Doi la sută pentru teatru! Doi la sută pentru comedie! Susține Teatrul În Culise!

0

Cu un simplu gest susții viitorul comediei românești! Redirecționează 2% din impozitul anual pe venit completând formularul 230 – nu te costă nimic și nici nu lași banii pe mâna statului! Familia În Culise deja visează noi producții, decoruri și costume – haideți să le facem posibile!

Doi la suta

Asociatia Culturală În Culise nu beneficiază în prezent de nicio subvenție, funcționând strict din venituri proprii. Cu toate acestea, în intervalul 2011-prezent a reușit să vină în atenția publicului spectator cu producții precum Imaginează-ți că ești Dumnezeu (participant la FestCo, Festivalul de Teatru scurt de la Oradea, Maratonul Teatrelor Independente), Scrisori Către Rita (participant Gala Star) sau Clinica Sinucigașilor – cea mai nouă producție În Culise –  printe alte peste 20 de titluri cu care ne-am bucurat publicul în cei trei ani de existență. Adăugăm pe harta Bucureștiului un teatru independent serios, conștiincios și sincer – fapt certificat de zecile de cronici pozitive si de feedback-urile primite de la spectatori. Prin contribuția profesională a întregii echipe, care nu de puține ori s-a confruntat cu dificultăți de producție sau cu incapacitatea de a plăti onorarii decente artiștilor, am reușit să atingem performanțe importante și să fim căutați pentru toate spectacolele din stagiune.

Teatrul independent este o necesitate a zilelor noastre. Atât pentru ca cei 200 de studenți care devin actori în fiecare an au nevoie de spații unde să joace (altfel creștem în fiecare an rata șomajului), cât și pentru că spectatorii au nevoie de teatru proaspăt pe care să-l iubească și în care să creadă. Pe lângă crearea de locuri de munca și contribuția la calitatea culturii în București, Asociația Culturală În Culise își propune și alte proiecte care au legătură inclusiv cu educația și dezvoltarea (Concursuri de Scenaristica pentru elevi, Festivalul de Comedie de la Corbu, Festivalul Zilele Teatrului Studențesc și alte proiecte pe care din lipsă de fonduri nu am reușit să le implementăm până acum).

Prevederea 2% este un mecanism de transparență fiscală prin intermediul căruia contribuabilii persoane fizice pot să direcționeze până la 2% din impozitul lor pe venit către o organizație neguvernamentală (asociație sau fundație). Poți să faci o faptă bună și să susții teatrul independent românesc. Datele Asociației sunt: ASOCIAȚIA CULTURALĂ ÎN CULISE, CIF 29147086, IBAN RO28BTRLRONCRT0244806201, iar formularul poate fi descărcat online de pe http://inculise.ro/implica-te-cu-2/. Pentru mai multe informații puteți suna la 0735026762 sau 0727033004.

Mulțumim partenerilor: Șapte Seri, Teatral.ro, OrașulM.eu, Ziarul Metropolis, PeLipscani.ro, Metropotam.ro, Cinemagia, Raftulcuidei.ro, CalendarEvenimente.ro, Port.ro, ArtWe, Anyplace.ro, IQool, Diseară.ro, Urban.ro, Teatru.Pro, Zile și Nopți, Ileana Andrei.ro, Revista Cațavencii, Eva.ro.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează