Expoziția „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual”

0

Expoziția „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual”
Muzeul Dr. Nicolae Minovici, 18 mai 2016 – 25 iunie 2017

Afiș Expoziția Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual

Expoziția inaugurală care marchează redeschiderea pentru comunitate, după mai bine de o sută de ani, a „Vilei cu clopoței” a doctorului Nicolae Minovici (1906-2016) este organizată în parteneriat cu Institutul Național de Medicină Legală „dr. Mina Minovici” și Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, fiind curatoriată de Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti. Vernisajul expoziției are loc în ziua de miercuri, 18 mai 2016, ora 18:30, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor.

Expoziția este construită în jurul pionieratului medical al fraților Minovici, povestea acestora fiind integrată unui fenomen mai larg, care se referă la istoria medicinei în orașul București, incluzând și alte prezențe medicale de renume precum Victor Babeș și Gheorghe Marinescu. Frații Mina și Nicolae Minovici au fost ctitori și directori ai Institutului Național de Medicină Legală (1892), cel dintâi institut de profil proiectat la standarde ce au influenţat domeniul în întreaga lume până în ziua de astăzi. Expoziția „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual” prezintă, pentru prima oară, obiecte din muzeul didactic de anatomie patologică al Institutului Național de Medicină Legală „Dr. Mina Minovici”, cum ar fi colecția de tatuaje umane realizată de Mina și Nicolae Minovici încă din secolul al XIX-lea. În 1898, Nicolae Minovici obţinuse titlul de doctor în medicină cu lucrarea „Tatuajurile în România”, temă abordată pentru prima oară la noi. Patru dintre tatuaje sunt identificate în premieră datorită unui studiu de caz al profesorului Francisc I. Rainer, realizat la mijlocul anilor 1920, prezentat și în expoziție. Sunt expuse trusa medico-legală care a aparținut dr. Nicolae Minovici, microscopul folosit de frații Minovici în practica lor medico-legală, dar și numeroase documente legate de activitatea lor științifică.

Nicolae Minovici a realizat în mai puţin de zece ani câteva lucruri relevante: în 1906 a înfiinţat “Societatea de Salvare” – prima din România modernă – împreună cu anexele sale; Spitalul de Urgenţă în 1937 şi Şcoala Samariteană, complex medical care la început, pe post de ambulanţă, avea o singură birjă plătită de doctor însuşi. În Revista „Sănătatea şi viaţa fericită”, nr. 2, aprilie 1935, activitatea doctorului Nicolae Minovici este descrisă astfel: În 1934, dr. Nicolae Minovici a rezumat descrierea atât de picturală ce face d-sa asupra aspectelor ce prezenta Capitala la 1906, nu atât prin lipsa mijloacelor asistenţei sociale, cât mai ales din lipsa de organizare. D-sa a arătat ce poate face un singur om cu voinţă şi pricepere, fiind un adevărat precursor al Ministerului de Ocrotire Socială care a venit în urmă. Fiind solicitat de autorităţi, d-sa a adunat cu uşurinţă, cu ajutorul agenţilor forţei publice, miile de cerşetori şi vagabonzi care mişunau pe toate străzile capitalei şi care constituiau sursa atâtor tulburări sociale, mai ales în fermentarea şi alimentarea crimelor. A făcut examinarea lor metodică om cu om, cu triplu punct de vedere medico-fizic, mental şi social. A supus la tratament pe cei bolnavi, a internat pe invalizi în azile, a pus la muncă pe cei valizi, cum şi pe nenumăraţii simulanţi pe care i-a depistat cu un adevărat simţ de maestru.

„Vila cu clopoței” a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La peste o sută de ani distanță de la inaugurarea din anul 1906, vila dr. Nicolae Minovici se redeschide pentru comunitate după finalizarea unui amplu proiect de consolidare, reabilitare și restaurare. Redeschiderea acestei clădiri de patrimoniu reprezintă unul dintre proiectele de succes finalizate de către Primăria Municipiului București în ultimii ani. Expoziţia „Frații Minovici – pionierat medical și univers spiritual” va fi deschisă până la data de 25 iunie 2017 (miercuri-duminică, orele 10.00-18.00).

Tot cu ocazia vernisajului din ziua de miercuri, 18 mai 2016, ora 18.30 va fi inaugurat în complexul Vilei cu clopoței o nouă Sală de conferințe care va găzdui expoziții temporare și evenimente cu profil cultural. Prima expoziție din Sala de conferințe este intitulată „Artiști la muzeu: Vasile Dobre, Mihai Fălcoianu, Rodica Ion, Nazen Ștefania Peligrad, Ioan D. Popa, Simona Predescu, Laurențiu Solomon”, fiind dedicată artei contemporane.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, în ziua de 18 mai 2016, publicul beneficiază de acces gratuit la expozițiile organizate de Muzeul Municipiului București, programul de vizitare fiind între orele 10.00-18.00. Astfel, la Palatul Suțu se pot vizita: expoziția de bază intitulată „Timpul Orașului”, inaugurată în mai 2015, precum și expozițiile temporare „Falsuri Monetare. O scurtă istorie a falsificării monedei” organizată în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, expoziția „Vindecări miraculoase: Mișu Popp (1827-1892)”, expoziția „Omul antic: Cotidian și imaginar. Vasele grecești din colecția Maria și Dr. George Severeanu” și „Bucureştiul în proiectele studenţilor Facultăţii de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret”.
Se adaugă expozițiile de la Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul C.I. și C.C. Nottara, Colecția Ligia și Pompiliu Macovei, Muzeul Carl Storck și Cecilia Cuțescu-Storck și Muzeul Victor Babeş.

http://muzeulbucurestiului.ro, https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează