Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

De ziua lui Beethoven, Christian Zacharias susține un program integral dedicat marelui compozitor, în stagiunea online

0

Joi, 17 decembrie 2020, se împlinesc 250 de la naşterea marelui compozitor Ludwig van Beethoven, eveniment sărbătorit pretutindeni în lume de-a lungul întregului an, declarat Anul Beethoven. Pentru a marca ziua sa de naștere, Filarmonica „George Enescu” prezintă, în cadrul Anului Beethoven 250, o înregistrare a unui concert din 4 decembrie 2018, cu un program integral semnat de compozitor. Directorul de onoare al instituției, Christian Zacharias, în dublă ipostază de dirijor și solist, interpretează, în stagiunea online, selecţiuni din Creaţiunile lui Prometeu, op. 43Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian şi orchestră, op. 37 și Simfonia nr. 2, în re major, op. 36. „Odată cu Simfonia nr. 2, Beethoven face un pas înainte și anunţă un nou drum. Următoarea simfonie, Eroica, va consitui o revoluţie în toată regula; de aceea, Simfonia nr. 2 pare a fi o revoluţie în interiorul stilului convenţional al muzicii de sfârşit de secol XVIII”, apreciază muzicologul Octavia Anahid-Dinulescu.

Stagiune online
Joi, 17 decembrie 2020, ora 19.00, Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu”

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor şi solist – CHRISTIAN ZACHARIAS

Program
Ludwig van Beethoven
Creaţiunile lui Prometeu, op. 43 (selecţiuni)
Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian şi orchestră, op. 37
Simfonia nr. 2, în re major, op. 36

Înregistrarea concertului din 4 octombrie 2018 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Partener media al evenimentului este Radio România Muzical.

Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990 ).

***
Christian Zacharias şi-a început cariera în calitate de pianist, a continuat apoi şi în calitate de dirijor, fiind actualmente unul dintre cele mai prestigioase nume înscrise în elita muzicală internaţională. Cea mai îndelungată colaborare a sa este cu St. Paul Chamber Orchestra şi cu orchestrele simfonice din Göteborg şi Boston, Kammerorchester Basel, Konzerthausorchester Berlin şi Bamberger Symphoniker. Solistul susţine, de asemenea, recitaluri în cele mai importante centre, având ca parteneri muzicieni precum Frank Peter Zimmermann, Baiba Skride şi Leipziger Streichquartett. Este adesea atras de teatrul liric, dirijând spectacole cu opere de Mozart (La Clemenza di Tito şi Nunta lui Figaro) şi La Belle Hélène de Jacques Offenbach. În 2015 a dirijat Nevestele vesele din Windsor de Otto Nicolai la Opera Royal de Wallonie din Liège, producţie distinsă cu „Prix de l’Europe Francophone” 2014-2015, decernat de Association Professionnelle de la Critique de Théâtre, Musique et Danse.
Din 1990, Christian Zacharias a apărut în câteva pelicule şi filme documentare, dintre care „Domenico Scarlatti la Sevilia”, „Robert Schumann – poetul vorbeşte” (ambele pentru INA, Paris), „Între scenă şi sala de studiu” (pentru WDR-arte) şi „De B comme Beethoven à Z comme Zacharias” (RTS, Elveţia).
Printre numeroasele sale premii şi distincţii se numără Midem Classical Award Artist of the Year (2007) şi Officier dans l’Ordre des Arts et des Lettres decernat de guvernul francez. Christian Zacharias a fost preşedintele juriului la Concursul „Clara Haskil” din 2015 şi 2017.
În perioada în care a activat ca director artistic şi dirijor principal al Orchestre de Chambre de Lausanne, înregistrările sale cu această orchestră s-au bucurat de un succes răsunător în presa internaţională. De referinţă rămâne integrala concertelor pentru pian de Mozart, care a câştigat premiile Diapason d’Or, Choc du Monde de la Musique şi ECHO Klassik. Printre cele mai recente înregistrări ale sale se numără cele patru simfonii de Schumann şi simfoniile berlineze de Carl Philipp Emanuel Bach.

Rămâneți alături de noi pe canalele:

Siteul Filarmonicii „George Enescu“
Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“
Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“

Vă dorim vizionare plăcută!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.