FOTO: „O zi din viaţa ei”, o expoziţie de fotografie cu tinere seropozitive…

0

“O zi din viaţa ei”, o expoziţie de fotografie care celebrează femeile speciale.

Vineri, 7 martie 2014, călătorii sau simplii trecători care vor străbate Gara de Nord vor afla poveştile a 5 tinere seropozitive spuse prin intermediul fotografiilor ce surpind adevărate călătorii printre greutăţi, discriminare, putere, bucurii de zi cu zi şi emoţii. Vizitatorii expoziţiei le vor putea transmite tinerelor mesaje de felicitare şi încurajare.

Sâmbătă și duminică, 8 și 9 martie, cei care vor ajunge în AFI Palace Cotroceni vor avea ocazia să treacă pe la expoziția de fotografie și să susțină tinerele prin mesajele lor. De luni, 10 martie, expoziția se va muta pentru încă 3 zile în Băneasa Shopping City.

_01C0521
În luna femeilor, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în parteneriat cu INBI Prof. Dr. Matei Balș, a lansat proiectul O zi din viaţa ei, o expoziţie de fotografie care prezintă 5 poveşti emoţionante ale unor tinere seropozitive care surprind viaţa lor de zi cu zi.

Expoziţia, care prezintă fotografii realizate de artistul social Mugur Vărzariu, va fi expusă vineri în Gara de Nord, iar apoi timp de două zile în incinta AFI Palace Cotroceni din Capitală. Trecătorii vor afla poveştile celor 5 tinere prin intermediul fotografiilor, adevărate călătorii printre greutăţi, discriminare, putere, bucurii de zi cu zi şi emoţii, şi le vor putea transmite mesaje de felicitare şi încurajare. Proiectul a fost realizat cu sprijinul AbbVie, companie biofarmaceutică globală bazată pe cercetare, şi cu suportul COMPANIEI NAŢIONALE DE CĂI FERATE “CFR” – SA, a AFI Palace Cotroceni şi a Băneasa Shoppinc City.

Aproximativ 49% dintre persoanele cu HIV din întreaga lume sunt femei, iar persoanele de sex feminin reprezintă segmentul de pacienţi cu cea mai rapidă creştere în ţările emergente şi în curs de dezvoltare. De asemenea, la nivel global, infecţia cu HIV reprezintă cea mai importantă cauză de deces în cazul femeilor tinere, aflate la vârsta reproducerii. Incidenţa infecţiei cu HIV în cazul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 28 de ani este de două ori mai mare decât în cazul bărbaţilor aflaţi la aceeaşi vârstă, iar persoanele de sex feminin seropozitive sunt mai predispuse decât bărbaţii să sufere de depresie.
Prin profesionalismul cadrelor medicale și a bunei îngrijiri de care au beneficiat femeile din România, ne bucurăm acum de prezența lor printre noi, le putem asculta spunându-ne poveștile lor de succes, povestindu-ne despre viața lor complexă.

“Tinerele seropozitive din România sunt încă ţinta discriminării celor din jur, de aceea am gândit acest proiect ca un exemplu al unor femei gata să-şi expună povestea de viaţă pentru a transmite un mesaj puternic de curaj şi pentru a schimba puţin câte puţin percepţia celor din jur. De 8 Martie, dorim să sărbătorim femeile speciale, cu vise şi speranţe, cu vieţi frumoase, chiar dacă greutăţile de zi cu zi cu care se confruntă sunt foarte mari”, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA.

Andreea, 25 de ani

„În toamna anului 2006 avea să apară o schimbare în viaţa mea. Nimeni până atunci nu se gândise că dupa atâţia ani, o banală transfuzie care a avut loc imediat dupa naştere, pentru a-mi salva viaţa, avea să îmi aducă această problemă de sănătate“. Andreea are acum 25 de ani şi a reuşit să depăşească şocul unei veşti pe care mulţi dintre noi nici nu vrem să o luăm în calcul. “Am încercat şi voi încerca în continuare să iau lucrurile ca atare, drept dovadă că încet-încet, alături de prietenul meu, încerc să pun bazele unei familii“. În prezent lucrează şi este pasionată de fotografie şi editare foto. A învăţat că a fi seropozitiv nu este o barieră de netrecut, în special pentru femeia din ea, care are atâtea planuri de viitor.

Sorina, 27 de ani

Sorina avea 13 ani când a aflat singură că nu este ca ceilalţi copii. Era internată în spital, suspectă de hepatită şi de leucemie, iar de la geamul ei, secţia de copii bolnavi de HIV se vedea perfect. A aflat accidental că acolo sunt internaţi copiii altfel, care suferă de o boală pe care nimeni nu şi-ar dori-o. La câteva zile a fost mutată în acea secţie. Acum are 27 de ani şi o viaţă normală. Este angajată, face sport şi dansuri, iar cea mai mare greutate pentru ea este că organismul îi pune tot timpul limite. Are un logodnic sănătos care a ales să meargă mai departe alături de ea şi se gândesc împreună la o familie.

Cătălina, 24 de ani

„La 14 ani primeam un răspuns, aflam de ce timp de 14 ani răceam mai des decât fratele meu, mai des decât copiii de pe scara blocului, de ce mergeam mai rar la şcoală decât colegii mei. Găseam logica kilogramelor mele «de păpuşă» cum frumos îmi spunea mama.“ Cătălina are în prezent 24 de ani. A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie,  masteratul şi intenţioneză să facă şi un doctorat.Zilele ei sunt pline: “serviciu, facultate, cantină, bibliotecă, biroul asociaţiei de studenţi şi, ocazional, câte o ieşire într-un local“. Cătălina e fericită şi are o mare dorinţă: să aibă un cuvânt de spus pentru binele celor care trăiesc cu HIV.

Ana, 25 de ani

La câteva luni de la naștere, din cauza unui icter care nu se mai vindeca, Ana a fost internată în spital. Din aceea clipă, viața ei s-a schimbat. Într-o clipă de neatenție, a ajuns să fie încă un număr în statisticile copiilor infectați cu virusul HIV. A înţeles însă că trebuie să treacă peste toate, să fie cea mai bună. A fost studentă, s-a îndrăgostit, a trăit emoţii de orice fel şi acum trăieşte la fel de intens. Este în prezent în acel moment al vieții în care colegele de facultate s-au măritat, logodit, au copii și o viață de familie împlinită. Ea este singură și visează doar la aceea zi în care poate va fi suficient de norocoasa încât cineva se va putea înarma cu ambiția, tăria și forța de care cineva are nevoie pentru a-i fi aproape. Are planuri mari și speră să ajungă în acel moment în care să-și spună propria poveste în fața lumii.

Adina, 27 de ani, Bucureşti

Era în vara lui 2002 când Adina a fost lovită de o pneumonie gravă. Avea 14 ani, iar cheful de viaţă i-a pierit puţin câte puţin. După două săptămâni de suferinţe ajunsese la 22 de kilograme, iar viaţa ei atârna de un fir de păr. Abia atunci medicii s-au gândit să îi facă un test care i-a schimbat definitiv viaţa. A intrat în comă la doar câteva ore după ce părinţii ei au aflat că testul HIV a ieșit pozitiv, o comă care a ţinut-o trei luni suspendată între viață și moarte. Şi-a revenit din comă, şi-a revenit şi dintr-a doua suferită în 2008, când a hotărât să renunţe la pastile. „Acum simt că am o viaţă normală. Mi-aş dori să reiau Facultatea de Psihologie şi să găsesc ceva de muncă în domeniu“. A lucrat până acum ca voluntar pentru a sprijini oameni cu probleme şi îşi doreşte să fie în continuare implicată. „În acest moment îmi doresc doar să am o viaţă normală, cred că nici măcar nu-mi mai doresc să se descopere un tratament. Poate că cea mai mare dorinţă este să avem în continuare acces la tratamentul de acum, să fiu cum sunt acum“.

_01C0871

 

_01C1336

 

_01C1379

 

_01C1695

_MG_0947

 

_MG_1255

 

Despre UNOPA
Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) este singura federaţie neguvernamentală din România formată din organizaţii ale persoanelor afectate de HIV/SIDA, axată pe advocacy pentru promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA din România.
Din iunie 2000 şi până în prezent, UNOPA a apărat şi promovat drepturile a mii de copii, tineri şi adulţi infectaţi HIV sau bolnavi SIDA, precum şi drepturile familiilor lor.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează