EMOTIONAL – incubatoare artistice 2018 | 10 noiembrie, LINOTIP

0

EMOTIONAL – incubatoare artistice 2018 – 10 noiembrie, LINOTIP

Avem plăcerea să va invităm la prezentarea informală finală a proiectului „EMOTIONAL – incubatoare artistice 2018” care va avea loc pe 10 noiembrie, ora 20 la spațiul LINOTIP – Centru Independent Coregrafic (str. Ion Brezoianu, nr 23-25, etaj 1, Palatul Universul).

Cu ocazia acestui eveniment artiștii Simona Deaconescu & Ciprian Ciuclea (RO), Ioana Marchidan (RO), Judith State & Radu Dumitriu (RO), Mauricia Barreira Neves (PT) vor prezenta fragmente din proiectele lor artistice demarate la Lisabona  în 2018 iar la finalul evenimentului va fi prezentat  filmul documentar „Emocional Lisboa” realizat de artista Alina Usurelu în cadrul proiectului.  Intrarea la eveniment este gratuită în limită locurilor disponibile, cei interesați să participe pot să-și rezerve locurile la adresa cosmin@danswanderer.ro.

EMOTIONAL 2018 a fost un proiect de sprijinire a creatiei artistice românești fiind în egala măsură un incubator pentru dezvoltarea de noi proiecte în zona dansului contemporan si inițierea de noi colaborări artistice între România și Portugalia. Initițat de curatorul Cosmin Manolescu și organizat de Asociatia Forum Dança cu sprijinul financiar oferit de Administrația Fondului Cultural Național. EMOTIONAL 2018 fost dezvoltat în cadrul programului “Nucleo – Curadoria e Performance”, program curatoriat de Ezequiel Santos – http://www.forumdanca.pt/nucleo/index.html și s-a derulat în perioada mai – octombrie 2018 la Lisabona sub forma unor rezidențe-incubator după urmărtorul program:

> mai 2018 – „Retro Walk Decades to the Sun” proiect de/cu: Simona Deaconescu & Ciprian Ciuclea (RO), Reverse Discourse proiecte de/cu: Ioana Marchidan & Hermina Stanciulescu (RO)

> septembrie 2018 – rezidență expozitie foto-video „Dance Heartbeats” realizată de Alina Ușurelu organizată în cadrul Cartografias#1

> octombrie 2018 – laborator DansLab – Amintire – proiect de/cu: Judith State & Radu Dumitriu (RO); This is not for sale é um manifesto  – proiect de/cu: Mauricia Bareira Neves (PT), Rubble Bodies – proiect de/cu: Tahni Holt & Luke Wylard (Portland, SUA). 

E-MOTIONAL – incubatoare artistice 2018 a fost o continuare a programului european de mobilitate și creație artistică E-MOTIONAL (www.e-motional.eu), inițiat de Fundația Gabriela Tudor și derulat în calitate de lider de proiect între 2011-2015 cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu mai multe organizații și artiști din Romania, Cipru, Letonia, Irland, Marea Britanie, Luxemburg și Portugalia și a propus un cadru nou de colaborare artistică la nivel european destinat susținerii creației coregrafice și a cercetării artistice, precum și promovarea dialogului cu alte discipline artistice.

E-Motional – incubatoare artistice 2018 este un proiect organizat de Asociația Forum Dança din Lisabona în parteneriat cu Fundația Gabriela Tudor și LINOTIP – Centru Independent Coregrafic din București.

E-Motional – incubatoare artistice 2018 este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează