Festivalul E-Motional: corpuri & oraşe în mişcare / Bucureşti, 12-14 aprilie 2013

0

Fundația Gabriela Tudor și Centrul Național al Dansului București prezintă în perioada 12-14 aprilie la București „Festivalul E-Motional: corpuri & orașe în mișcare”, care va avea loc la Muzeul Național de Artă Contemporană, partener co-organizator al evenimentului, și la ZonaD – studio Paradis Serial. Festivalul încheie proiectul european de mobilitate și schimburi artistice E-Motional Bodies & Cities, inițiat și organizat de Fundația Gabriela Tudor între 2011-2013.

În cadrul festivalului vor avea loc o serie de vernisaje de instalații foto-video, evenimente și prezentări publice dedicate procesului de cercetare artistică E-Motional, spectacole de dans contemporan din România, Letonia, Cipru, și Turcia, dintre care două co-producții internaționale prezentate în premieră.

Internal_Facade_creditfoto_Gemma Riggs

Evenimentul include deopotrivă două mese rotunde, prima dedicată noului program de finanțare al UE, Europa Creativă, realizată în parteneriat cu Punctul de Contact Cultural al României, a doua dedicată colaborării artistice la nivel internațional.

Festivalul va aduce împreună peste 30 de artiști participanți în program, între aceștia numărîndu-se, din România – Mircea Ghinea, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Vlaicu Golcea, Farid Fairuz, Bogdana Pascal, din Irlanda – Laura Murphy, Fearghus Ó Conchúir, Mary Wycherley, din Letonia – Kaspars Lielgalvis, Olga Zitluhina, Sintija Silina, Katrina Albuze,Kristine Vismane, Roberts Muciņš, Inta Balode, din Marea Britanie – Gemma Riggs, Luke Pell, din Cipru – Alexis Vassiliou, Arianna Marcoulides, Souzana Fialas & Nicholas Shantos, din Turcia – Özlem Alkış. La festival vor participa de asemenea artiști și programatori din țările proiectului, precum și din Portugalia, SUA și Japonia.

Timp de doi ani, E-Motional Bodies & Cities a susținut comunitățile de dans contemporan din țările partenere printr-un program complex de burse de mobilitate, rezidenţe, cercetare artistică, schimburi de spectacole şi co-producţii. Dezvoltarea profesională a artiştilor şi a managerilor culturali şi încurajarea experimentului artistic au reprezentat elemente esenţiale în viziunea proiectului.

Keep walking_creditfoto_Souzana Fialas

În perioada premergătoare festivalului evenimente și rezidențe artistice E-Motional sînt organizate la Cork, Irlanda, unde coregrafele Mădălina Dan & Mihaela Dancs prezintă în 22 martie spectacolul “(anti) aging”, precum și în Limassol, Cipru, unde Dance House Lemesos prezintă spectacolul „Realia (București/Beirut)” de Farid Fairuz, în cadrul schimbului de spectacole E-Motional.

Festivalul E-Motional este prezentat și co-organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și Muzeul Național de Artă Contemporană, și susținut financiar prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene, precum și de către Fundația Culturală Europeană din Amsterdam.

E-MOTIONAL Bodies & Cities
este realizat de Fundaţia Gabriela Tudor (RO, iniţiator şi organizator principal), Dublin Dance Festival și Dance Ireland (Irlanda), Asociaţia Coregrafilor Profesionişti din Dans Contemporan (Riga, Letonia), Dance House Lemesos (Limassol, Cipru) şi body > data > space (Londra, Marea Britanie), în calitate de co-organizatori.

Parteneri media: Șapte Seri, ArtAct magazine, Zeppelin, Tataia, Modernism, ArtClue, Romania Pozitivă, Metropotam

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.