Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

FABIZ în parteneriat cu EY România lansează platforma HEY!, prin care scurtează drumul la secretariat și timpii de așteptare

0

Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) în parteneriat cu EY România lansează astăzi, 27 ianuarie, platforma HEY!. Gândită pentru a rezolva o serie de nevoi generate de perioada pandemiei, platforma își propune să optimizeze interacțiunea dintre studenți, Alumni și persoanele terțe (profesori, părinți, companii) cu secretariatului facultății. Prin intermediul acesteia, studenții și profesorii pot să transmită către secretariat și să obțină informațiile și documentele necesare într-un timp optim și într-un mediu sigur. Platforma poate fi accesată fie pe website-ul dedicat, fie din aplicația FABIZ, disponibilă în iOS și Android.

„Suntem încântați de noua colaborare dintre FABIZ și EY, ce a dus la realizarea platformei “HEY!”. Aceasta este disponibilă la adresa hey.fabiz.ase.ro și va permite interacțiunea directă dintre studenți, Alumni și persoane terțe cu secretariatul facultății.
Această inițiativă vine ca urmare a strategiei de digitalizare promovată de noul management al facultății și reprezintă un model de bune practici de colaborare dintre mediul de afaceri și cel academic. Toate inițiativele de digitalizare și automatizare din cadrul facultății sunt accesibile din aplicația mobilă „FABIZ” (disponibilă pe iOS și Android), ce reprezintă punctul central pentru toate informațiile necesare studenților noștri”,
a declarat Tănase Stamule, Decan al Facultății Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ). 

Dezvoltarea platformei, susținută financiar de EY România, a durat șase luni și au fost finalizate testele de funcționare, astfel că platforma este operațională indiferent de gradul de încărcare. Accesând-o, studenții FABIZ pot trimite, de exemplu, diverse documente sau cereri către secretariat (cerere fișă de lichidare, cerere reînmatriculare studii licență/master, cerere retragere documente originale, cerere retragere studii licență/master, obținere adeverință, cerere bursă sociala și loc în cămin), primesc un număr de înregistrare, pot vedea ce secretar se ocupă de cererea lor și sunt la curent cu statusul fiecărei cereri. Solicitările pot fi trimise în cele trei limbi de predare: engleză, franceză și germană.

Pentru reprezentanții facultății, platforma asigură o mai bună gestionare a solicitărilor, le permite să aibă o evidență în timp real a numărului și tipului cererilor primite, pe categorii, și cât durează rezolvarea lor.

Irina Mînzală, HR Director, EY România & Moldova: „Sperăm ca platforma “HEY!” să deschidă un capitol nou în comunicarea studenților și a tuturor colaboratorilor FABIZ cu forumurile facultății. Ne bucură ambiția FABIZ de a pune în practică inițiative de digitalizare și automatizare. Este o investiție în viitor și în potențialul studenților facultății, care sunt foarte deschiși la învățare și interesați de inovație. Ne dorim ca această platformă să le simplifice interacțiunea cu facultatea și astfel să câștige mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat pentru ei.”

EY România este partener FABIZ încă din 2016, implicând anual membrii echipei în susținerea de cursuri, prezentări, ateliere de lucru în cadrul facultății, pe subiecte de strategie, audit, finanțe corporative și taxe, sprijinind totodată financiar noi proiecte școlare sau de amenajare și modernizare a spațiului facultății. În acest an, începând cu 24 februarie, EY România va susține integral modulul opțional de automatizare a proceselor.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală şi juridică, strategi şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.