Eveniment cultural pentru bucureşteni organizat de Grupul de Iniţiativă Floreasca  – sâmbătă, 22 octombrie

0

Lumini și umbre, proiect inițiat și organizat de Grupul de Inițiativă Civică Floreasca, realizat în cadrul liniei Generator de proiecte comunitare la firul ierbii în cadrul proiectului ARCUB – Orașul In-vizbil, își propune transformarea cartierului cu același nume într-un “nod de rețea” culturală, care să ofere o alternativă viabilă și de calitate la cea existentă, până de curând, doar în centrul orașului.

Evenimentul își propune creșterea gradului de coeziune/interacțiune al locuitorilor din Cartierul Floreasca, întrucât, prin disparția Cinemascopului și a librariei din cartier, locuitorii au pierdut singurele repere culturale, interacțiunea dintre aceștia fiind astfel foarte redusă.

2-afis-cu-fb

Concret, pe parcursul zilei de sâmbătă, 22 octombrie 2016, începând cu ora 15.00, vor avea loc proiecții de film în aer liber, concursuri de șah, urbanism participativ și jocuri și concursuri pentru copii, dar și pentru părinți, în mijlocul cartierului, din Parcul Cinematograf Floreasca.

Grupul Floreasca va pune la dispoziție băncuțe și scaune, dar membrii comunității sunt invitați să vina cu scaune pliante sau cu perne și să se implice în organizare.

Ce se va întâmpla?

  • Concurează pentru titlul de ”Cel mai maestru de șah al carterului” – Meciuri demonstrative, ateliere, partide fulger și un mini concurs de șah, la mesele existente în parc (în colaborare cu Clubul de Șah Bucuresti și cu Asociația Alter Move). Atelierul va fi susținut de maestrul Christiansen Sava, antrenor FIDE și instructor șah, licențiat al Federației Mondiale de Șah (orele 15.00 – 17.00)
  • Urbanism participativ – află ce s-ar putea întâmpla bun (sau rău) pe strada ta și cum te poți implica (orele 16.00 – 18.00)
  • Jocuri și concursuri pentru cei mici, implicare și socializare pentru părinți și bunici (orele 15.00 – 17.00)
  • A fost cândva un cinematograf – primele filme rulate în cartier după închiderea Cinemascopului Floreasca (orele 17.00 – 22.00)

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va derula în interoriul și pe terasa Memento Café, de pe strada Bach nr. 3.

Filmele propuse provin dintr-o arie mai puțin vizionată în cinematografe, și anume, cea a scurt și mediu-metrajelor, altfel extrem de apreciate în cadrul celor mai prestogioase festivaluri de gen din străinătate și din România. Ele au ca temă comună ”ORAȘUL”, dintr-o multitudine de perspective artistice și civice.

Grupul Floreasca ține să le mulțumească în mod special producătoarelor Adina Sădeanu și Gabi Suciu și regizorilor Alexandru Solomon și Bogdan Mureșanu pentru sprijinul acordat necondiționat în cadrul acestui proiect.

Program filme:

  1. 4:15 Sfârșitul lumii (regia: Gabi Virginia Șarga & Cătălin Rotaru) – selecția oficială a Festivalulului de Film de la Cannes, 2016, TIFF – 2016, Anonimul – 2016, Festivalul International de Film de la Sarajevo – 2016, Festivalul International de Film de la Namur – 2016

Filmul spune povestea unei întâlniri tulburătoare dintre un curier şi un autostopist. Când acesta din urmă îl avertizează că sfârşitul lumii este aproape, curierul îl ia drept nebun, fără să ştie că întâlnirea cu el îi va schimba total viaţa. – 15 min.

  1. SPID (regia: Bogdan Mureșanu) – selecția oficială a Festivalului de film independent Anonimul, 2016 – 18 min.

“Fără prima și ultima secvenţă, scenariul SPID ar fi putut deveni, liniştit, o excelentă piesă de teatru într-un act în care tonul e dat de prezentarea în oglindă a două dramolete amoroase. Ceea ce nu vrea să însemne, totuşi, că respectivele coperţi ar fi, cumva, în plus. Din contră. (…) În fine… SPID este cel de-al cincilea câştigător de concurs HBO.” Codruța Crețulescu – critic de film – 18 min.

  1. O noapte la Tokoriki (regia: Roxana Stroe) – premiul publicului la Festivalul de Film Independent Anonimul, 2016, 66-a ediția a Berlinale Film Festival, Berlin, Germania, cțștigător al Premiului Special al generației 14+ Festivalul de Film Internațional de la Edinburgh, Marea Britanie, Cel mai bun scurt-meraj la a 15-a ediție a Transilvania International Film Festival (TIFF) 2016, Cluj Napoca, România, Cel mai bun scurt metraj în cadrul  „Zilele Filmului Românesc”, 51st Karlovy Vary International Film Festival, 2016, Karolvy Vary, Cehia, Selected în the Future Frames Section.

O noapte în Tokoriki e construit în jurul petrecerii de majorat a Geaninei. Se lasă seara și e agitație mare în Tokoriki, discoteca din sat. Luminile de neon se aprind la geam, sala este decorată cu baloane, părinții Geaninei își ocupă regulamentar locurile la masă, DJ-ul comunei își pregătește playlist-ul cu hit-uri, iar Geanina își așteaptă invitații. Curând, discoteca se animă, iar tinerii se dezlănțuie pe ringul de dans. Însă Alin pare preocupat de ceva… ochii îi sclipesc de fiecare dată când întâlnește privirea Geaninei, lucru care nu trece neobservat de prietenul ei. În final Geanina va avea parte de o mare surpriză, pe care nimeni nu o va uita prea curând. 18 min.

  1. Rezoluții 2014 (regia: Mihai Trancă) – Premiu al Festivalului de film documentar ASTRA

Alex este managerul unei companii multinaționale de marketing șitrăiește în București alături de iubita sa, Ingrid, pe care a cunoscut-o în urmă cu două luni. El își petree ultimele zile din anul 2013 învățând-o pe Ingrid să conducă și gândindu-se cum să concedieze în jur de 30 de angajați ai companiei pentru care lucrează, preocupându-se în principal de aspectele vieții sale profesionale, dar șide alte lucruri mai generale – 56 min.

  1. Tramvaiul Andreei (regia: Alexandru Iordăchescu) – selecția oficială a Festivalului de Film de la Locarno – 2005.

Andreea, o tânără care lucrează ca vatman, are o relație specială cu tramvaiul pe care îl conduce în fiecare zi. Odată urcată în cabină, Andreea începe să se simtă mai puternică, convinsă fiind că tramvaiul are puterea de a o proteja. Iubitul ei, Marcel, începe să aibă dubii în privința a ceea ce el percepe a fi o conexiune din ce în ce mai afectuoasă între iubita sa și o mașinărie – 17 min.

  1. Vinerea neagră (regizor: Roxana Stroe) – selecția oficială TIFF 2015, Festivalul Internațional de Film de la Vilnius 2015

În perioada comunistă, statul la coadă e o normă. După o așteptare îndelungată pe stomacul gol, Mihail nu își primește rația de alimente. A doua zi încearcă să fie primul la coadă. – 21 min.

  1. Ras, tuns și frezat (regizor: Bogdan Mureșanu) – Premiul Publicului la Festivalul de Film Independent Anonimul, 2013 , Cel Mai Bun Scenariu de Scurtmetraj în cadrul Festivalului American de Film – SUA, 2012, Festivalul Mondial de Film de la Montreal – Canada, 2013, Festivalul de Film Oaxaca – Mexic, 2013, Festival Northern Wave – Islanda, 2013, Festivalul de Film Aesthetica – Marea Britanie, 2013, Festivalul de Film Cinequest – SUA, 2013, Festivalul de film Cleveland – SUA, 2013, Festivalul Reggio Film – Italia, 2013, Festival Maremetraggio de la Trieste – Italia, 2014, Festivalul Filmului European de la Lille – Franța, 2014.

O drama despre dreptate. La începutul anului 1991, după Revoluție, un bărbier bătrân (intrepretat de Victor Rebengiuc) este pus față în față cu bărbatul care l-a torturat, și care venise din întâmplare la frizeria lui pentru un bărbierit – 12 min.

  1. În numele primarului (regia: Anca Hirțe) –2013

Bine aţi venit în Piatra Neamţ, România! Într-un mic birou al primăriei şi în absenţa primarului, cetăţenii oraşului formează o coadă pentru a fi primiţi în audienţe șia-şi spune nemulţumirile. Totul pare un joc, urmărit îndeaproape de camera de filmat, în care fiecare privire șiexpresie crează o alegorie a puterii – 52 min

  1. Viață de câine (regia: Alexandru Solomon, 1998)

Deși România pare să fie astăzi un sat fără câini, Bucureștiul este, fără îndoială, un oraș plin de câini. Aici, omul și câinele sunt două specii înnodate intim, contopite una-ntr-alta asemenea osândiților din infernul dantesc. Aici, câinele cu ochi de om trebuie să înfrunte zilnic omul cu ochi de câine. Orașul nostru are o populație de peste 200.000 de câini. Sunt câini săraci sau bogați, câini vagabonzi sau câini care se duc la coafor. Filmul arată viața acestei societăți paralele, care este o oglindă a societății „umane” a Bucureștiului, pornind de la eseul cu același nume al scriitorului Mircea Cărtărescu.

  1. Apocalipsa dupa șoferi (regia: Alexandru Solomon, 2008) – să-i surprindă pe câțiva dintre participanții la traficul “apocaliptic” din București în cea mai neagră activitate de peste zi, șofatul. Apocalipsa după șoferi oferă o incursiune de 52 de minute în culisele traficului din București, privit din perspectiva a cinci șoferi, pe care Alexandru Solomon i-a însoțit prin oraș, pe drumurile lor zilnice. – 52 min.
  1. Negruzzi 14 (Bogdan Mureșanu, 2016) – Un scurt documentar de artă a cărui premieră a avut loc în octombrie 2016 în cadrul unei expoziții de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București – 21 min.

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează