Deschiderea Centrului de Teatru Educațional Replika, un spațiu al schimbării sociale prin arta educațională

0

Asociația Culturală REPLIKA vă invită pe 13 și 14 februarie la deschiderea Centrului de Teatru Educațional Replika pe strada Lânăriei 93-95 București.

Deschiderea Centrului de Teatru Educațional Replika are loc prin două evenimente: o recepție în data de 13 februarie, de la ora 19:00,  la care va cânta orchestra de copii a orașului Otopeni – MEZZOFORTE SOUL MUSIC și pe 14 februarie, de la ora 19.00, va fi prezentat spectacolul Familia Offline, după un text de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol.

Afis Familia Offline

Centrul de Teatru Educațional Replika este un proiect al Asociației Culturale Replika (Compania Replika) și reprezintă un spațiu de cercetare educațională și creație artistică, dedicat în special publicului tânăr.

Centrul este axat pe proiecte teatrale cu relevanță socială, demersuri de artă participativă, ateliere, dezbateri, conferințe, discuții cu publicul, proiecții de filme pe teme educaționale, întâlniri cu profesori, educatori teatrali și inițiatori de proiecte culturale cu impact social.

Centrul va prezenta din februarie până în iulie 2015, spectacole de teatru pentru publicul tânăr, centrate pe problematici specifice universului copiilor și adolescenților, printre care: Amintiri din epoca de școală, Confesiunile unui câine, Copii răi, Familia Offline. Pe lângă spectacole de teatru, vor fi realizate, în perioada februarie-mai, 3 ateliere educaționale pentru adolescenți: un atelier de scriere dramatică, un atelier de teatru și un atelier de comunicare vizuală.

Centrul de Teatru Educațional Replika își propune să dezvolte și să promoveze programe de cercetare artistică și creații pe teme și subiecte stringente din societatea contemporană, valorizând o artă solidară cu lumea în care trăim. Centrul își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă. Artiști, activiști, educatori acționează prin intermediul unor inițiative artistice, se educă reciproc și produc schimbări în societatea contemporană.

Centrul de Teatru Educațional Replika se dorește un spațiu al schimbării sociale prin arta educațională și creațiile deschise spre categorii marginalizate.

Centrului de Teatru Educațional Replika este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Parteneri

PARTENERI PRINCIPALI: Teatrul Mic, Fundația Centrul Cultural European, Centrul Național al Dansului București, Colegiul Național Gheorghe Șincai

PARTENERI: ActiveWatch, Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională

PARTENERI MEDIA: CriticAtac, Gazeta de Artă Politică, LiterNet, Metropotam, Pandora’s, Think Outside the Box, Sub25, ȘapteSeri

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează