Felix Baumgartner vine în România la Conferința de Leadership Enlightening 3.0

0

Felix Baumgartner, primul om care a spart bariera sunetului sărind din stratosferă în 2012, în premieră în România la Conferința de Leadership Enlightening 3.0 – Ediția “Business Odyssey”.

speaker_page_big_felix

Marketing Insiders Group organizează o premieră pentru România: conferința Enlightening 3.0, Ediția “Business Odyssey”cu Felix Baumgartner, ce va avea loc la Stejarii Country Club, pe data de 23 octombrie 2014.

Publicul de business și toți cei interesați să-și descopere resursele interioare sunt invitați să exploreze o altă dimensiune a leadership-ului la cea de-a treia conferință Enlightening,Business Odyssey”, organizată de Expo Media, membru Marketing Insiders Group, un eveniment care arată cum poți transforma riscurile în dezvoltare personală și cum poți aplica această experiență în construirea unor afaceri de succes.

Ediția de anul acesta, organizată pe 23 octombrie 2014, la Stejarii Country Club, va face o paralelă  inedită între un stil de viață nerezonabil în fața limitelor și performanța în afaceri. Felix Baumgartner, primul om de pe Terra care a spart bariera sunetului în săritura sa din stratosferă din 2012, va invita publicul român, în premieră, să redescopere drumul către leadership: “Cu toții avem limite, nu toți le acceptăm.”

Conferința propune o agendă valoroasă, aducând în prim plan cele mai complexe scenarii de business, generând soluții nonconformiste pentru creșterea cifrelor de afaceri,  cu speakeri de excepție. Alături de Felix Baumgartner, vor mai participa:   Heather White – CEO, 2020 Communications Inc, Canada; Jean-François Fallacher – CEO, Orange România; Alex Găvan – Speaker Inspirațional și alpinist de altitudine extremă, România; Youssef Hautier – Managing Director, Sonic+Pay; Robert Murray – CEO, GPG Technical Services, Canada; Christopher Neesham – Psiholog Corporatist și Instructor, Australia; Cătălin Velescu – Managing Director, 3M România. Conferința va fi moderată de Oana Marinescu – Facilitator Strategic, Consultant Comunicare si Fondator OMA VISION. Invitat special pe parte de lifestyle: Mihaela Rădulescu.

“Stă în natura umană să fim o combinație de îngeri și demoni, și tot în natura noastră stă puterea de a inclina balanța. Leadership este chiar forța interioară care ne determină să devenim mai buni și să acționăm mereu spre binele celorlalți, învingând impulsurile destructive inerente în fiecare dintre noi. Conferința Enlightening 3.0 este, în acest sens, o oportunitate de a învăța și a crește ca leader,” subliniază Oana Marinescu – Consultant Comunicare Strategică și Fondator OMA VISION.

Focus tematic: strategii preventive de afaceri în contexte de piață imprevizibile; schimbarea organizațională; metode moderne de generare a performanței-record; managementul inteligent al oamenilor.

“Cea de-a treia ediție a conferințelor de leadership Enlightening, Business Odyssey cu Felix Baumgartner, reprezintă dovada vie că noțiunea de imposibil nu există și că piața de evenimente din România evoluează de la an la an. Inițiativa de business de anul acesta reprezintă o reală provocare atât pentru echipa Marketing Insiders Group, cât și pentru toți cei care vor fi prezenți în sală. Va fi o experiență care va rămâne și va schimba paradigme.” afirmă Mădălina Vilău – CEO, Marketing Insiders Group.

 “O conferință nu iți poate da nimic, oricine ar fi invitat să vorbească. Tu ești cel care decide, în ultimă instanță, valoarea cu care rămâi din această experiență. Iar această valoare devine parte din leadership-ul tău personal, din modul în care te găsești pe tine însuți și contribui autentic la viața celorlalți”, afirmă Alex Găvan – Speaker Inspirațional și alpinist de altitudine extremă.

 

Suntem onorați să fim parteneri ai evenimentului Enlightening, Business Odyssey, susținând valori precum inovația și excelența, ce se regăsesc în serviciile și facilitățile complexului  Stejarii Country Club” declară George Bakopanos – General Manager, Stejarii Country Club.

Conferința este susținută de Orange România – Galaxy Sponsor.

Bitdefender este alături de Marketing Insiders Group în calitate de Speed Sponsor.

La categoria Supporting Partners, Enlightening 3.0 beneficiază de sprijinul companiilor: Competence Call Center, SWISS, Stejarii Country Club, Midocar, OMA VISION, Mystery Shopping Agency, Customer Service School, IAB, Saveur.

Partenerii media strategici ai evenimentului sunt reprezentați de DIGI24.

Happening-ul de business se bucură de o rețea extinsă de parteneri media precum: Smart Atletic, IQads, SMARK, PRwave, AdHugger, Forbes, Cariere, 9AM, Burda România, Contact Center Magazine și Apivita.

Locurile sunt limitate. Pentru mai multe informații privind condițiile de participare la Enlightening 2014 și oportunitățile de sponsorizare vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa alexandra.chiorean@market-insiders.com sau să apelați +40 731 141 414. Grupurile corporate beneficiază de reduceri substanțiale din costul de participare. Intrarea presei este liberă, în limita locurilor disponibile și cu confirmare de prezență (RSVP).

Pentru a accesa calendarul de evenimente de afaceri Marketing Insiders Group programate pentru 2014 vizitați www.conference-arena.com.

DESPRE ENLIGHTENING

Business2Greatness

Expo Media, membru Marketing Insiders Group, a conceput în 2011 un format neconvențional de conferințe de afaceri pentru România, Enlightening. Seria de evenimente de leadership are la bază patru tematici principale: oameni, strategie, leadership și inovație.

DESPRE M.I.G.

Marketing de excepție din 2004.

Descoperiți o nouă generație de business! Marketing Insiders Group se aseamănă cu ușurință cu un MIG: putere, viteză, înălțimi, independență. Am reunit experți de top din aria de marketing, traineri, consultanți și specialisti, toți sub același acoperiș, acela al viziunii care deschide orizonturi ambițioase de business.  Cuvinte și cifre: peste 50 de branduri internaționale în portofoliu; peste 100 de conferințe de business de nișă: conference-arena.com;  competențe ATL, BTL si TTL; membri ai juriului Stevie Awards (categoria Sales & Customer Service) de mai bine de 5 ani.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează