Au mai rămas câteva zile până la deschiderea expoziției „Universul lui Salvador Dalí”, ce prezintă, în premieră în România, la ARCUB – Hanul Gabroveni, o selecție de creații ale celebrului artist catalan. Din 13 decembrie, publicul român are ocazia unică de a descoperi 170 de lucrări – sculpturi, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur, rubine, diamante, smaralde, safir și sticlă, mobilier suprarealist ce ilustrează geniul extravagantului Salvador Dalí.
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” este organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, și aduce, pentru prima dată la București, obiecte de artă din cea mai importantă colecție privată ce conține lucrări semnate de Salvador Dalí, aparținând renumitului colecționar de artă Beniamino Levi. Beniamino Levi l-a cunoscut personal pe artist în anii 1960 și a fost agentul acestuia. Colecția privată „Universul lui Dalí” are o valoare inestimabilă și cuprinde cele mai multe lucrări ale celebrului artist spaniol din Europa.
Sculpturi, bijuterii, grafică, mobilier suprarealist: o privire profundă asupra operei Salvador Dalí, la ARCUB
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB oferă o perspectivă amplă asupra diversității și genialității operei maestrului suprarealismului. Publicul român va avea ocazia să admire lucrări ale artistului catalan ce acoperă diverse moduri de expresie artistică, de la sculpturi, gravuri, grafică, litografii, artă decorativă la bijuterii, o oportunitate rară de a se conecta cu una dintre cele mai influente figuri ale artei moderne.
„Expoziția aduce în prim-plan creația lui Dalí. Sunt convins că vizitatorii vor avea astfel oportunitatea de a cunoaște latura mai puțin întâlnită a operei acestuia, respectiv creația sa sculpturală. Este o incursiune în universul sălbatic și vibrant al lui Dalí. Multe dintre aceste lucrări ilustrează imaginile și simbolurile sale suprarealiste favorite, cum ar fi ceasurile care se topesc, sertarele, silueta feminină. Sper că publicul din România va fi la fel de captivat de Salvador Dalí cum sunt și eu, după mulți ani de la prima mea întâlnire cu maestrul suprarealist.” (Beniamino Levi)
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” își propune să dezvăluie fundamentele ce stau la baza geniului inspirat al lui Dalí și să ofere o mai bună înțelegere a artei și vieții sale, prin sculpturi precum „Venus spațială”, ce întruchipează tema feminității, ceasuri topite din seria „Dansul timpului”, „Melcul și îngerul”, „Înger suprarealist”, ce explorează relația lui Dalí cu biserica și spiritualitatea, obiecte de artă din pastă de sticlă colorată, rezultatul colaborării lui Dalí cu renumita cristalerie Daum, obiecte din aur incrustate cu pietre prețioase, inspirate de bijuteriile de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, ilustrații rare ce abordează o alternativă distorsionată a realității, precum „După 50 de ani de suprarealism”, și teme clasice ale literaturii, cum ar fi „Mult zgomot pentru Shakespeare”. Totodată, obiectele de mobilier suprarealist, inspirate din surse aparent banale, precum „Canapeaua buzele lui Mae West”, sunt dovada versatilității și polivalenței celui care a redefinit modul în care percepem arta.
„Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB este o călătorie unică în imaginarul dalinian, o testare a limitelor raționalului, unde ceasurile care se topesc, cârjele, sertarele, feminitatea – repertoriul emblematic al lui Dalí – creează o veritabilă experiență suprarealistă. În plus, expoziția va oferi o experiență interactivă prin intermediul tehnologiei moderne, permițând vizitatorilor să interacționeze virtual cu câteva dintre cele mai cunoscute lucrări și simboluri daliniene și să exploreze detaliile ascunse ale operelor sale.
Biletele pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB pot fi achiziționate, la prețuri variabile în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro și de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabriveni nr. 50-53). Studenții și pensionarii își pot achiziționa bilete la prețul de 55 lei (acces VR inclus) de la casa de bilete ARCUB, în baza documentelor ce atestă calitatea acestora (carnet de student/talon de pensie).
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată în perioada 13 decembrie 2023 – 12 mai 2024, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events.
Salvador Dalí
Figură emblematică a mișcării suprarealiste, Salvador Dalí s-a născut la 11 mai 1904 în Figueres, Spania. Pe numele întreg Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, a fost al doilea fiu al lui Salvador Dalí Cusi și al Felipei Domenech Ferres, fapt ce îi va marca întreaga viață, părinții dându-i numele fratelui mai mare, mort la o vârstă fragedă, și el însuși considerându-se „o reîncarnare” a acestuia. Salvador și-a descoperit pasiunea pentru pictură în copilărie, când a încercat să picteze pe cutii din carton primite de la mătușa sa. Părinții au observat înclinațiile artistice ale fiului lor și, într-o vară, l-au trimis la Ramon Pichot, un pictor impresionist care le era prieten de familie și care avea legături cu Pablo Picasso.
Picasso a fost cel care i-a influențat decisiv destinul tânărului Dalí, convingându-i părinții să-l lase să dea examenul la Academia de Arte San Fernando din Madrid. La vârsta de 17 ani a fost admis la Academie, unde a studiat pictura. În urma protestelor repetate la adresa sistemului de predare, Dalí a fost exmatriculat. Influențat de impresionism și de maeștrii Renașterii, a devenit din ce în ce mai atras de cubism și mișcările de avangardă. S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor 1920 și s-a alăturat grupului suprarealist în 1929, devenind în curând unul dintre exponenții săi de frunte. În același an, 1929, Dalí a întâlnit-o pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Eluard, cea care îi va deveni ulterior soție și sursă de inspirație.
Dalí a trăit în Franța în timpul războiului civil spaniol (1936-1939) înainte de a pleca în Statele Unite în 1940, unde s-a bucurat de un enorm succes. S-a întors în Spania în 1948, unde și-a anunțat revenirea la credința catolică și și-a dezvoltat stilul de „misticism nuclear”, bazat pe interesul său pentru clasicism, misticism și descoperirile științifice. Salvador Dalí a murit la 23 ianuarie 1989 la Figueres, localitatea în care s-a născut.
Repertoriul artistic al lui Salvador Dalí a inclus pictură, film, sculptură, design și fotografie, uneori în colaborare cu alți artiști. De asemenea, a scris ficțiune, poezie, autobiografie, eseuri și critică. Temele majore din opera sa includ visele, subconștientul, sexualitatea, religia, știința și cele mai apropiate relații personale ale sale. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Persistența memoriei, a fost finalizată în august 1931 și este emblematică pentru ceea ce a însemnat pictura suprarealistă. Salvador Dalí a devenit unul dintre membrii marcanți ai mișcării suprarealiste și a colaborat cu alți artiști precum André Breton și Luis Buñuel. În colaborare cu Buñuel, a scris scenarii pentru filme experimentale, cum ar fi „Câinele andaluz” (1929) și „Vârsta de aur” (1930), care au adus suprarealismul în lumea cinematografiei. Spre consternarea celor care i-au apreciat foarte mult opera și spre iritația criticilor săi, comportamentul său public excentric și ostentativ a atras adesea mai multă atenție decât creațiile sale. Viața și opera sa au avut o influență importantă asupra altor suprarealiști, artiști pop art și contemporani precum Jeff Koons și Damien Hirst.
Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram
Detalii pe www.arcub.ro
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internațional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.