EȘTI ROMÂN! CÂNTĂ ROMÂNEȘTE!

0

Karaoke pe temă folclorică cu Maria Buză și Taraful „George Pătrașcu”, Nico și Provincialii

Hai și tu, sâmbătă 24 octombrie, începând cu ora 19.30, la BERĂRIA H, la spectacolul ,,EŞTI ROMÂN! CÂNTĂ ROMÂNEŞTE!”.
Afis Esti roman! Canta romaneste!
Evenimentul este organizat de CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti și aduce în lumina reflectoarelor cele mai frumoase piese din muzica tradițională românească. ,,Mărie şi Mărioară”, ,,Unde e Târgoviştea” sau ,,Bun îi vinul ghiurghiuliu” sunt doar cateva dintre melodiile care vor răsuna în cea mai mare berărie din sud-estul Europei. Maria Buză şi Taraful „George Pătraşcu”, Nico şi Provincialii vor aduce pe scenă cântece populare, melodii din propriul repertoriu, momente de umor, dans şi voie bună.

,,Valorile culturale, muzica tradiţională românească, dar și obiceiurile și tradițiile populare sunt elementele care ne reprezintă ca popor, iar muzica ne uneşte, poate, cel mai mult: din cele mai vechi timpuri, cântecele româneşti au legat prietenii, au vindecat răni, au celebrat momente importante şi au creat poveşti. Prin acest eveniment dorim să readucem în atenţia publicului, într-un mod deosebit, muzica tradițională românească”, a declarat Claudia Popa, Director General, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.
La rândul său, Iuliana Tudor, gazda emisiunii „O dată-n viață” a declarat:

,,Ştiu ce înseamnă să te urci pe o scenă şi să cânţi folclor în faţa prietenilor. Sau să asculţi piese tradiţionale şi să ai impresia că nu te regăseşti. Şi tocmai pentru că ştiu, îmi permit să zic că acest eveniment va fi diferit de ce s-a întâmplat până acum. Împreună cu cei prezenţi ne vom distra, vom juca, vom cânta la unison şi vom lega prietenii. Folclorul nu este o nişă, este ceea ce ne reprezintă ca popor, iar sâmbătă ne vom aminti de acest lucru. Este datoria noastră să nu uităm de tradiţii şi să le transmitem mai departe prin nume, cântec, port sau suflet. Eşti român! Continuă tradiţia!”.

Artiştii vor urca pe scenă începând cu ora 21.30. Vino şi tu şi continuă tradiţia! În plus, dacă ești unul dintre primii 15 curajoși care vor cânta alături de artiști, vei primi premii speciale, cu specific românesc, din partea Art & Craft.

Evenimentul ,,EŞTI ROMÂN! CÂNTĂ ROMÂNEŞTE!” este prezentat de Iuliana Tudor şi este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Co-producătorul spectacolului este TVR1, iar partenerii acestui proiect sunt IMAGE PR şi Berăria H.

Rezervările se fac printr-un e-mail la vreau@berariah.ro (cu până la 24 de ore înainte de eveniment) sau la numărul de telefon 0725 345 345 (până în seara evenimentului). Intrarea este liberă.

Evenimentul face parte din campania EȘTI ROMÂN!, un proiect național de promovare a valorilor tradiţionale româneşti, inițiat și organizat de IMAGE PR și Iuliana Tudor, cu susținerea TVR și în parteneriat cu CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucureşti. Campania a început în 2015 ca un proiect pilot şi va continua pe tot parcursul anului viitor. Mai multe informaţii despre campanie pot fi găsite pe pagina de Facebook Esti Român.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 50 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.