în întreaga industrie audiovizuală.

Tot în categoria Life Event of the Year concurează și alte șase proiecte: AT Communications Ltd – Volvo XC90 Dealer Launch”, Bluman Associates – „MTV Placebo Unplugged”, Drive Productions – „Moscow Circle of Light”, Meyer Sound – „Audi 25th Anniversary Summer Concert”, Panasonic, WarPro and Ross Ashton – „Perfect promenade projection (Lightpool Show)” și Powersoft – „Super Bowl 50”.

Anul acesta ceremonia de decernare a premiilor este organizată la Grosvenor House Hotel, Londra, pe 30 septembrie 2016, unde un juriu recunoscut la nivel internațional va desemna câștigătorii. Concursul ia în considerare toate lansările de produse și inovații, proiecte și informații care se referă la o perioadă de 15 luni, de la 1 februarie 2015 până la 1 mai 2016.  În 2015, la categoria Life Event of the Year câștigătorul competiției a fost XL Video and Mixed Emotions London, cu proiectul „Coldplay Ghost Stories Live”.

Evenimentul AV Awards este organizat de AV Magazine din Marea Britanie, revistă  care de peste 40 de ani domină sectorul editorial audiovizual și este renumită atât în Europa, cât și în afara ei.  AV Awards se adresează oricărei companii sau instituții implicate în industria audiovizuală de pe tot globul, de la producătorii de echipamente sau software utilizate în comunicarea audiovizuală, la instituțiile mass-media, producători de produse inovatoare sau de evenimente live, proiecte în colaborare etc.

AV Awards recunosc cele mai bune practici, recompensează inovația și sărbătoresc excelența în industria audiovizuală la nivel mondial. Cu o serie de categorii noi sau îmbunătățite, competiția are scopul de a descoperi cele mai bune produse, companii, proiecte, dar și oamenii din spatele acestora.

Deși fațada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecții, este prima dată când este încorporată într-un proiect atât complex de video-mapping. În cele două ediții, desfășurarea de forțe, din punct de vedere tehnic, a fost unică în România. O echipă mixtă de tehnicieni, din România, dar și din Germania, a asigurat buna funcționare a echipamentului.

iMapp Bucharest este un eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, 360 Revolution – Event Production, Maxin10sity – Curator.

_______

Mai multe detalii pe:

www.imapp.ro / www.creart.ro

f/imappbucharest / f/creartpmb

www.avawards.com

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează