Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Dunărea, dincolo de maluri și timp

0

Din Munții Pădurea Neagră și până în Sulina, Dunărea a modelat de-a lungul timpului 10 țări și nenumărate comunități și culturi. Azi, 83 de milioane de oameni locuiesc în bazinul hidrografic al Dunării, dintre care peste 20 de milioane depind în mod direct de Dunăre, pentru apă potabilă.

Belșug de scoici, pești și raci până în 1830

Ce i-a atras pe oameni să rămână mai mult timp pe malurile Dunării? Cu greu ne putem imagina cum au văzut romanii Dunărea și cu atât mai dificil este să ne închipuim cum era fluviul în momentul în care primii oameni aflați în migrație au decis prima oară să rămână pentru mai mult timp pe la malurile Dunării. Sau cum arăta viața în jurul Dunării în perioada revoluției industriale, când diverse descoperiri ale oamenilor de știință au propulsat dezvoltarea fabricilor și uzinelor.

Putem spune însă cu siguranță că în acele vremuri au existat pești, mai mulți pești decât astăzi, au existat păsări în număr mult mai mare decât astăzi, dar și alte specii de plante și animale atât în apele fluviului, cât și în lunca Dunării. Însemnările arheologilor și istoricilor Dumitru Berciu și Eugen Comşa[1] ne descriu zona astfel: „Mediul geografic de la Balta Verde şi Gogoşu prezenta o mare bogăţie şi varietate a mijloacelor de existenţă: fertilitatea solului, abundenţa de peşte în apele Dunării, în bălţile ei şi în pîraiele mai mari sau mai mici, ca Blahniţa, precum şi o abundenţă de vânat în zăvoaiele şi în pădurile din vecinătate şi de lemn necesar gospodăriei”. Beneficii ale zonelor umede cărora astăzi le spunem servicii de mediu.

De asemenea, unii călători ai vremurilor mai îndepărtate au descris abundența speciilor din apele din bazinul Dunării: „moruni și somni se prind aci de o mărime de mirare; e atâta belșug de scoici, pești și raci, încât nu-ți vine să crezi dacă n-ai avea martori proprii ochi”, consemna episcopului Marco Bandini în 1648. Așa este descris fluviul când încă mai curgea liber.

Dunare si Delta; ©WWF-Romania/ Cristian Mititelu-Raileanu

Dunare si Delta; ©WWF-Romania/ Cristian Mititelu-Raileanu

Însă treptat, giganții sturioni din adâncul apelor nu au mai putut să străbată toți cei 2857 km ai Dunării. Primele baraje au apărut în Austria la 1830, urmând ca prima hidrocentrală de pe Dunăre să fie construită la 1927 (Vilshofen). De atunci și până azi, peste 60 de hidrocentrale construite pe Dunăre au contribuit în timp la pierderea ecosistemelor și a beneficiilor oferite gratuit oamenilor. Cea mai mare hidrocentrala de pe Dunăre este cea de la Porțile de Fier I, care a dus la o serie de modificări în funcționarea naturală a fluviului și ecosistemelor sale. Din cauza barajului, sturionii, cei mai mari pești de apă dulce din lume și un simbol al Dunării, nu mai pot migra în amonte pentru reproducere. Astăzi doar sectorul Dunării Inferioare, între Porțile de Fier și gurile de vărsare ale deltei, mai este caracterizat prin curgere neîntreruptă a apei.

Anii 1960 și îndiguirea luncii Dunării

O altă certitudine este că apele Dunării au fost când mai liniștite, când mai tulburi, Dunărea a fost și mai scăzută, dar și mai umflată. Iar oamenii au rămas în apropierea fluviului, în ciuda temperamentului său… Sau poate datorită acestuia. Pentru că apele mari curățau bălțile de pe lângă fluviu și permiteau peștilor să aibă acces în zone liniștite, unde să depună icrele. Iar luncile neîndiguite absorbeau excesul de apă, ca un burete, protejând oamenii.

Știm cu exactitate că inundațiile și secetele au existat dintotdeauna, iar Dunărea și lunca ei au continuat să funcționeze eficient și natural până în anii ‘60, momentul în care lunca a fost îndiguită, desecată și transformată, în mare parte, din suprafețe care ofereau pești, păsări, stuf, în teren destinat cu precădere agriculturii. Aceste noi terenuri nu au putut face față inundațiilor la fel ca zonele umede. La viiturile din ce în ce mai mari și mai dese, o mare cantitate de apă nu se mai revarsă în lunca fluviului, ducând la inundații catastrofale în zonele locuite. Mai mult, întreruperea conectivității fluviului cu lunca a dus la modificări ale calității solurilor folosite intens în agricultură, soluri care s-au format prin inundarea periodică și depunerea sedimentelor.

Mai știm cu siguranță că vor mai fi secete și inundații, și cum putem face față acestora. Dar nu știm cu exactitate cât de mult sau cât de puțin va ploua în 20 – 30 de ani de acum încolo, cât de multă sau de puțină apă va ajunge în Dunăre și nici când, cu precizie.

O tendință clară de creștere a temperaturii în bazinul Dunării a fost identificată, ceea ce va determina în viitor și schimbarea elementelor climatice. Sunt șanse mari să existe o alternanță între sezoane cu ploile mai abundente și sezoane cu cantitatea mai redusă de apă în sol și în pânza freatică. Aceste schimbări la scară largă, cel mai probabil vor duce la scăderea cantității de apă disponibilă constant pentru oameni și natură, previzionând variații mari ale debitelor Dunării și ale afluenților pe perioadă scurtă și cu perioade scurte pe parcursul anului în care ne bucurăm de zăpadă. Și totuși, pentru că este unanim acceptată inceritudinea în prognozele climatice pe termen lung, întrebarea se pune cu câtă precizie se pot proiecta și cu ce costuri se pot executa lucrările de îndiguiri, desecări, decolmatări, regularizări pentru a elimina riscurile producerii pagubelor. Greu de spus cu exactitate.

Soluții din natură

Cert este că soluțiile pentru reducerea riscurilor la secetă și inundații, pentru a preveni evenimentele nefericite, le putem lua din natură. Trebuie refăcută legătura dintre Dunăre și lunca ei pentru a funcționa eficient, natural și în beneficiul oamenilor și cu belșug de scoici, pești și raci.

WWF lucrează împreună cu oamenii care trăiesc în preajma Dunării  de peste 15 ani pentru a reface biodiversitatea zonei acolo unde a dispărut.

Lucrăm pentru a reface coridoarele ecologice acvatice pentru speciile de pești migratori din bazinul Dunării. Astfel, prin proiectul MEASURES elaborăm și testăm o metodologie de cartografiere a habitatelor peștilor migratori, un prim pas pentru a restabili coridoarele ecologice, și dezvoltăm o strategie, cu largă participare și acceptare a deținătorilor de interese, pentru păstrarea sau refacerea unor coridoare funcționale. De asemenea, derulăm activități de repopulare cu sturioni – 8000 de puieți fiind eliberați până acum în Dunăre, în România și Ungaria.

Iar prin proiecte ca Danube Floodplain refacem zonele inundabile și promovăm măsuri de retenție naturală a apei, inclusiv prin combinarea infrastructurilor clasice și a celor „verzi”.

[1] Săpăturile arheologice de la Balta Verde şi Gogoşu (1949 şi 1950) Dumitru Berciu, Eugen Comşa

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.