Filmul documentar Robotelul de aur (RO) a castigat marele premiu la #DocuartFest4

0

Filmul documentar Roboțelul de aur, realizat de tinerii Mihai Dragolea și Radu Mocanu a câștigat duminică seara Marele Premiu al Festivalului de Film Documentar Românesc – Docuart Fest București, ediția 4.

Filmul o prezintă pe Steluța Duță, o boxeriță de 32 de ani, multiplă campioană europeană și mondială, se pregătește pentru ultimul mare campionat din cariera sa sportivă. Speră că acest ultim câștig îi va aduce lucrul pe care nu l-a avut niciodată, o casă. Steluța Duță a fost abandonată la naștere, a trăit o viață violentă, în derivă și disperare până la vârsta de 20 de ani, când a fost descoperită de antrenorul și părintele său adoptiv, Constantin Vocilaș.

Robotelul-de-aur

„Un film trăiește atunci când este văzut într o sală de cinema. La Docuart, roboțelul a facut primi pasi. Mulțumim pentru selectionarea unui film independent și ne bucurăm că povestea Stelei Duță a primit acest premiu”, spun Mihai Dragolea si Radu Mocanu

Marea plăcere pe care mi-o dă procesul de selecţie Docuart este cea a revelaţiei: într-o perioadă scurtă, am privelgiul să descopăr oameni şi drame în contexte ample, dacă nu copleşitoare. Cele mai bune dintre documentare îmi fac creierul şi inima să explodeze. Roboţelul de Aur este unul dintre ele. “Am plâns”, i-am spus Danielei Apostol. “Cine n-a plâns?” mi-a replicat ea.

„Un documentar bun nu are nevoie doar de un personaj extraordinar. Are nevoie să-l înconjoare cu o lume particulară şi cu situaţii semnificative ca să-i scoată în evidenţă complexitatea. Mihai Dragolea şi Radu Mocanu au reuşit acest lucru, reamintindu-mi de ceea ce spunea managerul sportiv Cus D’Amato: “Boxul e o înfruntare a caracterului şi a iscusinţei. Boxerul cu cea mai puternică voinţă, hotărâre, dorinţă şi inteligenţă este cel mereu victorios.” Pentru că aici e vorba, întâi şi întâi, de enormă victorie – nu neapărat sportivă: filmul o urmăreşte timp de un an pe Steluţa Duţă în drumul ei spre o finala europeană, dar ne arată şi incredibila sa luptă – în mod clar câştigătoare- de a nu fi o victimă. O victorie mai mare, nu văd. Da, sună a clişeu cinematografic. Ba chiar film clasic de box (mai toate sunt despre izbăvirea prin sudoare&sânge prin upercturi înverşunate, exorcizatoare), un soi de Million Dollar Baby încrucişat cu Raging Bull sau, dacă vreţi, cu Somebody Up There Likes Me şi cu toate poveştile despre acest sport spuse vreodată. Doar că e pe bune. Pe Steluţa, necruţătoare în ring, stângace şi emotivă în afara lui, dar mai cursivă şi mai expresivă decât mulţi oameni şcoliţi, boxul a salvat-o. “Când eram la casa de copii”, mărturiseşte ea, “voiam două lucruri – să fac box sau să devin călugăriţă” şi brusc am sentimentul că mă aflu într-un film de Scoresese”, spune Anca Grădinariu despre film

Din juriu au făcut parte Cristian Tudor Popescu, Marian Crișan și Magda Mihăilescu.

Tralier film – https://vimeo.com/115814328
FB – www.facebook.com/GoldenRobotMovie

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează