FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, Ediţia a 26-a: „Fresca” de Angelin Preljocaj

0

La doar o lună de la premiera mondială a spectacolului „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure” semnată Angelin Preljocaj – spectacolul de dans „Fresca” va sosi în Capitala României, pentru a deschide cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, în 21 octombrie, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

la_fresque_1_credit-jc-carbonne

Premiera absolută a celei mai recente creaţii a celebrului coregraf Angelin Preljocaj, „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure”, a avut loc săptămâna trecută, în 20 septembrie, pe scena Grand Théatre de Provence din Aix-en-Provence, Franţa, bucurându-se de un excepţional succes. „Le Figaro” publica imediat după seara de deschidere o elogioasă „cronică scrisă sub forţă seducţiei” intitulată „Între forţă şi poezie”, iar „Maison de la Danse” detalia în termeni sintetici:

Noua creaţie a lui Angelin Preljocaj, care te înfioară, pune în discuţie problema reprezentării individului în societatea actuală, prin prisma unei creaţii care amestecă voit registrul miraculosului cu cel al supranaturalului. Dansul se întrupează prin formule care balansează între imagine fixă şi mişcare, între instantaneul îngheţat al clipei şi durată, între viu şi inert. (…) Această creaţie – cu adevărat O Aventură Extraordinară – îl determină pe spectator să plonjeze într-o lume fantastică şi revelează puterea supranaturalului în arta picturală.”

Fresca este prima creaţie coregrafică a anului 2016 semnată de marele artist după aniversarea a 30 de ani de existenţă a companiei Ballet Prejlocaj. Şi aici, Angelin Preljocaj a ales să colaboreze pentru costumele spectacolului cu o importantă creatoare – Azzedine Alaïa – descrisă de specialişti drept un „purtător de cuvânt al modernităţii în lumea tradiţiilor”, iar muzica baletului este semnată de un alt renumit artist de mare talent – compozitorul Nicolas Godin, unul din membrii faimosului grup „Air”.

Fresca este o comandă primită din partea lui Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théatre de la Ville din Paris , care mi-a propus să fac un spectacol dedicat publicului tânăr. Astfel că am început să citesc basme din întreaga lume: din Oceania, din Africa, din America de Sud, din Japonia… şi m-am oprit asupra acestei poveşti chinezeşti din secolul al XIII-lea, pe care o găsesc de-a dreptul tulburătoare. Elementul cel mai atipic al acestui spectacol este părul personajelor. Căci în basm, tânărul protagonist se îndrăgosteşte de imaginea dintr-o frescă a unei fete al cărei par nu este desenat – simbol al femeilor necăsătorite, al femeilor libere. (…)

Fresca – O aventură extraordinară, ne povesteşte despre o călătorie într-o altă dimensiune, în care pictura devine un loc de transcendenţă, iar fiinţele fizice intră în relaţie cu desenul. Pictura devine centrul investigaţiei noastre. Ea evocă şi peştera lui Platon, cu umbrele sale, care ne pun existenţa sub semnul întrebării. Baletul explorează relaţia misterioasă dintre reprezentare şi realitate, acolo unde dansul face legătura dintre imaginea fixă şi mişcare, instantaneu şi durată, dintre insufleţit şi inert. Metafora aceasta ce răzbate din întregul basm conduce către chestiunea reprezentării din civilizaţia noastră. Ne vorbeşte despre locul artei în societatea contemporană.” (Angelin Preljocaj)

Începând cu mijlocul anilor ’80, Angelin Preljocaj a realizat coregrafia a peste 50 de spectacole, creaţii prezentate şi reluate pe cele mai importante scene ale lumii, de la New York Ballet – la Bolshoi Teatr din Moscova, de la Opera Garnier din Paris – la Scala din Milano. Recompensat cu unele dintre cele mai importante distincţii în întreaga lume, astăzi el este director artistic al „Pavilionului Negru” din Aix-en-Provence – un centru coregrafic conceput şi destinat special marelui artist de către arhitectul Rudy Riciotti, un spaţiu inaugurat în 2006 şi unde maestrul Preljocaj coordonează o trupa de 24 de dansatori.

Anul acesta, la Festivalul de la Edinburgh, spectacolul maestrului Angelin Preljocaj intitulat „MC14/22 – Ceci c’est mon corps” („Iată trupul meu”) a impresionat până la extrem pretenţiosul şi avizatul public al celui mai mare festival de artele spectacolului din lume. Creaţia scenică, imaginată ca o întâlnire între spiritual şi carnal, se bazează pe versiunea Cinei cea de taină din Evanghelia lui Marcu. Creat pentru 12 dansatori –  „apostoli ai mişcării”, după cum îi numeşte însuşi Preljocaj – această puternică şi pasională creaţie coregrafică se constituie într-un adevărat imn dedicat corpului masculin, „dezbrăcat” până la realitatea sa cea mai profundă, dincolo de aparenţă, juxtapunând într-un mod surprinzător glorificarea puterii umane cu condamnarea folosirii forţei.

După L’Anoure în 1995, Romeo şi Julieta în 1996, Annonciation în 1997, Albă ca Zăpada în 2008, Siddharta în 2010 şi Les Nuits în 2013 – Angelin Preljocaj continuă în 2016, prin „Fresca – O aventură extraordinară”, seria spectacolelor inspirate de poveşti, alegând, în stilul său inconfundabil, o direcţie încă neexplorată, aceea a povestirilor tradiţionale asiatice, cunoscute drept surse de bogate valenţe poetice. Dacă sunt posibile diverse chei de lectură, iluzia şi a transcendenţa sunt două idei omniprezente. Angelin Preljocaj a ales să plonjeze el însuşi în această lume stranie. Fără a spune vreodată cu adevărat povestea, el menţine basmul chinez ca sursă a unei adaptări mai contemporane. Angelin Preljocaj se foloseşte din plin de puterea imaginaţiei pentru a transpune firul narativ într-un spaţiu la intersecţia mai multor culturi, păstrând însă esenţa poveştii şi simbolurile evocate de aceasta.

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru spectacolul „Fresca” va avea două reprezentaţii, fiind programat în zilele de 21 octombrie, de la ora 20.00 şi în 22 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

******* 

Fresca

The Painting on the Wall

un spectacol de Angelin Preljocaj

după basmul chinezesc The Painting on the Wall

Distribuția

Clara Freschel

Nuriya Nagimova

Nagisa Shirai

Anna Tatarova

Yurié Tsugawa

Sergi Amoros Aparicio

Marius Delcourt

Antoine Dubois

Jean-Charles Jousni

Fran Sanchez

 

Coregrafia: Angelin Preljocaj

Muzica originală: Nicolas Godin

Costume: Azzedine Alaïa

Decor: Constance Guisset

Light Design: Éric Soyer

Asistent de repetiții: Natalia Naidich

Choreologist: Dany Lévêque

 

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

 

Compania Ballet Preljocaj, Franţa

Co-producție: Grand Théâtre de Provence, Théâtre National de Chaillot, Théâtre de la Ville – Paris, Scène Nationale d’Albi, Belgrade Dance Festival (Serbia), National Taichung Theater (Taïwan)

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează