Hartie 3D, impacare, dans, atelier de Craciunit + cozonac

0

Frigul de afară nu ne doboară!! Ba mai mult, ne-am răzvrătit împotriva lui, ne-am strâns cu toții în incubator107 și ne-am pus pe fapte mari…tot mai mari!

Ne pregătim din timp de sărbătoare: ne împăcăm ca să fim mai buni, confecționăm ornamente pentru brad, dansăm și facem circ, reciclăm și inventăm, iar spre sfârșit de săptămână ne înfruptăm cu cozonaci și ne lăsăm vrăjiți de aroma boabelor de cafea.

Luni, 12 decembrie, de la ora 19:00 și până la ora 21:00 ne jucăm cu hârtia 3D. Alături de meșterul Ovidiu-Ștefan Dumitrescu, o să testăm răbdarea și precizia de a împături o simplă coală de hârtie care va fi transformată dintr-un obiect plat, așa cum toți o știm, într-o sculptură la care nu se va folosi nici un obiect de tăiat sau de lipit (încât să rămânem pe teritoriul origami. acolo unde se folosesc obiecte de tăiat sau de lipit, arta se numește kirigami).

Marți, 13 decembrie, de la 19:00 la 21:00, vă așteptăm la atelierul Hai să ne împăcăm! Meșterita Nușa Bugeac ne va învăța că pentru a reuși să transmitem celorlalți cât mai fidel mesajul care dorim să ajunga la ei, este necesar mai întâi să știm clar ce dorim să transmitem și pentru a putea face asta avem nevoie să înțelegem ce vrem de fapt.

Vom da o perspectivă diferită asupra nevoilor reale versus dorințe (nevoia este o necesitate fundamentala a ființei umane – poate fi emoțională, mentală sau fizică – care dacă nu este împlinită, mai devreme sau mai târziu ne pune în pericol viața; dorința este un fel de moft pe care inconștient îl tranformăm în nevoie).

Miercuri, 14 decembrie, de la 19:00 la 21:00, încingem din nou incubatorul și dansăm Bachata. Este un dans care a pornit iniţial ca un amestec de bolero şi merengue, ajungând în prezent sǎ aibǎ influenţe multiple din salsa, tango, zouk, hip-hop etc. Meșterii Carmina Dilimoţ și Mircea

Ecxarcu ne vor învăța mai multe tipuri de bachata: bachata dominicană, bachata tradițională, bachata modernă, bachata tango și bachata ballroom.

Joi, 15 decembrie, de la 19:00 la 21:00, ne mutăm la Popa Nan 82 și facem, alături de meșterul Vlad Benescu, primii pași…cu monociclul.

Învățăm – încercăm – reușim să mergem pe o roată sau pe o jumătate de bicicletă sau pe o bicicletă fără ghidon, fără lanț. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l dețină un învățăcel este un monociclu șiii… ambiție.

Tot joi, ne strângem cu toții în incubator între 19:00 și 21:00 și facem ornamente pentru Crăciun la atelierul Fă-ți brad în 107! Adriana Marinică și Raluca Gheorghe a.k.a. Creative Workshop ne vor învăța cum o foaie de hârtie, albă sau colorată se poate transforma în joacă într-un element decorativ pentru sărbătorile de iarnă. Vom migăli la fulgi simpatici din fâșii de hârtie împletită, globulețe „înțepătoare”, floricele „buclate” din hârtie cartonată și steluțe colorate ieșite în relief.

Vineri și sâmbătă, 16-17 decembrie, meșterița Flory vă invită cu mare drag la Atelierul de Crăciunit, începând cu ora 19:00 și până la ora 21:00. Va fi un atelier jucăuș, colorat și creativ prin care spunem nu ornamentelor de plastic sau lipsite de personalitate! Un atelier altfel în care puteți crea decorațiuni pentru bradul de Crăciun punând câte un strop  din unicitatea voastră în fiecare dintre ele. Materiale cusute uneori drept, alteori mai  stângaci, lucruri banale transformate de propriile mâini în decoratiuni minunate, fâșii de hârtie tăiate dibaci cu foarfeca… Toate acestea *asezonate* cu nasturi, cu panglici multicolore și cu felurite mărgeluțe.

Sâmbătă, 10 decembrie, de la 11:00 la 14:00 avem al doilea atelier de Reuse & Recycle, care va fi ținut de meșterițele Antonescu & Aron în limba engleză. Vom învăța despre obiectele și materialele care ne înconjoară (reviste, sticle, cutii din carton etc.), care pot avea o mulțime de întrebuințări dacă ne folosim imaginația. Vom crea obiecte noi, forme și structuri diverse, care vor deveni noi piese de mobilier sau decorații ce vor fi folosite în fel și chip.

Tot sâmbătă, ne vom desfăta cu aroma boabelor de cafea, de la 15:00 la 18:00, la atelierul Cafea – de la fruct la ceașcă. Silvana și „meșterul” prăjitor Radu o să ne plimbe prin lunga poveste a bobului de cafea, de la arbustul cu fructul său ca o cireașă până la bobul maroniu pe care îl știm cu toții.

Va fi un atelier în care vom afla despre cafeaua adevarată, cum se produce și cum putem să ne bucurăm dimineața de o cafea sănătoasă, naturală și specială.

Prăjim cafea la atelier. O măcinăm pe loc și preparăm mai multe sortimente. O să ai parte de cea mai proaspată cafea din tot orașul!

Duminică, 18 decembrie, va fi ca în basme! Umplem incubatorul de miresme coapte și pe noi de voie bună la atelierul Cozonac ca în povești! Timp de 4 ore, de la 14:00 la 18:00, meșterițele Spic&Bob ne vor învăța să facem cei mai pufoși cozonaci. Singurul lucru de care ai nevoie sunt două mâini dibace, răbdare și pasiune pentru a scoate din cuptor o bunătate aromată și cu un gust autentic de *acasă*.

Noi venim cu făina, cacao, nuci, fructe confiate și alte arome îmbietoare, iar pe tine te provocăm să îți aduci mâinile odihnite, pentru a frământa un cozonac demn de invidia bunicii tale!

Hai facem sărbătoare!

 

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează