Haide să plantăm puieți ce vor proteja orașul Ploiești!

0

PIP (Small)Sâmbătă, 20 aprilie, asociația ViitorPlus te invită să participi la plantarea perdelei verzi din Parcul Industrial Ploiești. Această perdea verde, formată din arbori și arbuști, are rolul de a proteja orașul Ploiești contra poluării atmosferice și fonice și de a stabiliza microclimatul local (precipitații și temperatură).

1.400 de puieți de stejar, tei, paltin, măceș, sânger, păducel așteaptă să-i plantezi ! Voluntarii ViitorPlus te vor învăța cum să plantezi corect, pentru ca puieții să aibă cele mai bune șanse de a supraviețui.

Este garantată voia bună și sunt asigurate: transportul, mănușile, uneltele, o sticlă de apă și un sendviș. Transportul din București se face cu autocarul, ce va pleca la ora 8:45 din parcarea din Piața Victoriei, iar întoarcerea va fi la ora 18:00.

Ce mai trebuie să știi:

–          Să te încalți cu bocanci, cizme de cauciuc sau încălțăminte cu talpă groasă.

–          Să te îmbraci cu haine în straturi, să-ți iei și șapcă.

–          Să-ți mai iei cu tine rezervă de apă și de mâncare

Te poți înscrie să participi, până miercuri (17 aprilie), ora 15:00,  printr-un e-mail la hr@viitorplus.ro, menționând numele, numărul tău de telefon și dacă vii însoțit. Locurile sunt limitate, primii înscriși sunt și cei care vor participa.

Acțiunea face parte din proiectul “Perdele verzi – Parcul Industrial Ploiești”, organizat de asociația ViitorPlus.  În 2012, în cadrul acestui proiect au fost plantați 3.500 de puieți. Fondurile necesare desfășurării proiectului sunt asigurate de: Kaufland România, TIAB, Ecotic, Recolamp și Yazaki România.

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează