După 2 ani de insistenţe şi o sentinţă definitivă în favoarea CeRe, Primăria Sectorului 5 publică pe site bugetul local din 2014

0

După 2 ani în care CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, alături de cetăţeni şi organizaţii au solicitat Primăriei sectorului 5 publicarea bugetului local pentru anul 2014 pe site-ul instituţiei, reprezentanţii administraţiei au decis să facă publice bugetele locale ale instituţiei din 2014 până în prezent.

Conform legii 544/2001, art.5, aliniatul 1, informaţiile referitoare la bugetele primăriilor sunt informaţii de interes public şi ar trebui să fie oferite din oficiu cetăţenilor. Administraţia sectorului 5 a prezentat însă aceste informaţii publicului după luni de presiune din partea CeRe şi a cetăţenilor (zeci de-mailuri, sute de convorbiri telefonice cu funcţionari din primărie etc) şi un proces câştigat definitiv de CeRe în luna noiembrie a anului trecut, prin care PS5 a fost obligată să facă publice informaţiile în 30 de zile.

“După un tratament aplicat doi ani cu perseverenţă de către cetăţeni, CeRe şi Justiţie, Primăria Sectorului 5 dă semne de însănătoşire. Aproape că reuşeşte să intre în zona de normalitate a transparenţei decizionale şi a consultării cetăţenilor. Semnele lecuirii au început să apară odată cu publicarea bugetului din 2015 pe site-ul instituţiei. Alt semn a fost publicarea bugetului pe 2016 şi organizarea dezbaterii publice pe bugetul local.

logo-color CERE 2015

Pentru bugetul din 2014, pe lângă decizia Tribunalului în primă instanţă şi a Curţii de Apel la recurs, a fost nevoie de demersuri suplimentare pentru a convinge primăria să pună în aplicare hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei. Le-am comunicat că vom trece la executarea hotărârii judecatoreşti apelând la un executor judecătoresc.

Nu e vorba de vreo minune şi nici de magie. Am refuzat atitudinea imposibilă a autorităţii şi am forţat deschiderea acesteia. Cu tenacitate.” Vlad Cătună, organizator comunitar CeRe

Au trecut 2 ani. CeRe mulţumeşte avocaților care au susţinut pro bono acest demers pentru a aduce schimbarea Primăriei Sectorului 5 şi cetăţenilor care au susţinut această iniţiativă. Reamintim și cu acest prilej că, la începutul anului 2014 CeRe a solicitat tuturor primăriilor de sector informații despre bugetele pe care le administrează. Găsiți aici o situație detaliată cu toate răspunsurile pe care le-am primit de la autorități.
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să răspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali. CeRe ajută și oferă asistență grupurilor de oameni sau organizațiilor care doresc să se implice în felul în care România este guvernată. Lucrăm cu peste 20 de grupuri din toată țara care, fie că au reușit să oprească construcții ilegale, fie că au reușit să facă autoritățile să asculte cetățenii și să replanteze teii tăiați, construiesc un nou proiect de țară, una în care oamenii se implică în deciziile orașului sau țării lor.

www.ce-re.ro | cere@ce-re.ro | facebook: @participare | 031 1050 755

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează