#haișitu pe 11 mai la YouthSpeak Forum, locul unde pasiunea se transformă în carieră

0

CE SE INTAMPLĂ LA YOUTHSPEAK FORUM?

YouthSpeak Forum este un eveniment AIESEC global, care are loc pentru a patra oară în România, București, pe 11 mai, începând cu 9:30. Este dedicat tuturor studenților și tinerilor pasionați de probleme globale, dezvoltare personală și dornici să se implice în mod activ în dezvoltarea societății.

Imagine_YSF

Prin parteneriatul la nivel global cu ONU, AIESEC și-a luat responsabilitatea, în decembrie 2015, de a promova Obiectivele de Dezvoltare Durabilă către cât mai mulți tineri și de a-i implica prin activități concrete în atingerea lor.  Pentru a afla cum gândește Generația Y și cum putem implica Millenials în dezvoltarea societății, AIESEC a lansat studiul global YouthSpeak, al cărui raport pe România va fi prezentat în cadrul YouthSpeak Forum. Din România au participat 3924 de tineri.

Pe baza studiului YouthSpeak a fost aleasă tema evenimentului: „From Passion to Career”. Ediția aceasta ne-am propus să aflăm care este ingredientul secret pentru a transforma pasiunile pe care le avem în cariere de succes. Așadar, pe 11 mai vom aduce împreună tineri, lideri de afaceri și experți din diverse sectoare, cu scopul de a afla răspunsul.

Agenda evenimentului este una dinamică, prin care ne propunem ca participanții să plece acasă cât mai inspirați, determinați de următorii pași pe care trebuie să-i facă pentru a-și transforma pasiunea într-o carieră și constienți de rolul lor în dezvoltarea unei societăți sustenabile.

Agenda evenimentului:

  • Prezentarea concluziilor studiului YouthSpeak

  • Key Note Speeches

Speakeri confirmați:

Raluca Dinu, Media & Advocacy Officer UNICEF România
Vlad Craioveanu, co-founder Impact Hub București
Sebastian Hubati, Executive Director Romanian Business Leaders
Vlad Oancea, Actor și Public Speaker Trainer

  • Panel Discussion, unde participanți le vor putea pune întrebări reprezentanților din companii și instituții, pentru a afla părerea acestora despre cum tinerii se pot angaja mai ușor pe piața muncii
  • Workshopuri cu companiile partenere: Vodafone, Moore Stephens, Genpact și Kaufland
  • Crearea unui plan de învățare, împreună cu Universitatea Alternativă și companiile partenere

Moderatorul evenimentului va fi Cristian China Birta.

Evenimentul YouthSpeak Forum va avea loc pe 11 mai,  începând cu ora 9:30, la Universitatea din București, Aula Magna.  Accesul este liber și se face pe bază de înscriere.

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/960982880705384/
Site-ul evenimentului: www.ysf.aiesec.ro

DESPRE AIESEC

AIESEC este o organizație internațională de tineri, fondată în anul 1948 și prezentă în 126 de țări și teritorii, care are ca misiune „Pacea și împlinirea potențialui uman”. Pentru a ne atinge viziunea ne axăm pe dezvoltarea abilităților de leadership în tineri oferindu-le experiențe practice într-un mediu multicultural, prin stagii profesionale sau de voluntariat, la nivel internațional.  În România AIESEC există din anul 1990; suntem prezenți în 14 orașe din țară și facilităm anual sute de experiențe de leadership pentru tinerii români.

website: www.aiesec.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează