Gala Premiilor Centrului Național al Dansului București e aici

0

La fiecare sfârșit de an, Centrul Național al Dansului București sărbătorește meritele celor care au mai pus o cărămidă la valoarea pe care dansul contemporan o are în societate și organizează Gala Premiilor CNDB.

Anul acesta, Gala se desfășoară în plin Festival Iridescent, un cadru performativ în care spectacole românești și străine, filme și conferințe atipice, workshop-uri și maratoane de idei devin tot atâtea prilejuri unice de a explora teritorii proaspete și mai puțin cunoscute.

În acest context cu totul special, vă dăm întâlnire marți, 21 noiembrie, orele 19:00, la Teatrul Odeon, pentru un dublu eveniment

Vom începe seara cu decernarea Premiilor CNDB, care vor fi înmânate laureaților de către dna. Diana-Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, dl. Jorge Jiménez Zumalacárregui, director al Institutului Cervantes din București și dna. Anna Maria Popa, manager al Teatrului „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe. 

Ulterior, ca parte a festivalului în curs, ne vom bucura de reprezentația spectacolului Mercedes máis eu (SP), o colaborare dintre compozitoarea Mercedes Peón și performera Janet Novás. Prin lucrarea lor, cele două artiste pun în relație muzica și dansul și plonjează într-un caleidoscop de forme și dinamici pe teme precum identitatea, apartenența, memoria sau sensibilul comun. 

Spectacolul face parte din programul Baila España, marchează Președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene și este prezentat în premieră la București cu sprijinul Institutului Cervantes.

Ediția 2023 a Premiilor CNDB, deosebită prin anvergura festivalului care o încadrează, reprezintă acel moment privilegiat din an care ne reunește în jurul dansului și al creației contemporane. 

Vă așteptăm să-l celebrăm împreună!

Detalii și bilete aici.

Cu sprijinul: Aerowaves, AFCN, National Culture Fund Bulgaria, ARCUB, STB, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, APOLLO 111,  /SAC @ MALMAISON, Atelierele Malmaison, Solitude Project, Institutul Cervantes, Institutul Francez Paris, Institutul Francez România, Goethe-Institut, Fondul cultural Franco-German, BLZT, Institutul Polonez, Hotel Duke

Parteneri media principali: TVR, Radio Guerrilla

Parteneri media: ELLE, Radio România Cultural, Scena9, Revista Arta, Zile și Nopți, Black Rhino Radio, The Institute, RFI România, Happ.ro, Zeppelin, ISCOADA, Liternet, CUTRA, Modernism.ro, Films in Frame 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.