De la Art Nouveau la Art Deco. Arta, moda si societate

0

Fundatia Calea Victoriei va invita incepand de miercuri, 29 aprilie, ora 19:00, la cursul De la Art Nouveau la Art Deco. Arta, moda si societate, sustinut de istoricul Monica Neatu.

Curentele Art nouveau si Art deco condenseaza toate mutatiile cunoscute de civilizatia europeana si americana la inceputul secolului XX, intr-o epoca in care nu doar arta, ci si societatea trec printr-o serie de revolutii si drame.

De la Art Nouveau

De la reactiile impotriva academismului la dorinta artistilor de a surprinde ritmul alert al vietii, de la corpurile feminine eliberate de chinul corsetului la formele geometrice, ce domina arhitectura si picturile timpului, totul sta sub semnul metamorfozelor estetice, ideatice si sociale.

Va invit sa descoperim impreuna, cu ajutorul a numeroase imagini, documente si fragmente muzicale, modul in care societatea de la 1900 a reactionat in fata modernizarii, sa ii intelegem sensibilitatile si extravagantele si sa ne bucuram de farmecul ei.

Temele celor patru ateliere sunt:

1. Art Nouveau– doar un curent artistic? Arta in marile capitale europene. Inceputurile acestui curent artistic in Anglia victoriana. Experimentele arhitectonice belgiene. Parisul – Belle epoque. Expozitia universala – 1900. Statiile de metrou si gloria lui Hector Guimard. Gloria afisului (Toulouse-Lautrec, Mucha & co.)

2. Viena lui Gustav Klimt si extravagantele lui Gaudi. O privire comparativa asupra stilului art nouveau in Europa si SUA. Louis Comfort Tiffany. Trupul feminin se elibereaza – geniul lui Paul Poiret.

3. Art Deco si societatea interbelica. Peter Behrens, Walter Gropius, Auguste Perret. Théatre des Champs-Élysées – stil si spectacole. Trupurile si arta se elibereaza. Fascinatia baletului rus – Ritualul primaverii. De la Montmartre la Montparnasse Expozitia de arte decorative din 1925.

4. Viteza, simplitate, functionalitate si eleganta. O metropola a viitorului: Chrysler Building, New York. Stilul pachebot. Casa – o masina de locuit. Le Corbusier si Mallet-Stevens. Moda feminina si masculina.Coco Chanel, Baietana. O pictorita a elitelor pariziene –Tamara de Lempicka.

Lector: Monica Neatu

Data incepere: 29 aprilie 2015; Ora curs: 19:00

Numar ateliere: 4

Frecventa: saptamanal, miercuri

Cost: 200 ron; Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 180 ron

Locul desfasurarii: Str. Popa Soare, nr. 40, etaj 1 (in apropierea Rondului Pache Protopopescu si Biserica Sfanta Vineri – Blv Corneliu Coposu)

Inscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la www.victoriei.ro

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează