Expoziţia „De 25 de ori București“ la Galeria ICR Viena

0

creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena prezintă expoziția „De 25 de ori București”, în perioada 20-22 octombrie 2015 la Galeria ICR Viena.

Expoziţia dezvăluie transformările urbanistice şi arhitecturale ale capitalei României post-revoluţionare. Douăzeci şi cinci de ani reprezintă, practic, o generaţie, de aceea este un moment bun pentru ȋncheierea unui bilanţ simbolic, care să analizeze dinamica şi schimbările oraşului, precum și fuziunea de stiluri reflectate în cultura urbei.

Poster Viena low rez

Autorii expoziției „De 25 de ori București” sunt: domnul academician Răzvan Teodorescu, doamna arhitect Mariana Celac, domnul prof. dr. arhitect Augustin Ioan, domnul prof. dr. arhitect Marius Marcu Lapadat – decanul Facultății de Arhitectură de Interior a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Ȋn data de 21 octombrie 2015, de la ora 17.30, va avea loc vernisajul expoziției care este conceput ca o manifestare spectaculară şi interactivă, un dialog direct ȋntre publicul vizitator şi doi dintre autorii expoziţiei, respectiv prof. dr. arhitect Marius Marcu-Lapadat, decanul Facultăţii de Arhitectură de Interior a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi doamna arhitect Mariana Celac, discuţii ce vor aduce în prim-plan transformările capitalei din perioada 1989-2015. De asemenea, ȋn cadrul vernisajului va fi prezentat filmul “Bucureşti – O Capitală Recuperată”, realizat de domnul Ionel Stoicescu, curatorul expoziţiei.

creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti este un serviciu public cu o agendă culturală diversă: festivaluri naţionale şi internaţionale, expoziţii, ateliere de creaţie, editări de cd-uri de muzică populară, târguri şi gale, schimburi culturale, artistice, profesionale şi metodologice cu instituţii din ţară şi din străinătate

Expoziţia „De 25 de ori București“ poate fi vizitată la sediul ICR Viena, în perioada 20-22 octombrie 2015, între orele 10.00 şi 18.00. Intrarea este liberă.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează