Final de octombrie printre mestesuguri [Carte de la Moara de hartie si Satul mestesugurilor]

0
Carte de la Moara de hârtie și Satul meșteșugurilor
Dăm vestea mai departe, nu din gură, ci din carte!

Un final de lună printre meșteșuguri!

unnamed-1

Dragi prieteni,

Sezonul cald a trecut uşor, uşor, iar cel rece se instalează încetişor… Odată cu natura, ne adaptăm şi noi la aceste schimbări prin trecerea la programul de iarnă. Începând cu 1 noiembrie şi până la primăvară, Ansamblul Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor îşi continuă activitatea fără a fi deschis spre vizitare în weekend-uri.

Atelierele de lucru cu copii şi adulţi, cum ar fi cele din cadrulȘcolii altfel, sunt organizate în continuare – rezervați din timp un astfel de atelier, scriind la echipa@moaradehartie.ro sau sunând la 0723-266262. Pe lângă cunoscutele ateliere de hârtie manuală și tipar manual, în această toamnă au avut un mare succes și cele de lucru cu papura și țesut la război.

Ne pregătim şi pentru organizarea unor ateliere tematice de Crăciun, la care vă invităm cu drag să participați! Aceste ateliere pot fi organizate pentru grupuri, însă vom avea și ateliere deschise, pe care le vom anunța din timp.

Lucrăm intens pentru a pregăti ornamente și cadouri minunate, manufacturate în atelierele noastre, pentru a suprinde copiii și adulții de Crăciun!

Sfârşitul acesta de săptămână va aduce ultimele zile de vizitare din acest sezon, în care vom avea demonstraţii interactive de meşteşuguri, dar şi un Atelier de pâine cu maia. Dacă doriți să aveţi pe masă pâine sănătoasă, de casă, şi să pătrundeţi în tainele unui aliment esenţial, nu rataţi acest atelier – astăzi este ultima zi de înscriere!

De asemenea, vă aşteptăm de vineri până duminică la Muzeul Naţional al Satului, la târgul de artizanat şi meşteşuguriMeşteşugarFEST-România Creativă, unde, pe lângă produse realizate în Satul nostru, aducem şi un atelier creativ de realizat păpuşi din papură! Vă aşteptăm cu bucurie!

unnamed

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează