Dr. Mary Claire Heffron și Deborah Harris, specialiste de talie internațională, sosesc în România pentru a preda despre sănătatea mintală a copilului

0

Dr. Mary Claire Heffron și Deborah Harris (SUA), specialiste cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul sănătății mintale a copilului și experte în psihoterapia centrată pe relația părinte-copil, vor sosi pentru prima dată în România pentru a oferi din cunoașterea lor vastă, specialiștilor români interesați de psihologia dezvoltării și sănătatea mintală a copilului.

 Cele două experte vor susține două seminarii în luna martie, la Cluj – Napoca și București, aceasta fiind o oportunitate unică pentru specialiștii din România de a accesa ultimele informații și metode de intervenție terapeutică.

 „Modelul de Psihoterapie Centrat pe Relația Părinte-Copil este o metodă de intervenție de la naștere până la vârsta de 5 ani pentru copiii care au avut experiența unor evenimente traumatice sau a unor probleme mintale, de atașament sau de comportament. Tratamentul este bazat pe teoria atașamentului dar integrează și psihodinamica, dezvoltarea, trauma, învățarea socială și teoriile cognitiv-comportamentale”, explică Deborah Harris. „Când această cunoaștere este disponibilă pentru psihologi și terapeuți și alții care lucrează direct cu acest grup de vârstă – cum ar fi profesorii, lucrătorii medicali și lucrătorii sociali, aceștia înțeleg cum interacțiunile timpurii dau formă unei dezvoltări sănătoase și de asemenea cum să îi sprijine pe copiii cu probleme, iar această cunoaștere are un impact direct și indirect asupra dezvoltării copiilor”, completează Dr. Mary Claire Heffron.

Participanții la aceste seminarii ar trebui să se aștepte să plece cu o înțelegere solidă a felului cum trauma îi afectează pe copiii mici și familiile lor și să înțeleagă cum Modelul de Psihoterapie Centrat pe Relația Părinte-Copil și alte abordări ajută la vindecarea copiilor mici care au avut experiența traumei cronice. 

Cele două specialiste speră să infuzeze și mediul de specialiști din România înspre un devotament pentru intervenția în copilăria timpurie, fiindcă “așa cum cercetările au arătat, fără o intervenție potrivită, copiii vor fi cel mai probabil afectați negativ de către trauma lor timpurie, cu rezultate care sunt devastatoare pentru societate – și care cel mai probabil vor fi repetate de la generație la generație. Copiii experimentează stresul și experiențele repetate de stres sunt toxice. A reduce efectele unor adversități semnificative este esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor și pentru progresul și prosperitatea oricărei societați”, explică Deborah Harris.

Participanții la acest seminar vor avea astfel oportunitatea de a practica principiile cheie de intervenție, de a obține răspunsuri la întrebările lor și de a discuta despre aceste elemente centrale atât prevenției, cât și tratamentului problemelor de sănătate mintală din copilăria timpurie.

  • Structura seminarului

Acest seminar de două zile își propune:

– să susțină dezvoltarea unei perspective empatice asupra dinamicii familiilor care se confruntă cu dificultăți mari;

– să faciliteze înțelegerea unor concepte cheie în sănătatea mintală;

– să faciliteze înțelegerea impactului traumei asupra copiilor de vârste mici și importanța intervenției la nivelul relației părinte-copil;

– să faciliteze înțelegerea principiilor Modelului de Psihoterapie Centrat pe Relația Părinte-Copil.

*          În prima zi, Dr. Mary Claire Heffron va descrie principiile și procesele cheie folosite atât pentru a susține strategiile preventive legate de sănătatea mintală în copilăria timpurie, cât și în abordarea impactului traumei timpurii, a pierderii sau anxietății.

Pentru a ilustra modul în care aceste procese relaționale timpurii se desfășoară se vor utiliza demonstrații și filmulețe. În cadrul seminarului vor fi explicate diverse moduri în care profesioniștii ce intervin folosind o abordare relațională pot spori și susține sănătatea, dezvoltarea socio-emoțională, dar și trata tulburări timpurii de sănătate mintală ale sugarilor și copiilor de vârstă mică folosind abordări diadice și familiale. Va fi explorat conceptul de “reziliență” iar participanții vor afla mai multe despre modul în care stresul tolerabil poate fi util copiilor mici în construirea unui set de abilități și perspective internalizate ce ajută indivizii să se refacă după evenimente adverse.

*          În a doua zi, Deborah Harris, LISW, IMH-E®IV va prezenta Modelul de Psihoterapie centrată pe Relația Părinte-Copil (Child parent psychotherapy – CPP) și intervenția în traumă pentru copii. Prezentarea va include filme, discuții de grup și exemple de caz.

CPP este un model de intervenție pentru copii cu vârste de la 0 la 5 ani ce au trecut prin evenimente traumatice și/sau au probleme de sănătate mintală, atașament sau probleme comportamentale. Sesiunile terapeutice includ copilul și părintele sau îngrijitorul principal. Un obiectiv central este acela de a sprijini și întări relația printe-copil, ca vehicul pentru redobândirea și protejarea sănătății mintale a copilului. De asemenea, tratamentul se centrează și pe factori contextuali ce ar putea afecta relația părinte-copil (Ex. norme culturale și socio-economice sau factori de stres legați de imigrație).

Obiectivele intervenției includ modificarea reprezentărilor disfuncționale ale copiilor și părinților, despre ei și despre celălalt și a interacțiunilor și comportamentelor ce interferează cu sănătatea mintală a copilului. În cazul copiilor expuși la traumă, părintele și copilul sunt ghidați, pe parcursul tratamentului, să creeze o narațiune comună a evenimentului traumatic și să identifice și să intervină asupra triggerilor traumatici ce generează comportamente și afecte nereglate. De regulă tratamentul implică sesiuni săptămânale de o ora, susținute de psihoterapeuți sau psihologi clinicieni.

Eficiența CPP este susținută de rezultatele a cinci studii clinice randomizate. De asemenea, în literatura de specialitate există un studiu publicat despre implementarea CPP în cadrul unui program de asistență maternală specializată.

Cursul va fi susținut în engleză, cu traducere simultană în căști.

Despre Mary Claire Heffron

Mary Claire Heffron este psiholog clinician cu un background solid în domeniul sănătății mintale a copilului. A urmat Programul de Sănătate Mintală la Spitalul UCSF din San Francisco, iar apoi, pentru mulți ani, a coordonat Programul de Servicii în Intervenție Timpurie în cadrul Spitalului de Copii UCSF Benioff, din Oakland. A fost directoarea Programului de Training în domeniul Sănătății Mintale a Copilului Irving B. Harris, al programului The Fussy Baby, a coordonat programe de internship și training în domeniul clinic din întreagă țară. Din anul 2015, Dr. Heffron este consultant și mentor în aceste programe.  Dr. Heffron este membră a unui grup de lucru care a dezvoltat și a implementat Sistemul de evaluare a competențelor copilului și ale familiei în California.

În prezent, Dr. Heffron este implicată în mai multe proiecte locale și naționale ce vizează formarea profesioniștilor și procesul de supervizare reflectivă în domeniul sănătății mintale a copilului, în domeniul sănătății publice, și în programe de suport a familiei și programe bazate pe vizite la domiciliu. Dr. Heffron este membră a Organizației Zero to Three. Este membru fondator al Asociației de Sănătate Mintală a Copilului din California, organizație afiliată Asociației Mondiale pentru Sănătatea Mintală a Copilului.

Mary Claire Heffron autoare a numeroase articole și capitole de carte în domeniul sănătății mintale a copilului și co-autoare a unui cunoscut manual și DVD despre procesul de supervizare reflectivă. De-a lungul carierei sale, Dr. Heffron a primit numeroase premii pentru activitatea sa în domeniul serviciilor de sănătate mintală.  Dr. Heffron are un interes particular pentru înțelegerea modului în care relațiile timpurii și cultura își pun amprenta asupra dezvoltării timpurii.

Despre Deborah Harris

Deborah Harris, MSW, LISW, IMH-E®IV, a absolvit masteratul de Asistență Socială la Universitatea Berkeley, California. Pe toată perioada anilor de studii universitare și post-universitare a parcurs stagiile de internship la Veterans Hospital, San Francisco, lucrând în cadrul Programului pentru Copii și Părinți al Universității California, Departamentul de Psihiatrie și Terapia Familiei.

În ultimii 30 de ani, Deborah a dobândit o experiență considerabilă în munca centrată pe sănătatea mintală a copiilor de vârste mici. În practica sa clinică s-a focalizat pe sprijinirea copiilor în situații de abuz și neglijare, cu vârste cuprinse între 0-5 ani, care sunt în sistemul de protecție a copilului sau în plasament. S-a implicat în dezvoltarea unei comunități de clinicieni și a pus bazele unor reglementări ce țin de politici publice legate de sănătatea mintală a copilului. A fondat Asociația pentru Sănătatea Mintală a Copilului New Mexico, afiliată Organizației Mondiale pentru Sănătatea Mintală a Copilului. Deborah a dezvoltat servicii de îngrijire a copiilor aflați în situații de neglijare sau abuz, folosind intervenții centrate pe trauma în dezvoltare. Implicarea sa a avut că rezultat preluarea acestei abordări la nivelul statului New Mexico, influențând dezvoltarea unor programe de training și schimbarea politicilor publice legate de sănătatea mintală a copilului.

Deborah Harris este co-fondatoare a Organizației Juridice pentru Copii New Mexico, din 2008 și în prezent supervizează activitatea desfășurată de alte nouă organizații de acest tip.

Oferă cursuri de formare și supervizează practica clinică a specialiștilor care lucrează cu părinți și copii de vârste mici, aflați în contexte de trauma, atât în New Mexico cât și la nivel național. S-a implicat în susținerea practicienilor care lucrează în mediul rural sau în comunități aflate în zona de graniță. Predă „Seminariile Avansate de Sănătate Mintală a Copilului; De la teorie la practică clinică”, la Universitatea New Mexico. Este trainer certificat și supervizor în Child Parent Psychotherapy (CPP).

Este certificată ca specialistă în protocolul de intervenție și evaluare bazat de relația de atașament „Circle of Security” și este formatoare acreditată la nivel național pentru Programul de Parenting „Circle of Security”. De asemenea, este trainer pentru Modelul Terapeutic Neurosecvențial dezvoltat de Dr. Bruce Pery. Face parte din echipa Organizației Zero to Three. Este acreditată de Asociația de Sănătate Mintală a Copilului, New Mexico ca mentor și coordonator de practică clinică.

Mai multe detalii despre cele două seminarii:

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează