Hai la Muzeul la cutie, miercurea asta ce-o să fie

0

Miercuri, 31 octombrie, de la ora 18.00, publicul este invitat în Sala Acvariu de la Muzeul Național al Țăranului Român, să descopere Muzeul la cutie – o expoziție inedită și interactivă, care reunește lucrările celor peste 250 de copii care au participat la proiectul cultural Muzeul la cutie, derulat de Muzeul Național al Țăranului Român cu sprijinul AFCN. Pe lângă cele 13 filme realizate de copii și care vor fi descoperite de public în urma unei experiențe individuale și interactive – exact ca vizita într-un muzeu -, copiii vor participa la un atelier de sunete propus de Călin Torsan în cadrul vernisajului.

Timp de nouă luni, copiii din București, dar și din Piscu și Câmpulung Muscel au ascultat povești țărănești și basme populare, pe care le-au transformat în scurte filme de animație în cadrul unor ateliere creative – desen, teatru de umbre, artă ceramică, origami, realizare păpuși, storytelling, muzică și dans, animație – susținute de 10 artiști și educatori muzeali. Scopul proiectului este să promoveze în rândul copiilor fragmente din patrimoniul imaterial într-un mod atractiv, adecvat preocupărilor noii generații și vârstei lor.

Muzeul la cutie este un muzeu mic, cât să intre într-o cutie și într-un minut de animație, dar suficient de încăpător cât pentru un munte de emoție și încântare, străbătut la pas mai mic sau mai mare, după cum îți este măsură. Oricum ar fi și pe oriunde ai alege să parcurgi expoziția, fii sigur că te vei întâlni cu prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Personaje ce-au prins chipul și glasul celor peste 250 de copii care au învățat pe parcursul mai multor luni că povestea se spune în mai multe feluri și nu mereu cu vocea. Că, pentru a realiza un personaj reușit, trebuie să-i cunoști caracterul mai întâi și să pornești de la acesta. Că pentru un minut de animație ai nevoie de muuultă răbdare și atenție la detalii. Calități de care ai nevoie și pentru parcurgerea acestei expoziții. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.” (Valentina Bâcu, manager proiect Muzeul la cutie).

Expoziția va rămâne deschisă până pe 25 noiembrie la Muzeul Național al Țăranului Român, în sala Acvariu (cu intrare din strada Monetăriei, nr. 3), urmând ca ulterior să fie itinerată în spații culturale sau educaționale din București și din țară.

Intrarea este liberă.

Pe perioada vizitării expoziției la Muzeul Țăranului Român, se pot organiza ateliere pentru grupuri de copii. Detalii de la coordonatorul proiectului, pe adresa de e-mail: muzeultaranuluiroman.ro sau prin mesaj privat pe pagina de FB/Muzeul la cutie.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează