Festivalul de Film Asiatic

0

Festivalul de Film Asiatic la NCRR

Festivalul de Film Asiatic, organizat de Mandragora Movies în colaborare cu Asociaţia de Film din China, se va desfăşura în perioada 13 – 16 iunie la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR).

FESTIVALUL DE FILM ASIATIC

Selecţia filmelor include atât producţii autohtone precum drama istorică “Back to 1942” cu Zhang Guoli, Fiona Wang, Adrien Brody, sau comediile “Meet the Inlaws” cu Xu Zheng, Benz Hui şi “Love” cu Zhao Wei în rolul principal, film ce a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Berlin în cadrul secţiunii Panorama (2012), cât şi co-producţii cu parteneri străini precum “33 Postcards” cu Guy Pearce şi Zhu Lin. Filmele sunt subtitrate doar în limba engleză, iar programul complet al festivalului este următorul:

 

Vineri, 13 iunie: 19.30 Love

Sâmbătă, 14 iunie: 14.00 On My Way şi 16.00 Starry Starry Night

Duminică, 15 iunie: 18.30 Meet the Inlaws şi 20.30 Back to 1942

Luni, 16 iunie: 18.00 33 Postcards

 

”LOVE” , similar cu filmul britanic “Love Actually” urmărește poveștile de dragoste a mai multor persoane, ce se întrepătrund pe măsură ce acțiunea avansează.

O altă peliculă de neratat este ”33 POSTCARDS”            care o arată pe Mei Mei, o orfană ce visează timp de 10 ani să-și cunoască sponsorul australian, Dean Randall și “familia perfectă” a acestuia. Tânăra ajunge să descopere că adevarul este diferit față de viața idilică pe care o descria  Dean în cărțile lui postale.

”MEET THE INLAWS” este iarăși un film de calitate, care o urmărește povestea unui psiholog cu un venit modest, care are o singură mândrie prezentă în viața lui: prietena lui sexy, stewardesa Su Xi. Când află că iubita lui locuiește într-o vilă imensă și că tatăl acesteia este unul dintre pacienții săi, lucrurile devin o adevărată ”harababură”.

Cei care sunt pasionați de istorie vor avea surpriza de a viziona ”BACK TO 1942”, o dramă istorică care înfățișează modul în care secetea cumpliă din 1942 afectează grav provincia Henan, situată în China Centrală, și așa devastată de războiul cu Japonia.

”ON MY WAY”  este traseul unui băiat în vârstă de 10 ani către idealul său de a bate un mare record. Cu note proaste la școală, el manifestă un talent ieșit din comun pentru atletism, spre exasperarea tatălui său.

În  STARRY STARRY NIGHT  o vom vedea pe  Mei, care se mută dintr-un mic sat de munte, la oraș- un loc pe care îl consideră extrem de rece și de neprimitor. Pe măsură ce viața părinților ei se înrăutățește, Mei plănuiește împreună cu noul său prieten, la fel e retras, să evadeze.

Ȋn data de 16 iunie va avea loc la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, partener al evenimentului, o proiecţie specială a filmului “Back to 1942” în prezenţa unei delegaţii din China care cuprinde directori ai celor mai importante case de producţie din China, şi membrii ai Asociaţiei de Film din Zhejiang şi ai Federaţiei Literare din Zhejiang.

Mandragora Movies este una dintre cele mai importante case de producţie cinematografică din România. Ȋncepând cu anul 2013 Mandragora Movies s-a implicat în proiecte culturale, organizând Festivalul de Film Asiatic cu scopul de a dezvolta schimbul cultural între cele două ţări, de a realiza producţii de anvergură şi de a distribui filme româneşti în China. Ediţia din acest an este realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Noul Cinematograf al Regizorului Român se află în incinta Muzeului Național al Ţăranului Român (intrarea Monetariei nr 3). NCRR este un cinema alternativ, cu un program divers, pentru cinefilii bucureșteni care vor să vadă un film într-o atmosferă liniștită și să participe la evenimente culturale. Biletul la proiecția este de 10 lei, preț întreg și 7 lei redus pentru elevi și studenți.

 

Informații suplimentare:

Site-ul oficial al Asociației Culturale Macondo –  www.asociatiamacondo.ro

Site-ul oficial al Noului Cinematograf al Regizorului Român – www.ncrr.ro

facebook.com/CinemaNCRR

PR Asociația Macondo

Diana Cercel

0723.234.005

diana@asociatiamacondo.ro

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează