Asociația ASK Yourself implementează în perioada 21 septembrie – 2 octombrie proiectul ”Learn, act, impact!” finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, în parteneriat cu alte 4 organizații non-guvernamentale din Lituania, Italia, Polonia și Bulgaria. Scopul acestui proiect este acela de a crește capacitatea lucrătorilor de tineret de a implementa proiecte internaționale.
În zilele de luni, 26 septembrie și miercuri, 28 septembrie, 24 de lucratori de tineret (profesori, lideri de grup, voluntari) din cele cinci țări desfășoară mai multe activitati in liceele: Ion Creanga, Matei Basarab, Alexandru Ioan Cuza, Nichita Stanescu si Benjamin Franklin. Prin intermediul acestor sesiuni, lucrătorii de tineret vor prezenta oportunitățile de studiu și formare în străinătate unui număr de peste 150 de elevi și profesori și îi vor incuraja și ajuta să participe la rândul lor în cadrul proiectelor Erasmus+. Activitățile desfășurate au la bază metode de educație non-formală și vin în ajutorul tinerilor astfel incât aceștia să își dezvolte și descopere noi competențe.
În cele 12 zile de activități, lucrătorii de tineret vor avea ocazia de a cunoaște mai multe despre etapele scrierii și implementării un proiect Erasmus+, pregătirea și selecția participanților, evaluarea sau diseminarea rezultatelor unui proiect și iși vor dezvolta abilitățile de comunicare. De asemenea, acest training va spori încrederea de sine a lucrătorilor de tineret, precum și motivația acestora de a implementa proiecte internaționale.
ASK Yourself este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2015 care concepe, organizează și implementează proiecte în scopul dezvoltării personale și profesionale a tinerilor și lucrătorilor de tineret, încurajând voluntariatul și diversitatea culturală prin intermediul metodelor de educație non-formală.
Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului ce are ca principale obiective creșterea angajabilității în rândul tinerilor prin acumularea de cunoștinte necesare dezvoltării din punct de vedere personal și profesional, dar și imbunătățirea cunoștințelor de limbi străine.