Hai la Ludotech sau de ce să îți duci copilul la un loc de joacă neconvențional

0

Pentru că noi credem în jocul și joaca prin care creăm alte realități și stări care ne transformă fundamental, indiferent de anii pe care îi avem, și în timpul petrecut împreună cu cei mici descoperind, experimentând și mirându-ne, pentru că avem nostalgia copilăriei noastre de demult dar și curiozitatea unora experiențe noi și nemaivăzute, am făcut să se întâmple Ludotech, centru de activități educaționale pentru copii și părinți, unde promovăm numai cărți, jocuri și jucării cu sens.

1

Ludotech găzduiește în spațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, 6 ani+ și sala de lectură și jocuri pentru părinți, zeci de cărți interesante, resurse educaționale create de mamele Work at Home Moms, jocuri și jucării inovatoare, invenții, adesea întâlnindu-se produse brevetate ce oferă oportunitatea de a explora concepte și tehnologii noi. Centrul este deschis vizitatorilor de marți până duminică, între 12:30 – 19:00 și e de găsit la 150 de m de Hotelul Horoscop din Piața Unirii, pe Calea Serban Voda 22 – 24.

Cărțile, jucăriile, spațiile de lucru și de relaxare puse la dispoziția vizitatorilor sunt menite să contribuie la experiența necesară pentru a ține pasul cu viitorul dar și de a păstra amintirea activităților și recuzitei dragi folosite de noi când eram mici. De asemenea, Ludotech dispune si de un spațiu de lucru pentru ateliere, seminarii și alte întâlniri.

Ne-am dorit ca, în momentul în care oricine îi trece pragul, să intre într-o bulă atemporală de liniște dar și de emoție a cunoașterii așa că am adus, pentru curiozitățile de toate vârstele, oportunitatea de a explora concepte noi de joacă și de jucării, care recontextualizează și pun în perspectivă toate noțiunile de joc pe care noi, adulții le avem. Mizăm cel mai mult pe deschiderea celor mici, care mult mai ușor îmbrățișează alte moduri de petrecere a timpului și sperăm ca, măcar de această dată, mimetismul să funcționeze în sens invers și să ne molipsim noi de entuziasmul decoperirilor lor

Am pus cap la cap o bibliotecă, în continuă creștere, care să constituie pre-visul înainte de visele de fiecare seară pentru micuți, cu povești meșteșugit scrise și atent ilustrate de autori români, reviste culturale pentru copii și fabulele lui La Fontaine, serigrafiate pe trăistuțe. Cu siguranță până veți ajunge la noi, numărul de titluri va crește cu enciclopedii, povești, basme, cărți numai bune de explorat aici sau de împrumutat pentru acasă!

Odată ajunși în spațiile de joacă cu cei mici, veți descoperi împreună Lada de nisip cu realitate augmentată, ce demonstrează principii de bază de topografie și hidrologie, unde vă puteți crea propriile peisaje, Circuitele electrice incredibil de ușor de asamblat ce permit realizarea a peste 100 de experimente cum ar fi radioul, discul zburător și circuitele de lumini, Magna Tiles, plăcile magnetice cu care veți putea să construiți până la cer, sistemul Quadrilla ce eliberează o avalanșă de bile colorate în labirinturi construite de voi și pe Cubetto, roboțelul prietenos ce combină principiile educației Montessori cu programarea.

Mai puteți asambla la nesfărșit puzzle-uri cu jucăriile senzoriale din lemn, construi un oraș din piese magnetice pe o bază metalică, animat de o bandă care creează iluzii optice, descoperi magia mandalelor create de caleidoscop, explora cardurile educaționale și să vă jucați cu mini-cinematograful unde voi sunteți regizorii sau cu Flux, unde efectul anti-gravitație este garantat.

Duminica veți găsi frecvent la noi ateliere de creație, de la construit roboței noi din piese vechi la sisteme solare împâslite, teatru de umbre și proiecții de filme care vor stimula potențialul celor mici de a căpăta curaj, de a se dezvolta frumos și de a visa ajutați de aceste povești cu temeri înfrânte, prietenie și aventuri.

Dacă nu vreți să participați alături de cei mici la descoperiri, vă puteți bucura de o cafea pe-ndelete alături de prieteni sau puteți lucre în zona de lounge pentru părinți, cu canapele confortabile și unde wi-fi-ul, cafeaua, apa și fructele sunt din partea noastră. De asemenea, Ludotech dispune de un spațiu numai bun pentru atelierele și cursurile pe care doriți să le organizați.

Cum și unde se fac rezervări, ce activități sunt în plan în viitorul apropiat și cum arată spațiul puteți vedea pe pagina de Facebook Ludotech.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează