Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!

0

  Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (I.S.T.T.) anunță organizarea conferinței Fii Bine cu Tine! în data de 7 decembrie 2014, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Evenimentul, aflat deja la cea de-a II-a ediție, are anul acesta tema Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!. Sunt invitați să participe părinți și cei care se pregătesc să devină părinți preocupați de prevenirea experiențelor traumatice, de creșterea capacităților de a se descurca cu situațiile provocatoare și de dorința de a aduce un plus de calitate vieții lor de familie.

Fii Bine cu Tine 2014

“Una dintre cele mai importante misiuni ale ISTT este prevenţia suferinţei psihice şi fizice ca rezultat al experienţelor înalt stresante sau traumatizante. Studiile din domeniul sănătăţii şi psihologiei arată că familia este locul în care suferinţa este trăită cel mai intens, dar in acelasi timp este si cel mai important loc  de ameliorare şi vindecare. De aceea, conferinţa „Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!” vine în sprijinul mamelor şi taţilor, dar şi a celor care doresc să devină părinţi cu experienţe, idei, tehnici şi strategii de prevenţie şi reparaţie a efectelor vizibile şi mai puţin vizibile ale experienţelor dureroase (cum ar fi fricile, vinovăţia, tenisunea, blocajele, dificultăţile de comunicare, conflictele), toate pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu copilul. Doar această prevenţie şi reparaţie asigură un nivel înalt al sănătăţii şi stării noastre de bine. Iar nimic nu este mai stimulativ pentru sănătatea şi fericirea copiilor noştri decât un părinte sănătos şi fericit.” declară Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

Prin conferința Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!, ISTT își propune să ofere persoanelor interesate de educația copiilor (actuali sau viitori părinți, bunici, educatori) ocazia de a descoperi cum să își crească calitatea relației cu copiii si cum îi pot ajuta pe aceștia să își dezvolte capacitatea de a face fața încercărilor vieții. Participanții vor afla și vor înțelege, de la psihologi experimentați în lucrul cu trauma, care sunt emoțiile și sentimentele care colorează relația dintre părinți și copii, despre importanța implicării tatălui în creșterea copiilor, despre miturile legate de protecție și diferența între grijă și îngrijorare, despre transformările ce apar în fiecare dintre noi atunci când devenim părinți.

Întâlnirea va fi deschisă de Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, cu prelegerea – surpriză  Când o căciuliță face diferența și va fi continuată de Andra Costin (Buzilă), care va aborda tema nuanțelor apărute în relația mamă-fiică atunci când fiica devine mamă – Ca tine am fost, ca mine vei fi.  Alături de Monica Lespezeanu și Fantomele din sertare vom afla cum să ne raportăm corect la fricile și anxietățile copiilor. Și, pentru că Sunt tătic, îmi pasă, mă implic, Bogdan Cezar Ion va întregi întâlnirea  celor prezenți cu un subiect tot mai discutat în ultima vreme – implicarea taților în viața de familie.

În încheiere, Anamaria Drăguță va sustine un atelier special, dedicat părinților ai căror copii s-au născut prematur: Nașterea prematură – o călătorie neașteptată.

Conferința Fii Bine cu Tine are loc duminică, 7 decembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90), începând cu ora 10.00. Prezentarea lectorilor, rezumatele prelegerilor și programul conferinței pot fi accesate aici. Înscrierile se pot face la adresa conferinta@psihotrauma.ro. Pentru mai multe informații puteți apela numărul de telefon 0735 226 936 (Psiholog Roxana Agafiței). Până la data de 30 noiembrie 2014 tariful de participare este de 120 de lei. După această dată, tariful de participare va fi de 150 de lei.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Radio Itsy Bitsy, revista Avantaje, revista Psychologies, Senso TV Sănătate. Evenimentul este susținut de Editura Trei, Cărturești, MediaTrust, RoMedic și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Despre Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (I.S.T.T.)

I.S.T.T. este o asociație profesională interdisciplinară înființată în anul 2010 care își propune să promoveze cunoștințe despre traumele psihice și să ofere ajutor psihologic celor care au nevoie de el. Concentrându-se pe profesionalism, colaborare și eficiență, echipa de psihologi care susține și dezvoltă acest institut are convingerea că traumele psihice reprezintă  mai mult decât durere sufletească și suferință emoțională; trauma psihică este o importantă sursă de învățare și de evoluție personală. Pentru mai multe informații despre ISTT, accesați www.psihotrauma.ro sau https://www.facebook.com/IsttTratamentulTraumei

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează