Exit[Zone] sau cum să exersezi pași în afara zonei de confort

0

Așa cum facem exerciții pentru antrenarea corpului sau a minții, la fel de bine putem să facem exerciții pentru orice abilitate pe care dorim să ne-o dezvoltăm. Putem chiar să ne antrenăm capacitatea de a ieși din zona de confort. Cu o astfel de propunere vine atelierul de dezvoltare personală Exit[Zone]. Prin exerciții de scriere creativă, dramaturgie, dans, mișcare performativă și fotografie, participanții la atelier pot experimenta ieșirea din zona de confort, își pot testa limitele și se pot observa în situații de care se tem în general.

ExitZone

Multă lume își începe anul cu stabilitea unor noi obiective de atins în perioada ce va urma. Privim acest moment ca pe o ocazie bună de a ne da un restart, de a trage linie și vedea unde suntem, pentru a putea să ne reajustăm viața acolo unde simțim că lucrurile nu se întâmplă așa cum ne-am dori. Însă după efervescența lui 31 decembrie, ne trezim în dimineața lui 1 ianuarie la doar o zi distanță între cei care au hotărât foarte multe lucruri pentru noi și cei care acum trebuie să le îndeplinească – tot noi. Și ne dăm seama că nu putem să ne schimbăm atât de ușor vechile obiceiuri și să ne reinventăm peste noapte. La propriu.

Rezistența la schimbare vine și din frica de a ieși dintr-o zonă de confort, unde lucrurile ne sunt familiare. Da, poate că nu sunt așa cum ne-am dori, dar, cel puțin, ne-am obișnuit cu ele și nu ne mai pot lua prin surprindere. Uneori nu vedem această zonă de confort ca un rău evident, dar poate reprezenta o stagnare, ne poate împiedica să ne dezvoltăm și să devenim acele variante mai bune ale noastre pe care ni le dorim.

În cadrul Exit[Zone] participanților li se oferă posibilitatea de a-și descoperi aceste limitări, de a-și înfrunta fricile, de a experimenta pași în afara zonei de confort în situații controlate, pentru a putea ulterior să-și folosească singuri capacitatea de explora situații și provocări noi.

Atelierele sunt susținute de Vera Ion (scriere creativă și dramaturgie), Cosmin Manolescu (dans și mișcare performativă), Isolda Zăvoianu (explorare prin fotografie) și coordonate de Mihaela Mureșanu.

“Ideea acestui tip de ateliere a venit tot auzind persoane în jurul nostru că și-ar dori să facă diverse lucruri, dar le este frică. Frica aceasta apare în situații de la cele mai dramatice, cum ar fi siguranța părăsirii unui job stabil pentru a-ți începe propria afacere sau ieșirea dintr-o relație în care nu te mai simți împlinit, până la frica de a vorbi în public, de a cere o mărire de salariu, de a merge singur la o petrecere unde nu cunoști pe nimeni, de a vorbi cu persoane pe care nu le cunoști. Acestea sunt doar câteva exemple, dar în cadrul Exit[Zone] vom lucra cu orice fel de limite, adaptând tipul de exerciții fiecărui participant în parte, în baza unui profil personalizat pe care îl realizăm la începutul întâlnirilor” spune Mihaela Mureșanu, coordonatoarea atelierelor.

Exit[Zone] se va desfășura în București în perioada 26 ianuarie – 25 februarie, de 2 ori pe săptămână. Costul unei ședințe este de 50 de lei. Înscrierile se pot face până pe 22 ianuarie trimițând un mail la adresa exitzonemail@gmail.com. Mai multe detalii pe https://blogexitzone.wordpress.com/.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează