E-Distribuţie Muntenia susține o clasă în sistem dual pentru tineri electricieni la Colegiul Tehnic Energetic București

0

E-DISTRIBUŢIE MUNTENIA SUSȚINE O CLASĂ ÎN SISTEM DUAL PENTRU TINERI ELECTRICIENI LA COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC BUCUREȘTI

  • Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie în zilele de 15, 18 și 19 iunie 2018
  • Viitorii electricieni vor beneficia de burse lunare, precum și de stagii de formare practică în instalațiile E-Distribuție Muntenia

E-Distribuție Muntenia a încheiat un acord de parteneriat cu Colegiul Tehnic Energetic București și va susține începând cu acest an o clasă în sistem dual ai cărei absolvenți vor primi certificarea de Electricieni Exploatare Centrale, Staţii şi Reţele Electrice.

“Domeniul energiei cunoaște schimbări semnificative în ultimii ani, în special ca urmare a introducerii de noi tehnologii, care au adus atât o simplificare a operațiunilor pentru electricieni cât și nevoia de noi competențe. Companiile Grupului Enel au adoptat un model de afaceri bazat pe Crearea de Valoare în Comun (Creating Shared Value), care vizează dezvoltarea sustenabilă a companiei și a comunităților. Acest program va sprijini formarea profesională a tinerilor care doresc să devină electricieni și în plus le va oferi acestora o șansă de angajare în cadrul companiilor E-Distribuție, după absolvire”, a declarat Federico Panone, Director General E-Distribuție.

Înscrierile pentru clasa duală “Viitor electrician” vor avea loc în zilele de 15, 18 și 19 iunie 2018. Pentru înscriere, elevii se vor prezenta, împreună cu un părinte sau un reprezentant legal, la secretariatul şcolii în care învață, unde vor primi fişa de înscriere pentru învăţământul profesional de stat. Apoi vor merge la sediul Colegiului Tehnic Energetic Bucureşti, unde vor fi ajutați să completeze fişa de înscriere în învăţământul profesional de stat, precum şi fişa de opţiuni pentru învăţământul dual.

O componentă importantă a programului este pregătirea practică, atât în laboratoarele Colegiului cât și în instalațiile E-Distribuție Muntenia. În primul an al programului, cel puțin 20% din ore vor fi de formare practică în instalațiile E-Distribuție Muntenia, iar această pondere va crește la 60% în al doilea an și la 70% în al treilea an. Pregătirea practică va include ore de mentorat cu specialişti şi tutori ai E-Distribuție Muntenia, pregătiți special pentru aceste activități.

Programul este organizat în sistemul dual de învățământ, ceea ce asigură sprijinul E-Distribuție Muntenia către Colegiul Tehnic Energetic București pe durata celor 3 ani de studiu. Compania va acorda elevilor o bursă lunară de 200 de lei, care se adaugă bursei de 200 de lei acordate în sistemul de învățământ profesional de stat.

În plus, E-Distribuție Muntenia va susține diverse nevoi ale elevilor, cum ar fi cheltuielile legate de examinările de medicină a muncii şi analize medicale obligatorii, echipamente de lucru şi de protecţie, masa de prânz în fiecare zi, cheltuielile de transport şi cazare pentru elevii din afara Bucureştiului, abonamente la transportul intern în Bucureşti, vizite de studiu.

După finalizarea programului de trei ani, absolvenții vor deveni Electricieni Exploatare Centrale, Staţii şi Reţele Electrice, astfel că vor putea lucra ca electricieni de măsură pe partea de verificare şi recuperare de energie electrică, sau electricieni de medie tensiune sau medie-joasă tensiune în staţii electrice.

Viitorii electricieni care vor dori să devină lider de echipă vor putea urma cursuri de maiștri, iar cei care doresc să continue studiile vor putea participa la examenul de bacalaureat în timp ce sunt angajați. Mai departe, cei care doresc să devină ingineri vor putea urma o facultate de profil.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați secțiunea dedicată programului pe pagina de internet a E-Distribuție Muntenia. Pentru întrebări și detalii suplimentare, vă rugăm să ne scrieți la adresa de e-mail viitorelectrician@e-distributie.com sau să ne sunați la 0721.201.000, de luni până vineri între orele 10:00 și 17:00.

Enel este o companie energetică multinațională, jucând un rol important pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Grupul Enel activează în peste 30 de țări de pe cinci continente și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2 milioane km, are peste 65 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Enel este cea mai mare companie integrată de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat.

Prezent pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică și gaze natural, cât şi servicii cu valoare adăugată (precum servicii de asistenţă, produse de iluminat, etc).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează