Gala EUROPAfest, cel mai aşteptat eveniment al festivalului

0

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 20. Un eveniment mult așteptat, Gala EUROPAfest, va avea loc sâmbătă, 25 mai, la Teatrul Odeon, începând cu orele 19:00. Cei mai buni artiști, “crème de la crème” ai categoriilor de jazz și clasic se vor aduna pe scena Sălii Majestic pentru a primi cuvintele de laudă ale juriului și aplauzele spectatorilor. Cu aceeași ocazie are loc și decernarea Diplomei de excelență din partea Casei Regale. Biletele se pot achiziționa de la Teatrul Odeon.

O vorbă cântată la saxofon, un gând șoptit la chitară, o amintire transpusă la pian, sunete de vioară, vibrafon, muzicuță, contrabass, percuție au spus povestea EUROPAfest.

Timp de două săptămâni, festivalul a adus notele muzicale în sufletele oamenilor. În cele 17 zile, artiști din toate colțurile lumii s-au strâns pe scenele din București pentru celebrarea universală a muzicii bune. Au fost zile în care emoțiile, notele muzicale, creativitatea s-au îmbinat într-un dans al speranței, al dorinței de a fi cel mai bun.

EUROPAfest_poster

Festivalul a adus publicului din România peste 300 de artiști din 52 de țări, într-o agendă diversificată: concertul de Ziua Europei, concerte de jazz, de blues, de pop, concurs internațional de pian cu un număr record de 144 de pianiști, concursul internațional de jazz cu 27 de trupe din 21 de țări, workshopuri de jazz, master-classes de pian, workshopul Margaretei Pâslaru – Repetiție generală, Caffe Festival, Piano Caffe, Jam sessions și Gala.

Toți artiștii au pășit în festival cu dorința de a uimi spectatorii, de a aduce buna dispoziție și de a da o nouă nuanță ritmurilor muzicale. Inspirația, originalitatea și energia au fost elementele primordiale în crearea unei atmosfere de poveste. Amintiri, prietenii legate între participanți, povești depănate în timpul concertelor, necunoscutul pus pe note, săli de concerte pline, surprize neașteptate, zâmbete, toate au conturat starea de beatitudine a festivalului.

Spectatorii vor avea șansa de a asculta în Gală cele mai bune trupe din cadrul Bucharest International JAZZ Competition sosite din SUA, Spania, Uruguay, Austria, Franța si Elveția, precum și decernarea premiilor la Jeunesses International Piano Competition “Dinu Lipatti”. Gala este dedicată tuturor artiștilor, o seară în care se sărbătorește excelența muzicală.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează