Fundația Carrefour prezintă proiectele de responsabilitate socială susținute în România

0

Fundația Carrefour și Carrefour România au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, strategia de responsabilitate socială a retailerului și proiectele de CSR susținute în România. Reprezentanții Carrefour au asistat apoi la inaugurarea unui nou centru Samusocial de asistență socială pentru persoanele fără adăpost.

fondation carrefour

La evenimentul menit să prezinte planurile și eforturile Carrefour în domeniul responsabilității sociale au participat ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul, directorul general Carrefour România, Jean Baptiste Denoncourt și  Președintele Samusocial International, Xavier Emmanuelli. Aceștia au participat și la inaugurarea de către asociația Samusocial a unui centru de asistență socială pentru persoanele fără adăpost.

Pe lângă implicarea în activitățile din noul centru de asistență Samusocial, Fundația Carrefour și Carrefour România au contribuit la programele derulate de Samusocial România în ultimii 8 ani, parteneriatul dintre asociație și Carrefour fiind reînnnoit în cursul anului trecut.

Salut acțiunile de ajutorare a persoanelor lipsite de mijloace din România, desfășurate de Fundația Carrefour și asociația Samusocial. Efortul comun trebuie să continue în favoarea unei veritabile mobilizări – la toate nivelurile: autorități, actori din domeniul economiei solidare – în lupta împotriva excluziunii.”  a declarat Excelența Sa, domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România.

Stă în puterea fiecăruia dintre noi să avem o contribuție pozitivă în viața celor mai puțin norocoși dintre noi. Carrefour România, alături de Fundația Carrefour, și-au intensificat în ultimii ani eforturile în domeniul protecției sociale, tendință pe care o vom menține și în viitor. Suntem bucuroși să putem contribui la proiectele sociale dezvoltate de Samusocial România, unul dintre partenerii noștri cei mai importanți”, a declarat Jean Baptiste Dernoncourt, Director General Carrefour România.

În România, Fundația Carrefour a sprijinit, între altele, programul asociației OvidiuRo ”Fiecare copil în grădiniță”, Banca de Alimente a Crucii Roșii Române și programul ”Grădina Bio”, derulat de asociația Ateliere fără Frontiere.

Principalele direcții de intervenție ale Fundației Carrefour sunt programele care oferă ajutor umanitar de urgență și cele de solidaritate.

Despre Samusocial din România

samusocialSamusocial din România este o organizație neguvernamentală, înființată în 2004, cu scopul de a salva vietile celor care traiesc pe strada. Samusocial din România oferă servicii medicale, sociale, psihologice și de consiliere ocupațională persoanelor adulte fară adăpost din București, prin intermediul Centrului de zi și a echipei mobile.

Despre Fundația Carrefour

fondation carrefourÎnființată în 2000, Fundația Carrefour implementează, la nivel internațional, numeroase programe adresate persoanelor sau grupurilor defavorizate.
Prin experiența echipei Carrefour Grup, Fundația intervine atât prin ajutor alimentar, cât și prin ajutor umanitar. Cu un buget de 6.5 milioane de euro, Fundația Carrefour a finanțat, in 2014, 60 de proiecte din 12 țări. Pentru mai multe informații accesați: www.fondation-carrefour.org

Despre Carrefour:

carrefourCu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.

În România, Grupul Carrefour numără 170 de magazine dintre care 27 hipermarketuri ‘Carrefour’, 89 supermarketuri ‘Market’, 44 magazine de proximitate ‘Express’, 9 magazine de proximitate ‘Contact’ și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează