Discoteca de Artă cu RADU GHEORGHE în premiera la TAB, în această săptămână!

0

In această săptămână, în aer liber, pe răcoare, în curtea Teatrului de Artă București se întâmplă minuni. Luni, MONOLOAGELE VECINULUI, un one man show pe ritmuri din Subcarpați (de neratat!) cu Laurențiu Bănescu. (luni, 19 august, ora 21.15).

„Personajele lui sunt, așa cum o spune și titlul (evocând deliberat derutant „Monoloagele vaginului“ de Eve Ensler), vecini de-ai noștri. Sau oameni care ne-ar putea fi vecini. (…) Bazate pe un simț al observației ieșit din comun, pe o priză fermă la real (…) și debordând de un umor niciodată gratuit, niciodată căutat, niciodată forțat, poveștile din „Monoloagele vecinului“ sunt atât de convingătoare, încât ar trece oricând drept fragmente de realitate surprinsă de o cameră ascunsă.” (Victor Scoradeț, Revista „CULTURA”)

Marți, 20 august, începând cu ora 21.15, de data asta un one woman show INFANTA, pe untext de Saviana Stănescu, cu Adriana Bordeanu.

Un spectacol despre o gară cu trenuri care spun povești, despre o femeie care conține toate femeile. O infanta care trăiește prin intermediul altor infante toate viețile, pentru că ea le conține pe toate și toate o conțin pe ea. O nevoie de a face parte din Intreg. Nevoia de identificare.

„Vreau să am un singur nume”

O propunere de lume în care toți suntem aceeași.

 

DISCOTECA DE ARTĂ, un spectacol muzical inedit, în premieră la Teatrul de Artă București, cu RADU GHEORGHE și violonistul TIBERIU OPREA, miercuri, 21 august, ora 21.15.

„Așteptați-vă dragi spectatori la ce e mai rău! Nu veți sta liniștiți pe scaune, ci veți fi solicitați să dansați, să cântați și să dialogați cu un actor inventiv și incomod, dar care vă garantează că cel puțin timp de o oră veți uita de grijile personale și veți călători în timp, însoțiți de prieteni de nădejde: Beethoven, Mozart, Ravel, Paganini, Ceaikovski, Saint-Saens, Brahms, Bach, Strauss, etc.

DISCOTECA DE ARTĂ, cu DJ. Ucenicul Vrăjitor alias Radu Gheorghe.
Vă așteptăm! Cu drag!” Radu Gheorghe

 

CIAO, BELLA!, de Antoaneta Zaharia, un puternic confesional al sexului feminim, o poveste despre cum şi de ce, o introspecţie în vieţile a trei femei în căutare, cu Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores, joi, 22 august, ora 21.15, în aer liber.

Regia: Antoaneta Zaharia

„Ciao, bella!” este unul dintre cele mai inedite şi calde spectacole despre frigul şi viscolul care bate uneori cu putere în lumea sufletului feminin.

„Un spectacol emoţionant şi plin de umor despre căsnicii ratate şi relaţii eşuate, despre românica cu mitocănie şi dor, despre a pleca de tot din ţară, despre prietenia adevărată, după o poveste reală ” (Antoaneta Zaharia)

 

Pentru copii- şi nu numai- duminica, 25 august, dimineaţă, începând cu ora 10.15, la soare dar pe răcoare, ,,Ne jucăm împreună,, cu Eugen Cristea şi Cristina Deleanu. Un show interactiv, în care copiii sunt implicaţi, practic, de la început până la sfârşit.

Un ,,remember,, al celebrei emisiuni TV ,,Feriţi-vă de măgăruş!” (Eugen Cristea)

Stagiunea Teatru fără tavan a Teatrului de Artă Bucureşti va fi deschisă permanent în perioada 8 iulie – 8 septembrie 2013, şi va încânta publicul cu spectacole de teatru pentru adulţi, spectacole pentru copii, derulate în cadrul proiectulului Teatrul de Artă Junior, concerte și evenimente în aer liber.

Pentru informaţii şi rezervări: 0737.904.932 | rezervari@teatruldearta.ro

program

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează