Eusebiu Burcaș susține la București seminarul gratuit “Cele 8 decizii care îți marchează viața financiară”, cu sprijinul Provident

0

Expertul în managementul finanțelor personale Eusebiu Burcaș susține astăzi la București seminarul “Cele 8 decizii care îți marchează viața financiară”. Evenimentul face parte dintr-o serie de workshop-uri educative organizate gratuit la nivel național, cu susţinerea Provident Financial România, sub umbrela programului de educație financiară și antreprenorială Siguranță Financiară (www.SigurantaFinanciara.ro).

provident

Participanții la seminar au posibilitatea să afle cum pot obține siguranță și sănătate financiară personală prin intermediul sfaturilor și soluțiilor punctuale, cum pot economisi și investi, care sunt cele mai importante decizii financiare de zi cu zi și cum influenţează aceste decizii bugetul personal și viitorul financiar al familiei.

Eusebiu Burcaș, trainer cu peste 13 ani de experienţă, a desfășurat până acum, prin programul de educație financiară și antreprenorială Siguranță Financiară, seminarii gratuite în peste 15 orașe din țară, printre care Brașov, Iași, Timișoara, Oradea, Arad, Cluj, Sibiu sau Constanța.

Gestionarea eficientă și optimizarea bugetului personal este o prioritate pentru majoritatea românilor, arată un studiu efectuat la finele anului trecut de Novel Research, la inițiativa Provident Financial România. 8 din 10 consumatori români acordă mare atenție cheltuielilor zilnice și urmăresc evoluția bugetului personal, în timp ce 13,5% țin și o evidență scrisă a veniturilor și cheltuielilor.

Aproximativ 41,3% dintre români se declară foarte interesați să-și dezvolte cunoștințele de gestionare a bugetului personal. Mai mult, 46,8% dintre români admit că au cunoștințe reduse în materie de termeni financiari, precum și în ce privește asigurarea unui plan alternativ de pensionare sau realizarea de investiții, iar o mai bună înțelegere i-ar ajuta să-și îmbunătățească bugetul și gradul de economisire.

Provident Financial România se implică permanent în dezvoltarea comunităților locale, dezvoltând programe sustenabile de responsabilitate socială atât la nivel local, cât și național.

Despre Eusebiu Burcaș

Eusebiu Burcaș este financial coach, consultant în management, certificat internațional – CMC, trainer de vânzări și management, printre primii broker-i autorizați pe piața de capital din România, investitor pe piețe emergente și afaceri online. Specializat în Managementul industriei în cadrul Facultății de Științe Economice din Cluj, devine antreprenor în anul 1992, iar din 1998 desfășoara activitate de consultant de management și vânzări. Desfășoară training-uri din anul 2001 în cadrul cărora a realizat până în prezent peste 3.000 de ore de training.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu, cu peste 2,6 milioane de clienți în șapte țări din Europa și în Mexic.

Provident Financial România dezvoltă și susține o serie de proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 700.000 de euro. (www.provident.ro).

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează