Glovo demarează un program educațional care îi încurajează pe curierii bicicliști să respecte regulile de circulație

0

Focus pe siguranța în trafic: Glovo lansează un program care să-i încurajeze pe curierii bicicliști să respecte regulile de circulație

În ultimul an, în țară au pedalat aproximativ 10.000 de curieri pe bicicletă iar numărul lor este într-o continuă creștere

București, 29 august 2019 – Glovo, serviciul de livrare rapidă lansat în București în mai 2018 și care și-a extins activitatea de-a lungul anului în alte 7 orașe din toată țara, demarează în această toamnă un program educațional pentru cicliști și curieri care are ca scop crearea unui trafic mai sigur. Programul dorește să-i facă pe cicliști să conștientizeze importanța respectării regulilor de cirulație și a propriei siguranțe în trafic, dar va vorbi si cu ceilalti participanți la trafic, nevoiți să se adapteze amplorii pe care o iau mijloacele de transport alternative. Contextul este îngrijorător, datele furnizate de curând de Eurostat poziționând România ca cea mai periculoasă țară din UE pentru bicicliști și pietoni.

Trăim un boom al mijloacelor de transport alternative, într-un Bucuresti din ce în ce mai aglomerat. Estimăm că doar în ultimul an, în toată țara, au pedalat aproximativ 10.000 de curieri pe bicicletă de la toate companiile de livrare. Numărul lor va tot crește, iar acestă creștere ne responsabilizează si de aceea am demarat acest proiect. Curierii noștri trebuie să livreze cât mai rapid comenzile, dar ne dorim să o facă în siguranță, respecând regulile de circulație și pe ceilalți participanți la trafic, iar la rândul lor să fie respectați de ceilalți participanți”, a precizat Marius Funie, Marketing Manager Glovo România.

Începând cu luna septembrie, Glovo va demara o serie de acțiuni educaționale pentru cicliști și curieri:

  1. Video-uri educaționale disponibile în momentul angajării despre siguranța în trafic
  2. Workshop-uri lunare pentru noii curieri
  3. Evenimente sezoniere în care vor fi implicați specialiști și ONG-uri din domeniul siguranței în trafic
  4. Parteneriate cu shop-uri de revizie a bicicletelor pentru accesibilizarea acestor servicii pentru toți curierii

Programul a demarat cu evenimentul “Glovo livrează în siguranță”, în cadrul căruia Glovo, în parteneriat cu Kaufland, au oferit kit-uri de siguranță tuturor curierilor prezenți. În cadrul evenimentului, curierii au fost invitați să își expună propriul punct de vedere legat de traficul urban și să puncteze provocările cu care se confruntă zi de zi.

Ne dorim să contribuim la scăderea accidentelor și neînțelegilor din trafic prin educarea propriilor curieri, care, în timp, să devină exemple de urmat pentru ceilalți participanți la trafic”, a adăugat Marius Funie.

Până în acest moment, Glovo a livrat în țară peste 2,8 milioane de produse. Pentru a le livra, curierii au străbătut peste 6,3 milioane de kilometri cu bicicleta, scooter-ul sau mașina.

Despre Glovo

Glovo este o aplicație care îți permite să comanzi și să livrezi orice produs, din și în perimetrul orașului în care te afli. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018. La nivel global, aplicația are peste 2,5 milioane de utilizatori și 10.0000 de parteneri. Glovo operează în toate marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Kiev, Nairobi și Casablanca dar și 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama. Glovo este astfel prezent în 79 de orașe din 21 de țări și urmează să se mai extindă în 2019.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.