Expoziția interactivă UTOPICA la Conacul Golescu-Grant

0

Expoziția interactivă UTOPICA la Conacul Golescu-Grant

10 – 31 octombrie

Începând cu 10 octombrie Conacul Golescu Grant – Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală, coordonat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, găzduiește expoziția interactivă Utopica.

Proiectul Utopica #prinartă, o producție a Asociației Da’DeCe, co-finanțat de Administrația Națională a Fondului Cultural, a debutat printr-o tabără urbană, între 8 și 12 iulie, la Conacul Golescu Grant, la care au participat 15 copii, marea lor majoritate provenind din medii defavorizate. Creațiile și ideile lor au fost călăuze în conceperea expoziției interactive.

Întâi de toate am transformat o întrebare (“Cum ar arăta lumea perfectă?”) într-o idee (“Pentru că lumea înseamnă și ceilalți, este important să aflăm ce cred ei despre asta”). Cu acest gând ne-am întâlnit timp de o săptămână cu câțiva copii care locuiesc în sectorul șase al Bucureștiului, în locul în care te afli acum. Am încercat să descoperim ce părere au ei despre lumea în care trăiesc, iar ideile și creațiile lor ne-au fost călăuze în a concepe acest spațiu. 

Utopica este un laborator de imaginație, o arhivă de idei care se îmbogățesc în permanență.

Cu ei a început călătoria noastră în Utopica: Maria, Marta și David Ioniță, Ana și Cosmin Puraniu, Ana și Lucian Radu, Camelia Constantin, Robert Pascariu, Florin Gheorghe, Nicoleta Coșiță, Alina Cioacă, Karina Surdu, Maria Stancu, Eva Crișan, Elisabeta Iordan. Alături de ei s-au jucat și au învins împreună temuta plictisită Anca Simitopol, Iulia Iordan, Alexandra Cucu, Sorina Vazelina, Mădălina Muscă, Matei Câlția, Iulia Georgescu, Raoul Domereschi. Așa a apărut o nouă sală din Muzeul (încă virtual) al Copilului.

Se naște o întrebare: Da’ de ce Utopica?

Pentru că avem nevoie de idealuri noi, de un limbaj nou, de o privire limpede. 

Pentru că nu putem trăi în afara lumii noastre. 

Dintotdeauna au existat nedreptate, violență, indiferență, egoism, dar au existat și idealuri alimentate de utopii. Însă dacă niciuna nu a devenit până acum realitate, mai are vreun sens să căutăm altele noi? Oricine schimbă realitatea în care trăiește, dar schimbarea în bine nu este consistentă în lipsa unei priviri critice exersate și a unui ideal. 

Utopica este un loc potrivit să îți începi propria utopie. 

Expoziția interactivă UTOPICA #prinartă este alcătuită din șase zone interactive care invită gradual vizitatorul să observe, să asculte, să înțeleagă, să participe, să interacționeze cu obiecte sau cu alți vizitatori, să acționeze, să se relaxeze, să reflecteze. Ea se dezvălui pe mai multe niveluri. Regăsim lumea miniaturală formată din patru stații (Casa, Strada, Școala și Muzeul) la care au fost adăugate alte două opriri (Anticamera Utopiilor/Locul plângerii și Răscrucea). Apoi explicăm utopia în înțelesuri variate disponibile pe parcursul întregului traseu de vizitare  și prin punerea la dispoziția vizitatorului a mai multor tehnici artistice. Utopiile individuale ale copiilor participanți la Tabăra urbană Utopica #prinartă personalizează expoziția și îi dau o voce emoționantă. Liviu Pop, specialist în arhive sonore, va crea special pentru noi un dispozitiv digital prin care vizitatori vor asculta vocile copiilor vorbind despre lumea ideală. Cei care ne vor trece pragul vor fi implicați direct, participativ, într-o varietate de activități care să le solicite atenția, spiritul critic, empatia, capacitatea de a colabora, simțul umorului și curiozitatea. 

Ne adresăm tuturor copiilor, mici și mari, cu vărsta peste 7 ani și o dedicăm tuturor celor care vor să schimbe ceva. Celor care au ceva de spus. Care visează cu ochii deschiși.

Și pentru că ne place să răsturnăm lumea, să o scuturăm bine-bine și apoi să o rearanjăm prin ochii copiilor, UTOPICA #prinartă nu are bilet de intrare, ci BILET DE IEȘIRE. Doar parcurgând cele șase spații, participând la jocurile pe care ți le propunem, întâlnindu-te cu UTOPICA și PLICTISITA poți afla care e prețul adevărat al ieșirii din realitate.

„Cum este lumea ta ideală?” „O lume în care sunt ascultați copiii!”

Vă invităm să vă ascultați copiii și să porniți alături de noi în călătoria prin ideal, perfect, de vis. Astfel încât împreună să fim conștienți și să acceptăm posibilitatea că există alternative mai bune la lumea în care trăim, să ni le imaginăm, să încercăm să le facem să devină reale.

Vernisajul expoziției are loc joi, 10 octombrie, ora 18.00, la Conacul Golescu Grant – Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală al DGASPC Sector 6, Aleea Țibleș 74 (în spatele Complexului Studențesc Belvedere ASE).

Utopica #prinartă se înscrie în demersul constant al Asociației Da De Ce către fondarea Muzeul Copilului din România. Raluca Bem Neamu, președinte al asociației declară: În asociația Da’DeCe toate drumurile duc spre ”Muzeul copilului”: o idee, un vis, un concept, întâlniri cu copiii,  expoziții interactive, o serie de metode dinamice de mediere între copii, patrimoniu și arte contemporane. O intersecție incandescentă care va duce la maturitatea organizației spre un muzeu activ care să le cuprindă pe toate. Un muzeu bazat pe opiniile copiilor și adunând ce este mai valoros și formativ din cele două domenii majore ale culturii. Un spațiu al întrebărilor mai degrabă decât al răspunsurilor, al atitudinilor responsabile, mai degrabă decât al pasivității extatice, al creativității fără  limite.

Ne puteți urmări pe site-ul și paginile de Facebook și Instagram ale Asociației Da’DeCe. Nu uitați să vă întrebați copiii cum cred ei că arată Casa, Școala, Strada, Muzeul și Lumea ideală. S-ar putea să vă surprindă. 😊

# # #

UTOPICA #prinartă

O producție Asociația Da’DeCe

Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

În parteneriat cu DGASPC Sector 6

Curatorii expoziției: Matei Câlția și Iulia Iordan

Graphic design: Sorina Vazelina

Instalație sonoră: Liviu Pop

Producție: Bogdan Maltezeanu, Nod Makerspace

Custode: Mădălina Cuțurescu, DGASPC sector 6

Cercetare: Raluca Iacob și Codruța Cruceanu, Asociația MetruCub. Resurse pentru cultură

Comunicare: Roxana Crișan

Programul expoziției:

Luni – Miercuri : 10:00 – 16:00

Joi – Vineri : 10:00 – 18:00

Sâmbătă, 12 octombrie : 10:00 – 17:00 

Duminică, 13 octombrie : 10:00 – 17:00

Sâmbătă, 19 octombrie : 10:00 – 17:00

Sâmbătă, 26 octombrie : 10:00 – 17:00

Asociația Da’DeCe reinventează și adaptează conceptul de Muzeu al Copilului, prin expoziții tematice itinerate în zone și comunități diverse. Muzeul Da’DeCe este locul unde patrimoniul și artele contemporane dau naștere la noi idei, întrebări și emoții. Este locul în care copiii se implică ca persoane creative și curioase, adoptă atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniu și explorează forme inedite ale artelor contemporane, ca parte dintr-o comunitate conștientă de sine și de valorile acesteia. www.asociatiadadece.ro https://www.facebook.com/asociatiadadece/

Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6  realizează la nivelul sectorului 6 măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. https://www.protectiacopilului6.ro/

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.