Horia Mihail şi Pianul Călător aduc muzica lui Chopin în parcurile bucureştene

0

Bucureștenii sunt invitați la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. Evenimentele sunt parte a Turneului Naţional „Pianul Călător”, ediţa a VI-a, care se va încheia, după un ultim recital, pe 21 mai, la Dumbrăveni.

Ambele recitaluri au loc la ora 17.00.

Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundația Marconi.
07. PIANUL CALATOR - CISMIGIU - Foto. Alexandru Dolea

Pianul va sosi în parcuri cu o maşină, iar cei mai curioşi vor putea vedea chiar momentul în care pianul va fi descărcat, montat şi acordat.

Apoi, ca şi în celelalte localităţi de pe cuprinsul ţării pe care le-a străbătut până în acest moment, Horia Mihail va oferi sub genericul „Romantic exclusiv.Chopin’’, o călătorie muzicală prin lumea acestui fascinant compozitor, ce va cuprinde cele mai îndrăgite miniaturi ale sale, oferind celor prezenţi sentimentul de linişte şi armonie, potrivit unei zile de primăvară în parc.

„A fost excelent, un eveniment ce a făcut ziua mai frumoasă. Nu mă aşteptam să am parte de un regal muzical în parc. Aş mai fi stat încă o oră în picioare, fără probleme”, au declarat spectatorii de anul trecut.

”Este foarte interesant să vezi în fiecare an cum oameni care, de altfel, poate nu au legătură cu muzica clasică se opresc şi chiar le face plăcere ce aud. Sunt bucuros şi cred că pe unii dintre ei îi voi regăsi în sala de concert, acesta fiind şi scopul unor evenimente ca acestea, în spaţii mai puţin convenţionale”, declară Horia Mihail.

Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Un eveniment Radio România

Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală Accendo, Fundaţia Marconi
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.)

Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 2

Partener principal: ARCUB-Centrul de proiecte Culturale al Municipiului București

Maşina oficială a turneului : Dacia

Sponsori: JTI, Sense, ALRO Slatina, Erste Private Banking-serviciu oferit de BCR

Parteneri : Senia Music, WOLF THEISS RECHTSANWÄLTE GMBH, Kronospan Sebes, MERCURE BUCHAREST CITY CENTER

Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Primăria municipiului Bucureşti, Sala cu orgă din Chişinău, Radio Chișinău,Casa de cultură din Roman, Primăria Municipiului Roman, Filarmonica de stat din Iaşi, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu,Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Teatrul muzical “Nae Leonard” din Galaţi, Filarmonica de stat din Braşov,Filarmonica de stat din Sibiu, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Filarmonica de stat din Piteşti, Centrul de proiecte culturale Aurel Stroe din Buşteni, Centrul cultural « Eugen Ionescu » din Slatina, Teatrul Naţional din Caracal, Asociaţia Fii şi Prietenii Caracalului, Palatul Culturii Teodor Costescu Drobeta Turnu Severin, Teatrul Municipal « Aureliu Manea » din Turda, Asociaţia Rei Culturae Fautores, Casa de cultură din Alba Iulia, Filarmonica de stat din Oradea, Filarmonica de stat din Cluj, Catedrala Armenească din Dumbrăveni

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România Liberă, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Şapte Seri, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează