Eşti ceea ce gândeşti: Înţelepciunea Tao

0

Fundația Calea Victoriei te invită din 25 aprilie, ora 19.00, la un curs relaxant, un ghid în cinci întâlniri menit să te ajute atunci când ai nevoie de echilibru și inspirație: Eşti ceea ce gândeşti: Înţelepciunea Tao.

Învăţăturile maestrului Lao Zi, adunate în cele 81 de versete ale celei mai cunoscute cărţi de înţelepciune chineză, Tao Te Ching, ne surprind, dincolo de vârsta lor venerabilă de 2500 de ani, cu utilitatea lor imediată, dar şi cu adevărurile lor perene. Filosofia existenţialistă Tao îți propune un mod de viaţă care duce la integritate, bucurie, pace şi echilibru.

Taoismul îţi rafinează percepţia, te ajută să vezi miracole în lucrurile dintre cele mai banale, te îndeamnă să constaţi că simplitatea este cea mai mare artă şi cea mai directă metodă de a rămâne în armonie cu universul.

Afli cum funcționează Legea efortului şi a non-efortului, pentru că eforturile noastre în vederea realizării unor lucruri, deși necesare, nu sunt totul.

Descoperi cum generozitatea noastră ne apropie şi mai mult de sursa inepuizabilă a tuturor lucrurilor; viziunea creatoare taoistă asupra vieţii afirmă fără echivoc: cu cât oferim sau consumăm mai mult, cu atât primim mai mult; lipsa şi toate avatarurile ei nu au nimic în comun cu abundenţa mereu regenerabilă a vieţii.

Începi să înțelegi ce presupune, de fapt, constanţa şi ciclicitatea vieţii: dacă tinzi să consideri „dezastru“ orice incident minor, vei învăța să nu te mai consideri prizonier al unor circumstanţe nefavorabile. Vei descoperi că, adesea, începuturile sunt deghizate în „sfârşituri dureroase“.

Înveți încă ceva, deosebit de valoros: cum să te eliberezi de dependenţa de aprecierea celorlalţi. Te-ai gândit vreodată că dezaprobarea cercului de cunoscuţi nu trebuie să te dezechilibreze şi să-ţi slăbească încrederea în tine însuţi? La curs afli cum să depășești astfel de momente și să primești criticile în mod constructiv.

La final, vei putea evalua care abordare este mai puternică: acceptarea sau împotrivirea și vei descoperi de ce acela care goneşte ajunge mai încet la destinaţie decât cel care contemplă.

Ca să afli cum poți aplica în cazul tău această formă de înțelepciune orientală, rezervă-ți 5 seri de miercuri, începând din 25 aprilie, de la 19.00, pentru cursul Eşti ceea ce gândeşti: Înţelepciunea Tao. Cele 5 întâlniri au loc la noul sediu al Fundației Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti, 47, et. 1, București. Înscrierile se fac pe adresa contact@victoriei.ro.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.