Ediţia a 2-a a Conferinţei Naţionale a Managerilor Culturali – în week-end!

0

Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali – ediţia a 2-a, care se va defăşura sâmbătă (31 octombrie) și duminică (1 noiembrie) la Biblioteca Națională a României, va reuni peste 150 de manageri și antreprenori culturali, ei urmând să dezbată probleme recurente ale domeniului în care activează. Evenimentul este organizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală.

Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali este cea mai importantă reuniune a managerilor din instituțiile publice de cultură, a antreprenorilor culturali din mediul independent din România, a experților în domeniul managementului cultural-artistic, precum şi a reprezentanţilor autorităţilor.

Afis CNMC 2015

Scopul întâlnirii este consolidarea unor obiective comune şi a unor direcţii de acţiune pentru dezvoltarea ofertei culturale în România. Evenimentul a fost inițiat în 2014 și a devenit o platformă de dezbateri și dialog asupra problemelor actuale întâlnite în managementul organizațiilor culturale publice și private.

Întrebările la care încearcă să răspundă această ediție a Conferinței Naționale a Managerilor Culturali sunt: „Unde intervenim cultural? Cui oferim cultură? Ce raportăm? Cine ne evaluează? Încotro?” Aceste întrebări se subsumează temei generale: „Profesionalizarea managementului cultural.”

Participanții vor aborda aceste tematici în sesiuni şi discuţii moderate de experți în domeniu, având oportunitatea de a comunica direct, într-un cadru liber, preocupările şi recomandările referitoare la situația actuală a Culturii. Printre invitații care vor lua cuvântul se numără: Alexandru Oprean – Secretar de Stat în Ministerul Culturii, Constantin Chiriac – directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Virgil Nițulescu – directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Corina Șuteu – expert în politici culturale, Aura Corbeanu – preşedinte executiv al UNITER, Dragoș Neagu – președintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Mihaela Păun – directorul ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Parteneri: Biblioteca Națională a României și Festivalul Național de Teatru.

Pentru mai multe informații puteți accesa: http://www.culturadata.ro/conferinta-nationala-a-managerilor-culturali-editia-ii/

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează