Fundația Globalworth a organizat un eveniment caritabil pentru 400 de copii din programele sociale

0

Astăzi (12 septembrie 2019), în Centrul Socio-Medical Hospice din Adunații Copăceni, a avut loc Globalworth Camp Day, unul dintre cele mai emoționante evenimente de voluntariat organizate de Fundația Globalworth.

Deja la a treia ediție, evenimentul a devenit o tradiție și este unul dintre cele mai importante evenimente de voluntariat corporativ dedicat copiilor din comunități rurale defavorizate, din centre de plasament sau centre de zi, care cresc în familii cu probleme și fără posibilități materiale. Globalworth Camp Day este un eveniment de o zi la care participă ca voluntari toți angajații Globalworth.

În cadrul atelierelor desfășurate pe tot parcursul zilei copiii au tras cu arcul, au pictat, au făcut aranjamente florale, s-au bucurat de arta magiei și s-au amuzat pozându-se în cabina foto special pregătită pentru ei. O surpriză plăcută au fost Prințesa Urbană și Itsy Bitsy, care s-au aflat alături de copii, oferindu-le minunate momente de lectură și distracție.

Cum au perceput copiii prezenți ziua pregătită de Fundația Globalworth:

Este foarte frumos aici, este ca o lume doar pentru copii. Mie îmi place că pot să pictez și să dansez și să îmi fac prieteni noi” – Alexandra, 12 ani

Astăzi am învățat să mi fac singură coroniță de flori și să fiu printesă. Și am vorbit și la radio și am spus că mai vreau să vin aici în fiecare zi” – Nicoleta, 10 ani

N-am mai văzut teatru de păpuși. Am crezut că sunt adevărate și am și vorbit cu ele. Când mă fac mare, o sa merg la teatru de păpuși în fiecare zi” – Alessia, 10 ani

3 din 10 români fac voluntariat pentru o cauză socială sau de mediu. Cred ca această mentalitate poate schimba lumea și că este normal sa ne implicăm acolo unde este nevoie de noi. Voluntariatul a devenit o valoarea intrinsecă a companiei Globalworth și este un fel de a fi pentru toti colegii noștri”, a declarat Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.

În ediția din acest an au fost implicate 12 asociații și fundații din București și din județele apropiate: Asociația Herules, Asociația Pro Vita pentru născuți și nenăscuți, Asociația Părinților „Florian Cristescu”, Asociația Samarineni în comunitate, Asociația Club Sportiv Aurora Baicoi, Asociația Ana și Copiii, Fundația Providența, Asociația Mia`s Children, Fundația Regală Margareta a României, Fundația Hospice Casa Speranței, Asociația Procultura Surzilor și Asociația Sfantul Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului.

Cele trei editii Globalworth Camp Day au bucurat pana acum peste 1.300 de copii. Acest eveniment se adauga seriei de programe și evenimente pentru copii Globalworth Christmas Charity Days, organizate de Fundația Globalworth cu ocazia sarbatorilor de iarna.

Despre Fundația Globalworth

Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie.

Pornind de la ideea că viitorul oricărei societăți este reprezentat de generațiile tinere, fundația se concentrează pe grija pentru oameni, care poate fi susținută prin programe de educație și prin proiecte care le pot îmbunătăți acestora accesul la servicii medicale de calitate, indiferent de categoria socială din care fac parte. La fel de importante sunt și inițiativele care au ca scop construirea de locuri și dezvoltarea de comunități urbane în care oamenii se pot întâlni, pot interacționa și pot găsi împreună soluții care îi ajută pe cei cu nevoi speciale. În completarea acestora, Fundația Globalworth crede în impactul pozitiv al proiectelor care integrează tehnologia, precum incubatoarele dedicate tinerilor și susține finanțarea inovațiilor care, printre altele, pot aduce oamenii împreună.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.