Festivalul Schimbării, premieră de succes pentru Asociația A.R.T. Fusion

0

În perioada 26-27 iulie, Asociația A.R.T. Fusion a organizat la ceainăria ArCuB Festivalul Schimbării.

Timp de două zile, Asociația A.R.T. Fusion și-a propus să îi facă pe oameni conștienți de faptul că fiecare dintre ei poate produce schimbări în bine în comunitatea în care trăiesc și să îi încurajeze, în acest sens, să devină motoare ale schimbării (http://artfusion.ro/index.php/ro/stiri/a-r-t-fusion-se-prege-537-te-de-festivalul-schimbei/).

Pe parcursul Festivalului, participanții au putut să își aleagă propriul rol în eveniment. Pe rând, ei au putut fi: GLOB-ACTORI  la ateliere de educație globală, SPECT-ACTORI la piese de Teatru Forum și Teatru Imagine, CITITORI la Biblioteca Vie, dar și CINE-SCHIMBĂTORI la serile de documentare.

Festivalul Schimbării a avut și doi invitați speciali. Pe 26 iulie, Președinta APDARE, Gina Stoian le-a vorbit participanților, în cadrul unei proiecții speciale a documentarului „Speranțe la vânzare”, despre problema traficului uman și despre soluțiile pe care le putem adopta pentru a face o schimbare în bine.

Alături de A.R.T. Fusion a fost și Bogdan Mirică, hairstylist la salonul Londra 17 care a participat în calitate de Carte Vie la cele două zile de Bibliotecă Vie. Bogdan Mirică a vorbit cu cei prezenți despre prejudecățile care apar în mediul în care el lucrează.

În total, aproximativ 200 de persoane au călcat pragul ceainăriei ArCuB pentru a afla mai multe informații despre cum să ai un stil de viață sustenabil, despre stereotipurile cu care operăm în viața de zi cu zi, dar și despre alte probleme cu care ne confruntăm în societate (cerșetorie, discriminarea de gen, consumerism, muncă infantilă în industria ciocolatei, exploatare sexuală).

Și pentru că evenimentul a fost numit Festivalul Schimbării, participanții au fost invitați să spună ce schimbări își propun să facă în viața lor. Pentru unii, schimbarea înseamnă să fie mai atenți la modul în care judecă oamenii din jurul lor, pentru alții, schimbarea implică să devină active și să nu mai rămână indifereneți atunci când identifică o problemă.

În luna septembrie, A.R.T. Fusion vă invită la un nou eveniment de lansare a proiectului „Pornește motorul schimbării în comunitatea ta!”, pe care Asociația A.R.T. Fusion îl va derula pe parcursul a doi ani. Proiectul își propune să stilmuleze tinerii din șase licee aflate în zonele mărginașe ale Bucureștiului să se implice în mod direct în schimbarea și dezvoltarea societății în care trăiesc, prin intermediul mai multor metode de educație non-formală (Teatru Forum,            Biblioteca Vie,  Photo Voice și organizarea comunitară). Detalii despre proiect, aici – http://artfusion.ro/index.php/ro/proiecte/active/porne-537-te-motorul-schimbei-ecomunitatea-ta/

DSC_0019

Despre Asociația A.R.T. Fusion (http://artfusion.ro/)

A.R.T. Fusion a luat naștere în 2005 din dorința a șapte tineri de a face o schimbare și din pasiune lor pentru Teatru Forum

Azi, misiunea A.R.T. Fusion estea ceea de a crea schimbare socială prin responsabilizarea oamenilor din comunitate, iar vizunea este aceea a unei lumi în care fiecare este conștient de rolul lui în societate la nivel global și aduce o schimbare în comunitatea în care vrea să trăiască. Asociația își desfășoară, în prezent, proiectele pe două dimensiuni, globală și socială.

Prin proiectele pe care A.R.T. Fusion le desfășoară pe partea de responsabilitate socială, asociația își propune să activeze oamenii să ia atitudine faţă de problemele din comunitate.

Pentru cea de-a doua dimensiune, A.R.T. Fusion apelează la educație globală pentru a face oamenii conștienți de faptul că acțiunile lor au un impact nu doar în cadrul comunității în care trăiesc, ci și la nivel global.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează