Filarmonica „George Enescu” prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”

0

După ce au încheiat o stagiunea grea dar frumoasă, Orchestra simfonică şi Corul academic (dirijor: Iosif Ion Prunner) ale Filarmonicii „George Enescu” se pregătesc pentru o consistentă participare în Festivalul Internaţional „George Enescu” ediţia septembrie 2015. Șase vor fi implicările corului şi două cele ale orchestrei în programele de festival.
George Enescu Archive Photo
Muzicienii români vor sta alături într-unul dintre cele mai importante evenimente, cel în care dirijorul Leo Hussaim va conduce versiunea de concert a capodoperei secolului XX, opera Wozzeck de Alban Berg, cu siguranţă unul dintre momentele de vârf ale acestei ediţii (luni 14 septembrie, ora 20.00 – Sala Mare a Palatului).
Cea de a doua implicare a orchestrei se va desfăşura într-un program alcătuit din partiturile Enescu/Bentoiu – Simfonia nr. 4, Ruzicka – „Clouds“, lucrare pentru cvartet de coarde şi orchestră (2013) şi Bartók – „Kossuth“ – poem pentru orchestră şi condus de dirijorul german Peter Ruzicka (joi 3 septembrie, ora 17.00 – Sala Mare a Ateneului Român).
Corul Filarmonicii va păşi pe scena de festival în chiar concertul de deschidere participând, alături de orchestra Română de Tineret şi de dirijorul Kristjan Järvi la interprertarea lucrării Carmina Burana de Carl Orff (30 august, ora 19.30, Sala Mare a Palatului).
Urmează, în ordine, concertul în care Orchestra Filarmonicii din Israel şi dirijorul Zubin Mehta au inclus poemul simfonic Vox Maris de George Enescu (marți 1 septembrie, ora 20.00, Sala Mare a Palatului), cel în care orchestra Naţională Radio dirijată de Cornelis Meister va interpreta Simfonia nr. 8 de Mahler (miercuri 2 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului) şi cel în care Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool şi dirijorul Vasily Petrenko şi-au propus să interpreteze Simfonia nr. 3 de George Enescu (18 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului).
Nu trebuie uitat şi programul integral pe care Corul academic al Filarmonicii „George Enescu” dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner îl va susţine la catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti cu un program integral Johann Sebastian Bach (duminică 6 septembrie) .

Deschiderea stagiunii 2015-2016 la Filarmonica George Enescu din Bucureşti va avea loc joi 1 octombrie, ora 19:
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: Horia Andreescu
Solistă: Elena Bashkirova

Program:

Ludwig van Beethoven

Uvertura Inaugurarea casei
Concertul nr. 4, în sol major, pentru pian şi orchestră, op. 58
Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67
———————————————————————–

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează