Festivalul Filmului European: o ediție cât douăzeci

0

Deși nu a luat încă sfârșit, cea de-a XX-a ediție a Festivalului Filmului European a atins mai multe recorduri: 85 de filme, din 29 de țări, cel mai mare număr de evenimente conexe (13), cel mai mare număr de secțiuni speciale (4), cel mai mare număr de săli de proiecție în București și cele mai multe ediții locale (5, în municipiile Baia Mare, Cluj-Napoca, Tg Mureș, Hunedoara și Timișoara).
Mai mult decât atât, pentru prima dată în istoria festivalului, au fost acordate nu unul, ci două premii de popularitate: pentru lungmetraj – filmului Mica Anglie (Grecia, 2013), și pentru scurt- și mediumetraj – filmului Ecouri (Republica Moldova, 2015).

inchidere editie Bucuresti, FFE 2016
Ediția din București s-a încheiat duminică, 15 mai, iar în cele 10 zile de proiecții cei peste 5200 de spectatori au avut prilejul să vadă producții cinematografice în 8 săli: Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Institutul Cultural Român, Centrul Ceh, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” și Spațiul Public European. Dar ediția bucureșteană a oferit nu doar filme, ci și întâlniri cu cineaști, premiere naționale, expoziții foto, ateliere pentru tineri și spectacole de muzică și imagine.

Tot duminică s-a încheiat și prima ediție a FFE din Baia Mare, cu un bilanț de 800 de spectatori în sala Teatrului Municipal. Municipiul Baia Mare a fost inclus în constelația edițiilor locale pentru a marca participarea sa în competiția Capitală Culturală Europeană 2021, împreună cu București, Cluj-Napoca și Timișoara. Orașul câștigător va fi anunțat în luna septembrie, când se va fi încheiat procesul de selecție. Detalii aici: http://ffe.ro/Festival/Capitala-European%C4%83-a-Culturii-2021.html

Pe scurt, cele mai importante evenimente ale ediției din București au fost:
• Expoziția Stop Cadru a artistului Silviu Gheţie, de fotografii realizate în ultimii douăzeci de ani pe platourile de filmare ale unor titluri de referință ale cinematografiei românești.
• Două seri de dezbateri cu actorul danez Lars Ranthe, despre tehnicile actoricești dar și despre rolul artei asupra înțelegerii realității. Lars Ranthe a răspuns întrebărilor publicului prezent la proiecțiile filmelor Comunitatea (Danemarca, 2016) și Vânătoarea (Danemarca, 2011), din a căror distribuție a făcut parte.
• Actorul Levente Molnár, din distribuția filmului de Oscar Fiul lui Saul (Ungaria, 2015), a fost o altă prezență remarcabilă, caldă și autentică, la dispoziția publicului din Baia Mare (la seara de gală), și la București, după proiecția filmului.
• Participarea echipelor de producție la proiecții au prilejuit sesiuni de întrebări și răspunsuri apreciate de public. Ne-am bucurat de prezența lor la scurtmetrajele din Republica Moldova, scurtmetrajele tinerilor regizori români, la proiecția filmelor Rapsodia bulgară (Bulgaria, 2014) și Dincolo de calea ferată (România, 2016).
• Hotel Dallas (România, 2016) a avut premiera națională la FFE în prezența unui important număr de membri ai distribuției.
• Două seri în care muzică a luat locul imaginii au fost foarte gustate de publicul de la Cinema Elvire Popesco: Imaginarium (instalație interactivă cu muzică clasică, pian, flaut și vioară, cu Horia Maxim, Mihaela Anica și Georg Hamann, pe imaginile Sabinei Pleyel, animate live de Cătălin Crețu, proiect realizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac) și CineConcert-ul – Zabriskie Point (improvizație de jazz la pian, cu Alessandro Giachero, pe proiecția filmului cult din 1970 al lui Michelangelo Antonioni, eveniment realizat în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”).
• O prelegere și o dezbatere despre film cu Cristian Tudor Popescu și cu Florin Mihăilescu, directorul de imagine al filmului lui Alexandru Tatos, Secvențe (1982).
• Ateliere de limbaj cinematografic pentru tineri, cu criticul de film Ileana Bîrsan – o activitate inaugurată la ediția precedentă a FFE.

Pentru că anul acesta a fost prezentat un număr considerabil de filme de scurt- și mediumetraj (25, dintre care 5 din România, 3 din Moldova, 10 din Suedia, 6 din Grecia și unul britanic), organizatorii au decis acordarea unui Premiu de popularitate și pentru scurt și mediumetraj. Astfel, la cele două categorii, finaliștii au fost:
Scurtmetraje și mediumetraje:
• End of Summer (România, r. Alina Manolache, 2015)
• Somnul lui Richi (România, r. Lari Gligor și Iulian Stanciu, 2015)
• Filmul câștigător cu cele mai multe voturi: Ecouri (Republica Moldova, r. Dumitru Grosei, 2015)

Iar finalistele la lungmetraj sunt:
• Fidelio – călătoria lui Alice / Fidelio: l’Odyssée d’Alice (Franța, r. Lucie Borleteau, 2014)
• Hotel Dallas (România, SUA, r. Sherng-Lee Huang, Livia Ungur, 2016)
• Filmul câștigător cu cele mai multe voturi: Mica Anglie / Mikra Agglia (Grecia, r. Pantelis Voulgaris, 2013)

Cele patru secțiuni speciale ale FFE au fost:
1. 10 prieteni speciali ai Festivalului; o retrospectivă de filme oferite de ambasadorii onorifici ai ultimelor 10 ediții ale Festivalului, regizorii care ne-au oferit ideile spoturilor de promovare, regizate și produse de ei.
2. Shakespeare 400, realizată cu sprijinul Consiliului Britanic, incluzând cinci filme pe textele lui Shakespeare și despre opera sa.
3. LUX, secțiune realizată cu sprijinul Biroului Parlamentului European în România, prezentând cele 3 finaliste ale celei mai recent ediții a Premiului LUX al Parlamentului European.
4. Fuga în Europa, secțiune despre criza refugiaților și a migranților, cu patru filme oferite de Festivalul One World Romania și Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Festivalul continuă la Cluj-Napoca (20–22 mai), Tîrgu Mureș (20–22 mai), Hunedoara (27–29 mai) și Timișoara (27–29 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC Bucureşti, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaștilor din România și Arhiva Națională de Filme, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.
Organizatorii mulțumesc în mod special partenerilor care au pus la dispoziție, cu generozitate, centrele și institutele culturale: Reprezentanța Comisiei Europene (care a oferit Spațiul Public European), Centrul Ceh, Institutul Cervantes și Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”.
De asemenea, le mulțumesc institutelor care au sprijinit evenimentele și secțiunile speciale: Forumul Cultural Austriac, Consiliul Britanic, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” și Institutul Maghiar Balassi.

FFE le este recunoscător partenerilor pentru sprijinul oferit: Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), Festivalul One World Romania, Programul CinED (realizat de – Institutul Francez, Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo), Primăria Municipiului Baia Mare, Fundația Baia Mare 2021, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Asociația Cluj-Napoca 2021, Primăria Municipiului Hunedoara, Muzeul Castelul Corvinilor, Facultatea de Inginerie Hunedoara, Asociația K’arte, Primăria Municipiului Tîrgu-Mureș, Cinema ARTA – Tîrgu-Mureș, Primăria Municipiului Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Ambasada (proiect al Asociatiei CASA PLAI), Filarmonica Banatul Timișoara și partenerilor media: Agerpres, Anthony Frost Bookstore, B365.ro, Blog de cinema, Bookblog, Bucharest City App, Cărturești, Cațavencii, Cinemagia, Decât o revistă, Dilema Veche, Dor de ducă, Eskape.ro, Europa FM, Film New Europe, Gratuitor, Hotnews, Hyperliteratura, Igloo, Kooperativa 2.0, LiterNet, Modernism, News.ro, Observatorul Cultural, Radio România București FM, Radio Romania Cultural, RFI, România Pozitivă, The Institute, TVR, Urban.ro, Webcultura, Zeppelin.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează