După aproape 4 ani de proteste și petiții, pentru a nu mai fi ignorați de autorități, cetățenii din Prelungirea Ghencea își fac asociație de cartier

0

Sătui de promisiunile autorităților și de întârzierea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport din zonă, vecinii reuniți în Grupul civic Inițiativa Prelungirea Ghencea au continuat organizarea în comunitate și anunță sâmbătă 17 sept. a.c. orele 11 înregistrarea oficială a asociației cu același nume.

lansareipg_afis

 “De la un singur om în 2013, acum suntem un nucleu de 10 membri activi și avem peste 5,000 de susținători pe pagina de facebook dedicată inițiativei.
Am trimis petiții și reclamații autorităților, am organizat proteste, am fost în audiențe la primari și directori de instituții publice, am participat și am luat cuvântul în ședințele de consiliu local și general.
De multe ori am fost copleșiți de neputința de a convinge autoritățile că și în Prelungirea Ghencea trăiesc oameni, că în București, capitala țării, nu este normal să mergem cu copiii de mână prin noroaie sau pe carosabil.” (Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea)
Mesajul asociației pentru comunitate:

“Vino alături de noi pentru că împreună avem o voce mai puternică și suntem mai greu de ignorat de către administrația publică. Impreună putem să ne facem o viață mai bună acasă, în Prelungire.” 

“Când au început discuțiile despre înființarea unei asociații de cartier, membrii grupului de inițiativă au crezut că va fi imposibil: Cine o să ne doneze bani ca să facem asociație? Un an mai târziu, cu ajutorul a 19 donatori, Inițiativa Prelungirea Ghencea a devenit asociație cu acte. Un model de organizație de cartier, făcută de oamenii din comunitate, pentru comunitate.” Iustina Neagu – Organizator comunitar CeRe. 
Asociația își propune să reprezinte și să apere interesele a peste 20.000 de locuitori din zonă, militează pentru amenajarea zonei conform nevoilor locuitorilor – modernizarea străzii principale, cu trotuare, piste de biciclete și pasaj suprateran peste Șoseaua de centură, extinderea rețelelor de utilități, parc, școală, grădiniță -, pentru dezvoltare urbanistică armonioasă și nu haotică așa cum este în prezent.
 
 La evenimentul de lansare a asociației au fost invitați reprezentanții a 9 autorități publice responsabile de administrarea zonei – Primăria capitalei, CNADNR, Primăria sectorului 6, Primăria sectorului 5, Primăria Bragadiru, Primăria Domnești, Consiliul Județean Ilfov, Brigada Rutieră București, Prefectura capitalei. 
 Cu această ocazie, cetățenii doresc să afle informații la zi despre stadiul proiectelor de infrastructură și despre măsurile luate pentru îmbunătățirea siguranței circulației în zonă.
 
 Locația evenimentului de lansare a asociației este Restaurantul Latin, Prel. Ghencea nr. 59A, Bragadiru.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează