EXPLORAREA NATURII PRIN FOTOGRAFIE

0

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la „Explorarea naturii prin fotografie”, un nou modul al Școlii de Vară care se desfășoară în perioada 8 – 12 august 2016 în Sala Atelier a Muzeului.

Fotografia este cea mai răspândită formă de artă şi metoda ideală de a imortaliza tot ceea ce ne înconjoară. Cu toate că tehnologia în domeniul aparatelor foto a evoluat considerabil, realizarea unei fotografii de calitate necesită cunoaşterea unui bagaj minim de tehnici şi metode clasice de fotocompoziţie.

Scoala de vara 2016

Copiii dornici să-şi perfecţioneze atât tehnica fotografică, cât şi viziunea artistică sunt aşteptaţi la „Şcoala de vară” a Muzeului „Antipa”, să se înscrie la cursul susținut de colegul nostru, biologul și fotograful George Năzăreanu.

Printre obiectivele programului putem aminti familiarizarea copiilor cu diverse tehnici şi instrumente fotografice, dobândirea cunoștințelor necesare în vederea realizării fotografiilor artistice și documentare, precum și dobândirea unor competenţe în organizarea şedinţelor fotografice.

Modulul de fotografie se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, amatori de fotografie, ce doresc să aprofundeze această latura creativă a artelor vizuale.

Copiii sunt rugați să vină cu propriul aparat foto digital (ideal D-SRL, sau compact) cu funcţie manual (M) şi prioritate de diafragmă/apertură (A sau Av).

Cursul se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:30 iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro.

Parteneri media:  EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, IQool, Grădinite.com, GoKID.ro, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează