De la Imagine la Sunet: Cine-Concertul „Mrs B’s Horizon” încheie cu Sezonul 9 Arts District

0

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) încheie cel de-al IX-lea sezon Arts District de anul acesta cu un Cine-Concert, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la apariția primului film feminist. Cine-Concertul „Mrs B’s Horizon” va avea loc duminică, 26 noiembrie, începând cu orele 19:00, la Biserica Anglicană („Învierea Domnului”), una dintre clădirile istorice și simbolice ale Bucureștiului.

Timp de aproximativ 5 săptămâni, 4 tineri muzicieni, studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, George Păiș (pian și compoziție), Oana Vardianu (contrabas), Philip Goron (percuție) și Irina Perneș (vioară), au colaborat pentru realizarea coloanei sonore a filmului mut de referință, „La Souriante Madame Beudet / Surâzătoarea doamnă Beudet / The Smiling Madame Beudet”, regizat de Germaine Dulac în anul 1923, conferindu-i o nouă existență după 100 de ani. Această perioadă a fost filmată și transpusă în episoade, aducând la lumină povești captivante și amintiri fascinante din spatele sunetelor.

George Păiș

Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, cu specializare în compoziție clasică, și în prezent doctorand în domeniul compoziției la aceeași universitate, povestea lui George nu este una atât de simplă precum am crede. În adolescență, a cântat la tobe într-o trupă de heavy-metal, unde, așa cum el însuși mărturisește, a simțit pentru prima dată dragostea pentru compoziție. Mai târziu a realizat că drumul spre muzică nu este niciodată o linie dreaptă, dar pasiunea și talentul l-au ghidat pe George pe un drum inspirat. 

„La Conservator am ajuns după mult timp. Am studiat Arhitectura, dar prin anul II mi-am dat seama că nu e ceea ce îmi doresc să fac și mi-am zis că dacă e să fac o schimbare ca asta, ar fi mai bine să o fac acum, nu mult mai târziu în viață.” 

Oana Vardianu

Oana Vardianu este studentă în ultimul an la Universitatea Națională de Muzică București, cu specializare în compoziție clasică, și în paralel modulul de contrabas ca disciplină facultativă. Pasiunea ei pentru muzică a apărut devreme, încă din clasa a V-a, iar de atunci, a continuat să se dezvolte, a participat la diverse concursuri și olimpiade și a cântat la chitară bas într-o formație de muzică ușoară. 

„Am participat la un curs de compoziție, pentru că eram foarte curioasă să văd ce se întâmplă și m-a fascinat pur și simplu. Felul în care doamna profesoară a descris și analizat totul mi s-a părut de-a dreptul incredibil. Atunci mi-am zis: asta vreau să fac!”

Artista își propune să continue studiile printr-un masterat la Conservatorul din București, dar și proiectele muzicale, atât pe plan componistic, cât și pe plan interpretativ.

Philip Goron

Philip Goron este student la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la secția percuție. Pasiunea lui pentru muzică a „existat dintotdeauna”, fiind inspirat de pasiunea pentru muzică a familiei. Prima experiență în calitate de toboșar a avut-o la 13 ani, într-o trupă de jazz formată la școală, unde și-a dezvoltat ușor înclinația către percuție. Mai apoi, a făcut parte dintr-o trupă de World Music, unde a fost fascinat ritmurile și de frumusețea muzicii culese. 

„Am avut multe instrumente în casă, doar că, niciunul nu m-a atras în mod specific cum m-a atras percuția. Aveam chitară, flaut, vioară, pian, le-am încercat pe toate, dar nu le-am simțit. Într-o zi am dat, din întâmplare, de un set de tobe și s-a schimbat totul.”

Viitorul arată foarte bine pentru Philip, se anunță albume noi și concerte care explorează jazz-ul contemporan alături de Andrei Petrache Trio.

Irina Perneș

Irina Perneș este studentă Universitatea Națională de Muzică din București, la secția de compoziție clasică. Pasiunea ei pentru muzică a luat naștere în copilărie, când asculta fascinată muzica pe care părinții ei o puneau în casă. Mai târziu, cu susținerea familiei și afinitatea pentru muzică, Irina a început studiul vioarei, la vârsta de 7 ani, iar când a crescut, și-a dezvoltat și mai mult cealaltă pasiune a sa, compoziția. Astfel, în acest proiect ea își îmbină cele două pasiuni, contribuind la procesul de creație și compoziție, dar și la interpretare.

„A fost pentru mine mereu, de la sine înțeles că o să o iau pe drumul acesta, s-a potrivit cumva ca marca pe scrisoare”, spune Irina despre parcursul ei muzical. 

Irina își dorește să meargă în străinătate să învețe cât mai multe, iar apoi să se întoarcă în România și să continue să facă ceea ce știe cel mai bine, muzică.

Rezultatul final al celor 5 săptămâni de creație și repetiție poate fi văzut și ascultat în premiera Cine-Concertului „Mrs B’s Horizon”, unde va exista o proiecție a filmului mut „Surâzătoarea doamnă Beudet”, iar coloana sonoră ca fi interpretată live de cei 4 muzicieni care au realizat-o, George Păiș, Oana Vardianu, Irina Perneș și Philip Goron. Accesul costă 50 lei și poate fi achiziționat la intrare.

Puteți urmări poveștile celor 4 muzicieni în cel de-al nouălea sezon de documentare scurt-metraj Arts District Is Here, iar arhiva poarte fi urmărită pe canalul de YouTube al EnjoyTV România: https://bit.ly/Arhivă

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică, care de aproape 3 decenii contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, atât pe plan național, cât și internațional. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. Misiunea UCIMR este dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice. Asociația creează oportunități de afirmare dedicate tinerilor artiști, dar susține și activitatea artiștilor pensionari.  

Proiectele UCIMR 

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.

Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau coproducția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociația oferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.